UTTOBRE

 

1.X.

Santa Teresia di u Bambinu.

Si chjamava Thérèse Martin. Era nata in Alençon, dipartimentu di l'Orne, u 2 ghjennaghju 1873. U babbu, rillugiaiu, è a mamma, trinaia, guadagnavanu bè a so vita. Avianu ancu messu da parte una piccula furtuna: 360.000 franchi à l'epica chì u pane custava sei soldi u chilò. Avianu avutu nove figlioli. I quattru maschji sò morti. E cinque femine si sò fatte sore.

Quandu a moglia more d'un cancaru ch'ella hà patutu dodeci anni, Luigi Martin si ritira in Lisieux, dipartimentu di u Calvados, è passa u so tempu à frequentà a chjesa è à piscà. Di ferraghju 1889, perde u sentimentu è u chjudenu in una casa di scemi. Teresia hà 16 anni è, da dece mesi, era in un cunventu di Carmelitane duv'ella travaglichjava è pregava cù e cumpagne senza fassi rimarcà.

A' u mese d'uttobre 1891, face prufessione di voti munastichi. Un ghjornu chì un predicadore ramintava e parulle di Ghjesù quand'ellu disse: "S'è vo ùn diventate zitelli, ùn entrerete in Paradisu", Teresia decide di seguità issu cunsigliu. Ella chì ghjera turmintata da una pessima eredità, ritrova l'equilibriu, a pace, è a santità.

A' l'età di 23 anni, in a settimana santa, sputa sangue. Era tisica. Campa torna 18 mesi, avendu sempre speranza... è fede. U 30 sittembre 1897, e cumpagne a sentenu murmurà "Un' vogliu micca soffre menu... Oh! quantu u tendu caru!". Si mette à pusà nantu à u lettu, feghja versu u celu, l'ochji pieni di luce, è more.

Etimolugia: da u gr. "Therasia" (nome di locu). U nome vole dì: abitante di Therasia, un isulottu di u gruppu di i Cicladi. Hè affaccatu in Spagna à u u seculu quintu, purtatu da parechje regine, è, da custì, si hè spartu in l'altri paesi d'Europa.

Nomi: Resa, Reserl, Resi, Resia, Resli, Teresa, Terese, Teresia, Teresita, Teressa, Terézie, Terka, Tesja, Tessa, Tessie, Theresa, Thérèse, Theresia, Toireasa, Tracey, Tracie, Tracy, Treedtsje, Teri, Terri, Terrie, Terry, Tessy.

Prutezzione: missioni è missiunarii.

 

2.X.

L'Anghjuli Custodi. Santu Liceriu.

Secondu a duttrina cristiana, Diu hà messu un anghjulu daretu à ogni individuu per curallu. Hè l'anghjulu custode.

Per risponde à a dumanda di l'imperatore Ferdinandu Secondu, ista festa hè stata intrudutta da Paulu Quintu , papa da u 1605 à u 1620, per esse celebrata in Germania è in Austria a prima dumenica di sittembre è, in l'altri paesi, a prima dumenica dopu à San Michele. Ghjè u papa Clemente Decimu chì, in u 1670, l'hà fissata à u 2 uttobre è l'hà resa ubligatoria in a Chjesa Universale.

Liceriu era u vescu d'Austudunum, l'attuale cità d'Autun, in u dipartimentu di a Saône-et-Loire.

A' u seculu settimu, Battilda era maritata cù Clodoveu Secondu, rè di a Neustria è di a Burgogna. Avianu trè figlioli: Cluttariu, Childericu, è Teodoricu.

Clodoveu more à 23 anni. Ella, chì ne avia 21, diventa regente. Avia cum'è cunsiglieru à Liceriu, ch'ella face vescu di Augustudunum l'annu 663. Supprime u cummeriu di i schjavi è di e cariche ecclesiastiche, rende l'impositi più ghjusti, è favurizeghja u sviluppu di a vita munastica.

L'annu 669, Cluttariu diventa rè. Rinvia à Liceriu in a so dioccesi, chjude a mamma in un cunventu, è face di un certu Ebroicu u maggiordomu di u palazzu.

Cluttariu more l'annu 673. Childericu li succede. Face rivene à Liceriu è scaccia à Ebroicu chì ghjura di vendicassi. Childericu era beidore è licenziosu. Un' pobbe suppurtà i rimproveri di Liceriu è, un ghjornu ch'ellu era briacu, pruvò ancu à tumballu. E' po u rimandò in a so dioccesi.

Childericu hè assassinatu l'annu 675. Teodoricu diventa rè è lascia à Ebroicu fà l'accampu di Augustudunum. Per chì a cumunità ùn morga di fame, Liceriu si rende. Ebroicu li face taglià a lingua, brusgià l'ochji, è u chjude in un cunventu di sore. Adunisce una assemblea in Fiscanum, l'attuale cità di Fécamp, in u dipartimentu di a Seine-et-Marne, assemblea chì dichjara chì Liceriu era indegnu di esse prete, è u cundanna à morte. Hè statu scapatu in un boscu accantu à a cità. Era versu l'annu 679.

 

3.X.

Santu Gherardu. Santu Evaldu.

Gherardu deve esse natu versu a fine di u seculu IX. Era figliolu di u signoru di Brogne, in Belgica. Dopu à avè fattu carriera in l'armata, hè diventatu frate di San Benedettu è hà creatu una abbazia nantu à e terre di u babbu. Da l'annu 931 à l'annu 953, hà passatu u so tempu à rifurmà unepoche di abbazie chì dipendianu di è ghjurisdizzioni di u duca di Lottaringia è di u conte di e Fiandre.

Etimolugia: da u germanicu: "ger" (lancia) è "hard" (curaggiosu).

Casate: Gherardi, Ghirardi, Ghelardi, Ghilardi, Geraldi, Giraldi, Gelardi, Gilardi, è d'altre alterate è derivate.

Nomi: Gard, Garret, Garrit, Gearard, Geeraard, Geerhard, Geert, Geerte, Gera, Geralda, Geraldu, Gerard, Gerarda, Gérard, Gérarde, Gérardin, Gérardine, Gerardo, Gerardu, Gerardus, Gerd, Gerhard, Gerharda, Gerhardina, Gerhart, Gersten, Gert, Gertjie, Ghelarda, Ghelardu, Gheralda, Gheraldu, Gherardo, Gherardu, Ghilardu, Ghilarda, Giralda, Giraldu, Girard, Jerrit, Jerta.

Evaldu Capineru è Evaldu Capibiondu eranu dui fratelli medichi. Si tenianu tantu caru chì mai si sò staccati. Si sò fatti frati in Irlanda è anu seguitatu à San Villibrordu, vescu d'Utrecht, quand'ellu intraprese di cunverte i Frisoni è po di evangelizà i Sassoni.

Un ghjornu, aspettavanu in un paese, accantu à Dortmund, per andà à vede u capu di a tribù chì avia accettatu di riceveli. I paisani, temendu di esse abbandunati da i so dii, l'anu tombi è lampati in fiume. Un cristianu hà trovu i dui cadaveri è l'hà interrati. Più tardi, Peppinu d'Herstal hà fattu purtà e so osse in Cologna, in a chjesa di San Cunibertu.

 

4.X.

Santu Francescu d'Assisi.

Francescu hè natu in a cità taliana di Assisi in u 1181 o 1182. U babbu, un marcante, si chjamava Pietro di Bernardone. A mamma era forse di a Provenza, ciò chì spiegherebbi chì, à San Francescu, li piacia assai à parlà provenzale. Ebbe una giuventù alegra. I soldi ùn li mancavanu. Dopu à avè participatu à a guerra d'Assisi contru à Perugia, si messe à campà cum'è i poveri. Andava scarzu, vestutu di saccu, dumandendu a carità è predichendu a gioia è a pace. Avia 25 anni. I discepuli ùn manconu, è cusì, dui anni dopu, in u 1209, nascia a Cungregazione di i Frati Minori chjamati, più tardi, Franciscani.

In u 1212, Chjara (Cf l'11 agostu), chì ghjera a so paisana, volse fà cum'è ellu. Inseme, creanu una Cungregazione pè e donne (e Clarisse). Una decina d'anni dopu, facenu, pè i laichi, omi è donne, u Terzu Ordine di a Penitenza, chì averà una parte impurtante in a storia ecunomica, suciale è murale di l'epica.

In u 1219, u Puverellu - cum'elli chjamavanu à San Francescu - parte per l'Egittu, u Sudan è a Terra Santa, per fà a prova chì l'infideli si ponu cunverte cù a parulla, senza armi.

Di sittembre 1224, riceve e stimate di a Passione chì u marcanu pè u sempre.

U 3 uttobre 1226, à a Purziuncula, u so primu cunventu accantu à Assisi, si stracqua in terra è more cantendu. Avia 44 anni.

Ernest Renan hà scrittu: "Après Jésus, le Poverello est l'homme qui a eu le sentiment le plus vif de sa relation filiale avec le Père céleste. Sa vie est une perpétuelle ivresse d'amour divin. Son oeil, clair et profond comme celui de l'enfant, a vu les derniers secrets, ces choses que Dieu cache aux prudents et révèle aux petits. Ce qui le distingue en son siècle et dans tous les siècles, ce qui fait sa haute singularité, c'est d'avoir, avec une foi et un amour sans bornes, entrepris l'accomplissement du programme de Galilée. Il ne dédaigne rien; il aime tout; il a une joie et une larme pour tout; une fleur le jette dans le ravissement; il ne voit dans la nature que des frères et des soeurs; tout a pour lui un sens et une beauté. On connaît ce cantique admirable, qu'il appela lui-même le "Chant des Créatures", le plus beau morceau de poésie religieuse depuis les Evangiles. On peut dire que depuis Jésus, François d'Assise a été le seul parfait chrétien".

Etimolugia: U nome Francescu si hè furmatu in l'ultimu Medievu cum'è cugnome o cum'è determinativu etnicu. Vulia dì: abitante o uriginariu di Francia. Dopu à a morte di u pupulare santu d'Assisi, hà persu u so valore etnicu per piglià un caratteru religiosu.

Casate: Franceschi, Francisci, e derivate Franceschetti, Franceschini, Francesconi, ecc... è l'abreviate cum'è Cecchi.- In u 1881, in Corsica, Franceschi venia à u 28èsimu rangu di e casate.

Nomi: Cecca, Ceccecca, Cecceccu, Ceccu, Ciska, Fanchon, Fannie, Fanny, Fercsi, Ferenc, Fran, France, Francelin, Franceline, Frances, Francesca, Francesco, Francescu, Francette, Francina, Francine, Francis, Francisca, Francisco, Francisek, Francisque, Franck, Franck, François, Françoise, Frangag, Frank, Franka, Frankie, Franko, Frannie, Franny, Frans, Fransoois, Frants, Franz, Fränze, Franzine, Franziska, Paco, Pancho, Paquita, Soïzic, Ziska, Ziskus.- In Corsica, in u 1981, Francescu, cù i diminutivi Ceccu è Cecceccu, era à u terzu rangu di i nomi maschili dopu à Ghjuvanni è Antone. Era quellu di 55 omi nantu à 1000.

Paesi è cità: Italia, Assisi, Guastalla, Livornu, Mirandola, Massa è Carrara. In Corsica, hè festa patrunale in Alandu è Petranera. A celebrazione di a festa si face dinù in e poche chjese chì restanu di i cunventi franciscani. Ma hè certa chì l'evangelizazione franciscana in Corsica hè stata assai impurtante. Quandu, in u 1769, a Francia cunquistò a Corsica, ci era 63 cunventi franciscani cù 650 frati (Osservanti, Rifurmati è Cappuccini) per una pupulazione di 125.000 abitanti.

Prutezzione: cummercianti.

 

5.X.

Santu Placidu.

Da u sestu à l'undecesimu seculu, Santu Placidu hè statu unuratu da i frati di San Benedettu cum'è servu di Diu, senza esse mai statu nè vescu, nè martiru. Si sapia ch'ellu era figliolu di un patriziu rumanu è chì u babbu l'avia affidatu à San Benedettu. Pinsavanu ch'ellu avia seguitatu u maestru in Monte Cassinu è ch'ellu era mortu da a malatia o da a vechjaia in u so lettu.

Versu l'annu 1100, i Benedittini di Sicilia ne anu fattu un martiru sicilianu. Anu fabricatu una storia chì conta chì Placidu avia fattu un cunventu in Messina, chì i pirati avianu invasu u cunventu, maltrattatu a surella, i dui fratelli, è una trentina di cumpagni, prima di taglià u capu à tutti. A' Placidu, prima di scapallu, li avianuu tagliatu i labbri, sciappatu e masselle è strappatu a lingua.

Di agostu 1588, anu scupertu in Messina unipochi di scheletri. Ne anu fattu quelli di San Placidu è cumpagni. E' cusì u nome di Placidu hè statu scrittu nantu à u Martirulogu rumanu. Oghje, à issa fola, a Chjesa ùn ci crede più è Placidu hè cunsideratu cum'è nanzu: un santu, servu di Diu.

In u 1618, si era furmata a Cungregazione benedittina di Santu Placidu. Hè smarita in u 1795.

 

6.X.

Santu Brunu.

Brunu, figliolu di un signoru di a Renania, hè natu in Cologna in l'undecesimu seculu. Dopu à avessi buscu un canunicatu in a cità nativa, hà fattu, una vintina d'anni, u prufessore di teolugia in l'anziana capitale gallica di i Remi, l'attuale cità di Reims, dipartimentu di a Marne. Per essesi messu male cù l'arcivescu, hè statu spusessatu di a so carica. Allora, cù sei cumpagni si ne hè andatu in una abbazia di i cuntorni, è po in un'altra

A vita, in issi cunventi, ùn li cunvenia. Custì, i frati averebbinu vulsutu campà cum'è i rimiti, ma pratichendu e prighere è e ceremonie religiose. Tandu, ùn ci era un munasteru chì permettissi issa vita. Allora, ne anu fattu unu nantu à a muntagna di a Grande Certosa chì si trova oghje in l'Alpe francese, cumuna di Saint-Pierre-de-Chartreuse, accantu à Grenoble. Era l'annu 1084.

Sei anni dopu, u papa Urbanu Secondu, chì ghjera statu u so elevu, sceglie à Brunu cum'è cunsiglieru. Ne hà fattu un disgraziatu chì, à Brunu, ùn li piacia di stà in a cità rumana. Allora, u papa li hà permessu di ritirassi in Calabria. Custì, Brunu fece un altru cunventu certusinu. Ci campa nove anni, sinu à a morte, u 6 uttobre 1101.

Etimolugia: da u germanicu "brunja" (curazza).

Nomi: Broen, Bronne, Bruna, Brune, Brunella, Brunetta, Brunette, Brunetto, Brunettu, Bruno, Brunu.

Prutezzione: a pesta.

 

7.X.

A Madonna di u Rusariu. Santu Sergiu.

A celebrazione di a Madonna di u Rusariu ricolla à l'annu 1212, ma hè stata pupularizata dopu à duie vittorie contru à u Turchi, quella di Lepante, a dumenica 7 uttobre 1571, è quella di Peterwardein, u 5 Agostu 1716. Dopu à a prima, Gregoriu XIII, papa da u 1572 à u 1585, a fissò à a prima dumenica di uttobre. Dopu à a seconda, Clemente XI, papa da u 1700 à u 1721, a stese à a Chjesa universale. Avà, a celebrazione si face u 7 uttobre, anniversariu di a battaglia di Lepante.

Paesi è cità: hè festa patrunale in Castiglione. Numerose sò e chjese duv'ellu ci hè un altare dedicatu à a Madonna di u Rusariu.

Sergiu serebbi un giovanu ufficiale di l'armata rumana, mortu marturiatu trà l'annu 286 è l'annu 305, in Rosaffà, in Siria, à 200 chilometri di Alep, versu l'Oriente.

Dopu à a so morte, a cità di Rosaffà pigliò u nome di Sergiopolis è diventò un paese di pelegrinaggiu rinumatu. A' u seculu sestu, facia un rettangulu di 500 metri nantu à 100. Per preservà i tesori purtati da i pelegrini, l'anu accintu cù un muru in alabastru largu 3 metri. Oghje, di issa cità, ùn ne resta chè qualchì ruvina in u desertu di Siria.

In tuttu l'imperu bizantinu, avianu fattu chjese in l'onore di San Sergiu.

Etimolugia: da u lat. "Sergius" (nome di una famiglia rumana). U nome, sempre pupulare in Oriente è in Russia, si hè spartu per via di u prestigiu di parechji santi è papa. In l'Italia suttana hè statu assai purtatu da i duca d'Amalfi è di Napuli. Prestu hè passatu in a Grecia è, da custì, in l'Europa orientale è in l'Asia anteriore.

Nomi: Goulia, Gounia, Serge, Sergej, Sergia, Sergina, Sergine, Sergio, Sergiu, Sergius, Sergoulia, Serguei, Serguiane, Serj.

 

8.X.

Santa Riparata.

Riparata serebbi una vergine marturiata in Palestina à l'epica di l'imperatore Deziu, dunque versu l'annu 250.

I crunisti pisani contanu chì, in l'annu 1052, a cità avia armatu una flotta. Puntata da i venti, issa flotta ghjunse in Corsica. E truppe sbarconu è funu ben accolte da e pupulazioni. Imbarchendu si purtonu a salma di Santa Riparata cunservata da tandu in a cattedrale di Pisa. Perchè a salma di Santa Riparata serebbi stata in Corsica, ùn si sà.

Etimolugia: Da "riparà" (rimedià). U nome vene da ciò chì e virtù di a santa ùn sò state ricunnusciute chè dopu à a so morte, è ancu assai tardi, postu chì u cultu ùn si hè spartu chè à u seculu IX, è senza alluntanassi da u Mediterraniu. Santa Riparata hè detta, à le volte, Santa Liberata.

Paesi è cità: Riparata hè a santa patrona di a cattedrale di Correggio. Hè stata quella di a cattedrale di Firenze, diventata Santa Maria del Fiore. In Francia hè a santa patrona di a cattedrale di Nizza è, accantu à Ecchisi, ci hè un paese chì si chjama Le-Puy-Sainte-Réparade.

In Corsica, hè festa patrunale o cumunale in Santa Riparata di Balagna, Santa Riparata di Moriani, Merusaglia è Santa Maria Sichè.

In u 1646, a parochja di Santa Riparata di Moriani dipendia da u curatu di u Poghju di Moriani. Cuntava 78 famiglie è 250 abitanti. Un seculu dopu, in u 1740, a parochja era di 90 famiglie è 600 abitanti.

A chjesa di Santa Riparata di Merusaglia hè stata chjesa paruchjale sinu à u XIXèsimu seculu. In u 1725, ci anu battizatu à Pasquale Paoli. In u 1740, a parochja era di 125 famiglie è 600 abitanti.

In u 1589, a parochja di Santa Riparata di Balagna cuntava 900 abitanti.

In più di issi paesi u cultu pò avè esistitu in Bunifaziu, Cuttoli, Letia, Sari d'Urcinu è u Poghju di Nazza.

Detti è pruverbii: Per santa Riparata, ogni uliva hè uliata.

 

9.X.

Santu Diunisu l'Areopagistu.

L'Atti di l'Apostuli contanu quandu San Paulu ghjunse in Attene, a prima cità greca. Era versu l'annu 50. Ellu parlava di Ghjesù è di a Risurezzione cù qual'ellu truvava, è parechji folosufi epicurei è stoici dicutavanu cun ellu. Certi dicianu: "Ma chì batachja?", è d'altri "Si dicerebbi ch'ellu annunzia dii strangeri". E' u portanu à l'Areopagu, u Tribunale supremu, dicendu; "Vulimu sapè ciò chè tù rachji, ciò ch'ella hè issa nova duttrina chè tù pruponi".

E' Paulu disse à l'Attenesi: "Aghju vistu un altare dedicatu à u Diu Scunnusciutu, un diu chè vo servite senza cunnoscelu, è, issu diu, eiu u vi annunziu: hè u Signore di u Celu è di a Terra; hà fattu di un solu sangue tutte e generazioni chì stanu nantu à ista Terra. Un' dite micca chì issu diu hè luntanu. Ellu hà suppressu e distanze mandenduci u so figliolu ch'ellu hà risuscitatu frà i morti".

Sentendulu parlà di risurezzione, certi Attenesi si ne risenu; d'altri dissenu: "Ne parleremu un'altra volta".

E' Paulu escì. E' parechji chì l'avianu credutu, esciinu cun ellu. Frà quessi, ci era un ghjudice di u Tribunale supremu. Si chjamava Diunisu. E' Diunisu hà ricevutu a grazia è a fede, è diventò u primu vescu di a Chjesa cristiana d'Attene.

Etimolugia: da u gr. "Dionysos" (nome di una divinità).

Casate: Dionisi, Donizetti.

Nomi: Denice, Denis, Denise, Denisje, Denney, Dennis, Denissia, Denny, Denys, Denyse, Dion, Dionigi, Dionigia, Dionisi, Dionisie, Dionisio, Dioniza, Dionyse, Dionysius, Dionysos, Dionysus, Diunisa, Diunisu, Dwight, Nise, Nisi.

Prutezzione . Diunisu hè pregatu pè a pena in capu.

 

10.X.

Santu Cerbone.

Cerbone serebbi natu in l'Africa settentriunale da genitori cristiani. Per fughje i Vandali ariani, si ne vense in Italia. Hè statu vescu di Populonia, accantu à Piumbinu. Per fughje e persecuzioni lombarde, si ne andò in l'isula d'Elba duv'ellu hè mortu u 10 uttobre di l'annu 575. Oghje, e so reliquie sò in a cattedrale di Massa Marittima.

A vita di San Cerbone hè cunnusciuta soprattuttu grazia à i Dialoghi di San Gregoriu Magnu chì avia digià 35 anni quandu Cerbone morse. U gran papa conta chì u rè di i Goti, chì tandu occupavanu à Roma, dete Cerbone à un orsu. Quellu, invece di manghjassilu li leccò i pedi per fà capì chì, versu issu santu omu, i cori umani eranu feroci, allora chì quelli di e bestie eranu quasi umani.

In Populonia, Cerbone dicia a so messa nanzu à l'alba. U populu chì stava in e campagne, si lagnò à u papa. Era troppu prestu è ùn pudianu assiste à l'uffiziu. A scusa di San Cerbone era chì, à issa ora, l'anghjuli li cantavanu a messa, dopu più. U papa mandò dui legati per fà vene à Cerbone in Roma. Cerbone disse a so messa è partì. I legati l'accumpagnonu senza avè avutu u tempu di manghjassi un buccone è di beiesi una candella d'acqua. Per istrada, si lagnavanu da a sete. Allora Cerbone a li cacciò, munghjendu duie cerve salvatiche.

"Vai hà vede u papa è ùn li porti mancu un rigalu" dissenu i legati. Accantu à Roma, Cerbone si parò nanzu una ruchjata d'oche: "U rigalu, ecculu". Prisentò l'oche à u papa è po disse à l'ocelli: "Avà andatevine puru". L'oche stinzonu l'ale è si ne andeinu.

U lindumane, Cerbone disse a so messa in chjesa di San Petru, nanzu à u pisà di u ghjornu, in prisenza di u papa. "L'anghjuli ùn si sentenu cantà" disse u papa. "Metti u to pede nantu à u meiu", disse Cerbone. E' u papa intese l'anghjuli chì cantavanu "Gloria in excelsis Deo".

Nanzu di more in l'isula d'Elba, Cerbone disse à i so chierici: "Purterete u mio cadaveru in Populonia, è ùn temite i Lombardi; vi assicurgu chì ùn vi feranu nunda". Cusì fecenu. Tramezu à l'isula d'Elba è Populonia, schjatta un tempurale. Da e dui parte di a barca, piuvia chì ne falava ma, sopra à a barca, mancu una goccia d'acqua.

Casate: Cervoni.

Paesi è cità: In Corsica, u cultu di San Cerbone era ancu più spartu chè in Toscana. Più di 20 chjese l'eranu dedicate. E più cunnusciute eranu quelle di Gavignanu, Felicepianu, Campi, Ghjuvellina, Zuani, Guagnu è Guzzone. Oghje, hè sempre celebratu in Petracurbara è Cerbone hè u santu patrone di u Poghju d'Oletta.

 

11.X

Santu Lisandru Sauli.

Lisandru era natu in Milanu u 15 ferraghju 1534. Era di i Sauli di Genuva, una famiglia chì avia datu senatori è dogi à a Republica, veschi è cardinali à a Chjesa. A' 17 anni, si face frate di San Paulu, Barnabitu cum'ellu si dice (Cf u 5 lugliu). A' 33 anni, hè superiore generale di l'Ordine.

Trè anni dopu, u 10 ferraghju 1750, u papa u numineghja vescu d'Aleria. U 30 aprile, sbarca in Bastia. Hè un omu grande, magru, capellibiondu. Si stà una decina di ghjorni indì u guvernatore, chì ghjera u cuginu, è po parte per Aleria. U paese hè in ruvina è ùn li riesce di truvà una casa cù duie camere. Allora, decide di stabilissi in Tallone. Dà ordine di riparà una torra è, intantu, si ne colla in Corti. Volta à a fine di ghjugnu. A torra hè spartuta in nove cellule in tavule, duie per ellu, trè pè i frati ch'ellu avia purtatu da Milanu, quattru pè i so parenti è i so servi. U 17 lugliu scrive à u generale di i Barnabita: "Io me ne stò quà in Tallone assai quieto, e se non fosse la necessità di dovere muovermi, sarei contentissimo, in bellissimo aere, in una bella solitutine e abbondanza di cose al vivere naturale".

Iè ma, issa sulitutine li cunvene pocu, è po si ammala. Tandu, si ne và in Bastia è ci stà dui anni. In u 1572, dopu à un viaghju in Roma, si stabilisce in Algaiola, chì ghjera di a dioccesi d'Aleria. Quattru anni dopu si ne và in Corti per dui anni. In u 1578, fissa definitivamente in Cervioni a residenza di i veschi d'Aleria. Ci ghjunghje di maghju, è ci stà nove anni. Dopu à ellu, quindeci veschi ci si succederanu, sinu à a Rivuluzione francese.

Quandu Lisandru Sauli ghjunghje in Cervioni - Cerbione dicianu tandu - ci era 80 famiglie, ciò chì face, da più à menu, 400 abitanti. Cinque anni nanzu, u paese era statu brusgiatu da cima à in fondu da i Genuvesi per via chì Sampieru Corsu avia fattu una torra è ci si era furtificatu. Unipochi di paisani avianu rifattu e so case, d'altri si ne eranu andati.

A situazione materiale è murale era gattivissima: fame, pesta, guerre, sbarchi barbareschi è rapine. I capizzoni laichi eranu furdani, i preti dinù: gnuranti, indisciplinati, sempre armati, eranu di tutte e lite. E', publicamente, cuncubinarii. Un storiografu di santu Lisandru hà scrittu: "Oziosi eranu, viziosi assai più".

Pensate à u da fà di Santu Lisandru per mette appena di ordine. E' ci vole à dì ch'ellu hà riesciutu. Era un amministratore assignalatu è hà impostu a riforma decisa à u Cunciliu di Trento. Hà messu i preti à u passu è si hè fattu tene da e pupulazioni.

Subitu ghjuntu in Cervioni, hà fattu un seminariu, una cattedrale è un palazzu viscuvile. In pocu tempu, a pupulazione hà duppiatu, chì u travagliu ci era. Issa pupulazione hà riesciutu à tene qualchì annu u so vescu, malgradu i Genuvesi chì u vulianu cum'è cuaghjutore à l'arcivescu di a Republica.

Lisandru Sauli parte da Corsica in u 1591. U 10 maghju, u papa, Gregoriu XIV, l'avia numinatu arcivescu di Pavia.

L'annu dopu, l'11 uttobre, si ne more.

Hè statu beatificatu quasi 150 anni dopu, u 23 aprile 1741. Ci vulia dui miraculi novi per esse santificatu è ùn ci ne era chè unu. U secondu miraculu u deve à un Cerviuninca, Maria Filippina Canessa, nata u 15 aprilze 1876, figliola di Simon Ghjuvanni, un scarparu di urugine taliana è di Maria Paula Bereni. Maria Filippina avia una tisia scrufulosa è a famiglia si ne era andata in Bastia. U 19 marzu 1899 guarisce cum'è per incantu. E' cusì, l'11 ducembre 1904, Santu Lisandru era canunizatu.

U 28 sittembre 1963, à a dumanda di u canonicu Saravelli è di a municipalità, Santu Lisandru era dichjaratu, da a Sacra Cungregazione di i Riti, patrone celestu di a cità di Cervioni.

Etimolugia, Casate è nomi: Cf u 22 aprile.

Paesi è cità: Pavia. Corsica (Santu Lisandru hè dettu l'Apostulu di a -), Cervioni.

 

12.X.

Santu Serafinu.

Serafinu hè natu in Montegranaro, pruvincia taliana d'Ascoli, in u 1540. Si chjamava Felice. A' l'età di 10 anni curava e pecure, ciò chì li permettia di pregà tutta a santa ghjurnata. A' 15 anni li fecenu fà u manuvale. U maestru di muru u techjava di colpi per falli perde l'abitutine di pregà invece di aiutallu. Un ghjornu ch'elli travagliavanu in un castellu, u patrone disse: "O zitè, chì ai chì sì cusì tristu?" - Eiu, disse Felice, vurebbi campà in una furesta è ùn pinsà più chè à u Signore". E' cusì, a castellana u ricumandò à i frati cappuccini di Tolentino.

Tandu, cunventi cappuccini ùn ci ne era tantu. Un' eranu mancu trenta anni chì certi frati si eranu staccati da a Cungregazione di i Frati Minori per ritruvà a vita semplice istituita da San Francescu.

A' u cunventu, Felice fù incaricatu di fà l'ortu. Altru ùn sapia fà. Nimu l'avia amparatu à leghje è à scrive. Un ghjornu, l'anu quantunque addimessu cum'è nuviziu è, pianu pianu, Felice hè diventatu frate Serafinu. Ignurante era sempre, ma sapia leghje in e cuscenze è spiegà u Vangellu. Dicenu ch'ellu hà guaritu u cardinale Bandini da a cancrena, fendu un semplice segnu di croce.

Dopu à a so morte, u 12 uttobre 1604, u papa Paulu Quintu (1605-1620) hà permessu di accende candele è vegliose nantu à a so tomba, vene à dì ch'ellu ricunnuscia digià a so santità.

Etimolugia: da l'ebreu: "saraph" (serpu ardente).

Casate: Serafini.

Nomi: Fina, Fine, Serafina, Serafino, Serafinu, Seraph, Seraphia, Séraphin, Seraphina, Séraphine, Seraphino, Seraphita.

 

13.X.

Santu Faustu. Santu Gheraldu d'Aureliaccu.

Faustu hè natu in Inghilterra versu l'annu 400. Era avucatu. Si hè fattu frate è ghjè statu abbate in l'isula di Lerins. L'annu 452 l'anu fattu vescu. Era partitante di una duttrina meza chè pelagiana chì cumbinava a libertà di l'omu cù a grazia di Diu. Hè mortu in Reios, l'attuale Riez, in e Basses-Alpes, dopu à l'annu 485.

Etimolugia: da u lat. "faustus" (favurizatu, felice). Un omu chì purtava u nome di Faustu esistia in u Vutembergu trà 1480 è 1540. A legenda ne hà fattu un essere assetatu di piaceri è di scienza chì vende a so anima à u diavule è si ingagia à servelu 24 anni. Goethe, Klinger, è Lenau, in Alemagna , si sò servuti di issa legenda denduli un sensu prufondu.

Casate: Fausti.

Nomi: Fassia, Fausta, Fauste, Faustin, Faustina, Faustine, Faustiniano, Faustinianu, Faustinien, Faustino, Faustinu, Fausto, Faustu, Faustus.

Gheraldu era natu versu l'annu 840 cù un eczema è ùn si ne pudia sbarrazzà. Vedendulu maladicciosu, u babbu disse: "Ne feremu un prete", è li fece amparà a grammatica è u cantu. Ma u zitellu guarì, amparò u mistieru di l'arme è ebbe a lascita di u castellu paternu.

Un ghjornu, hà vistu, da luntanu, a figliola di unu di so servi chì li paria bella cum'è u sole. Hè andatu per dumandalla in matrimoniu ma, da vicinu, a zitella era goffa. L'hà datu una dota per ch'ella si trovi un maritu è hà rinunciatu à l'amore di e donne par cunsacrassi à quellu di Diu.

Gheraldu pregava, si murtificava, facia una vita santa è, tutti l'anni dava a libertà à qualchì schjavu. Un ghjornu, u ghjudice di u castellu avia cundannatu à morte dui malandrini. Ellu disse: "E' eiu vi cundannu à andà in furesta à buscà a liaglia per impiccabbi". I dui omi andeinu è ùn vultonu più. A si capia.

Quand'ellu hè mortu, u 13 uttobre 909, dopu à esse statu cecu sette anni, l'anu sepoltu in a bellissima abbazia di San Petru ch'ellu avia fattu fà in Auriliaccu, oghje Aurillac, in u dipartimentu di u Cantal. In issa chjesa, da i cuntorni è ancu da luntanu, ci venianu in pelegrinaggiu sinu à l'annu 1562 quand'ella hè stata distrutta.

Etimolugia, Casate è nomi: Cf Gherardu, u 3 uttobre.

 

14.X.

Santu Calistu. Santa Parasceve.

Calistu, natu in Roma versu l'annu 150, era un schjavu diventatu direttore di banca. A banca andò di male è, à ellu, u mandonu à travaglià in e minere di Sardegna. A donna di l'imperatore u fece rivene è u papa Vittoriu (193-202) li dete una pensione. Campò una decina d'anni accantu à Roma, aiutendu i Cristiani è studiendu e Scritture sante.

Dopu à Vittoriu, ci fù u papa Zeffirinu (203-220) chì fece di Calistu u so arcidiacunu. Da u 221 à u 227, Calistu fù papa. Era u quindecesimu dopu à San Petru. Hè statu massacratu ùn si sà perchè.

Etimolugia: da u gr. "kallistés" (u più bellu)/

Casate: Calisti.

Nomi: Calista, Calisto, Calistu, Calla, Callista, Calliste, Callixte.

Parasceve hè una santa assai venerata da i Rumeni è da i Bulgari. Era nata in Trace in u 1022. A' 18 anni si n'andò di casa per via chì i genitori a liticavanu quand'ella dava i so belli vistiti à e povere. Avia lettu u Vangellu di San Lucca chì dice: "Quand'è tù ai duie visture, danne una à chì ùn ne hà". Durante dece anni, u babbu corse apressu per falla rientre. Li dicianu ch'ella era in tal paese. Andava, ma sempre era partuta u ghjornu nanzu. Era u so anghjulu custode chì avertia a zitella. U babbu andò cusì in Custantinopuli, in Calcedonia, in Eraclea, in Palestina, è via. Un ghjornu ghjunse in un paese di Turchia. Parasceva era custì. Era morta è interrata. I pelegrini venianu digià à pregà nantu à a so tomba per prufittà di i miraculi ch'ella facia.

Etimolugia: U nome Parasceve, d'urigine greca, vole dì "preparazione". In a liturgia rumana hè datu à u venneri santu, è ancu à tutti i venneri. A legge di Mosè difendia di travaglià u sabbatu, allora, a vigilia, preparavanu u manghjà pè u lindumane. GHjesù hè statu tombu a vigilia di u sabbatu, ciò chì spiega u nome di Parasceve datu à u venneri santu.

 

15.X.

Santa Teresia d'Avilla.

U lindumane di u 4 uttobre 1582, era u 15 uttobre. A riforma greguriana avia decisu di caccià dece ghjorni per mette u calindariu in accordu cù u sole.

In issa nuttata storica, muria, à 67 anni, in Spagna, in Alba de Tormes, Santa Teresia.

Teresia era nata u 28 marzu 1515 in una famiglia ricca di a cità castigliese d'Avilla. Era diventata una bella zitella, struita, vezzosa, chì truvava gran piacè à leghje rumanzi. A' 20 anni, hè entrata in u cunventu carmelitanu d'Avilla. Custì, ci era centu sore chì ricevianu visite quant'elle vulianu è si n'andavanu à pranzà in cità sì a suppa di u cunventu ùn li garbava.

Durante 15 anni, Teresia hà fattu cum'è l'altre. A' 41 annu, u so caratteru cambia. Si sente, alternativamente, persecutata da i demonii è cunsulata da Ghjesù chì vene à visitalla. Hà ritrovu a serenità cù i cunsigli di dui omi eccezziunali: San Petru d'Alcantara è San Ghjuvannni di a Croce. Allora, decide di rifurmà a cungregazione. Crea, in Spagna, 18 picculi cunventi di Carmelitane scalze duve e sore ponu pregà in a sulitutine.

Santa Teresia hè stata cugnumata "A Vergine serafica". I papa l'anu datu u titulu di duttore, è u so paese l'hà scelta cum'è patrona à paru à San Ghjacumu. I so scritti contanu frà i capi d'opera di a lingua castigliese è di u misticisimu cristianu.

Etimolugia è nomi: Cf u 1u uttobre.

Prutezzione: intendenza.

 

16.X.

Santa Edvige.

Edvige hè nata in Baviera in u 1174. Era a figliola di Bertollu Terzu, conte di l'Alta Baviera è di u Tirolu. Hà avutu dui fratelli veschi, una surella abbatessa, una maritata cù Filippu Augustu di Francia è una, regina d'Ungheria, mamma di Santa Lisabetta.

Edvige hè stata maritata à 12 anni cù Arrigu Primu u barbutu, duca di a Slesia. Anu avutu trè maschji è trè femine. Dicenu chì, in cinquanta anni di matrimoniu, ùn si sò liticati chè duie volte: a prima, quandu u maritu hà occupatu a Polonia; a seconda, quand'ellu hà sceltu, per succedeli, u secondu figliolu invece di u primu.

Edvige era una donna placida. Quandu i servi rumpianu i piatti, dicia: "Un' vole dì; Diu permette di fabricanne d'altri". Quandu u più grande di i figlioli hè statu tombu in guerra, disse: "O Signore! a vostra vuluntà hè a meia; issu figliolu ci tenia è ellu tenia à mè; è eiu era beata; oghje sò ancu più beata, postu ch'ellu hè accantu à voi".

Quand'ellu more u maritu, in u 1238, Edvige hà 64 anni. Si ritira in Polonia, in una abbazia ch'ella avia fattu fà in Trebnitz. More cinque anni dopu, u 15 uttobre 1243.

Etimolugia: da u germ. "had" (battaglia) è "wig" (cumbattitu).

Nomi: Edvige, Edwige, Hädken, Haseke, Hedda, Hedel, Hedgen, Hedi, Hedvige, Hedwig, Hedwiga, Hedy, Hetti, Jadwiga, Wiegel, Wig, Wigge.

Paesi è cità: Slesia, Craccovia.

 

17.X.

Santu Gnaziu d'Antacchia.

Gnaziu era statu fattu vescu d'Antacchia, in Siria, versu l'annu 70. Avia sustituitu quellu chì avia sustituitu à Petru.

Issu discepulu di l'Apostuli era digià un vechjone quand'ellu u mandonu in Roma per dallu à e bestie. U viaghju fù longu. Per istrada, Gnaziu scrivia à i Cristiani di Siria, è à quelli di Roma chì l'aspettavanu. Di e so lettere ne ferma sette.

Scrive: "Da quandu sò partutu da a Siria, scumbattu cù e bestie, incatenatu ch'o sò à dece leopardi, vogliu dì dece suldati chì, più sò bravu cun elli, più sò crudeli". Dumandava prighere: "Pregate per mè; aghju bisognu di a vostra carità è di a misericordia divina; vogliu soffre ma forse ùn ne sò degnu; pregate dinù pè a Chjesa di Siria chì ùn hà più chè à Diu cum'è pastore".

A' i Cristiani di Roma dumandava ch'elli ùn fessinu nunda per salvallu: "Statevine tranquilli; lasciatemi sparghje u mio sangue. Sò u granu di u Signore; fussi puru macinatu da i denti di e bestie per divintà u pane di Cristu! Carezzatele, isse bestie, per ch'elle sianu a mio tomba è chì u mio corpu smarisca. Cusì e mo funerali ùn custeranu nunda à nisunu".

In Roma, l'ultimu ghjornu di i ghjochi publichi, ci era 80.000 persone nantu à e scalinate di u Coliseu. U martiriu di Gnaziu fù cortu. Dui leoni, u si anu manghjatu in un lampu.

Etimolugia casate è nomi: Cf u 31 lugliu.

Prutezzione: Santu Gnaziu hè pregatu pè liberà e cuscenze.

 

18.X.

Santu Lucca.

Paganu di nascita, grecu di cultura, Lucca era medicu in Antiocca, a cità nativa, quand'ellu ghjunse San Paulu. Si lascia parenti, amichi è malati, è si ne và cun ellu. Facenu u giru di l'imperu sparghjendu a duttrina di Ghjesù. L'annu 67, sò in Roma. Paulu hè tombu. Allora Lucca si ritira in Grecia è scrive l'Atti di l'Apostuli è u terzu Vangellu.

U Vangellu di San Lucca hè u più bellu di i quattru ritenuti da a Chjesa. Hè ben scrittu è cuntene unepoche di parabule chì provanu quantu Ghjesù era bravu. Per esempiu: e parabule di u figliolu sciuppone, di a pecura persa, di u publicanu chì rientre in casa soia ghjustificatu, di a prustituita perdunata, è di Ghjesù crucifissatu chì prumette u Paradisu à u ladru. Dante hà dettu chì Lucca hè u scrittore di a misericordia di Cristu.

Lucca serebbi mortu à l'età di 84 anni. In 357, e so osse sò state purtate in Custantinopuli è poste in a basilica di i Dodeci Apostuli.

Anu pretesu chì Lucca hà pintu u ritrattu di Maria Vergine chì si trova in a basilica Santa Maria Maggiore in Roma. A pittura hè più recente, ancu sì Lucca sapia pinghje.

Etimolugia: da u lat. "lux" (luce).

Casate: Delucca, Luca, Lucarelli,Lucarini, Lucarotti, Lucca, Luccacci, Luccantoni, Luccherini, Lucchetti, Lucchi, Lucchinacci, Lucchini.

Nomi: Laux, Liusaidh, Louka, Loukania, Loukiana, Loukika, Loukina, Loutsian, Luc, Luca, Lucais, Lucas, Lucca, Luce, Lucetta, Lucette, Lucia, Lucian, Luciana, Luciano, Lucianu, Lucida, Lucide, Lucie, Lucien, Lucienne, Lucile, Lucilla, Lucille, Lucillien, Lucinda, Lucinde, Luciniano, Lucinien, Lucio, Luciole, Lucius, Luck, Lucy, Lucyna, Lukas, Lukass, Luke, Lux, Luz.

Paesi è cità: Padova, Reutlingen.

Prutezzione: Lucca hè u santu patrone di i medichi è di i pittori.

Detti è pruverbi: U ghjornu di San Lucca, torci u collu à a zucca.

 

19.X.

Santa Laura. Santu Paulu di a Croce.

Laura hè una Cristiana di Cordoba chì, per avè ricusatu di cunvertesi à l'Islam, hè stata marturiata è tomba l'annu 864 da i Musulmani di Spagna.

Etimolugia, casate è nomi: Cf Lurenzu (10 agostu).

Litteratura: Petrarca: "Canzoniere". A Laura a più celebre hè forse Laura di Noves, una Provenzale d'Avignone. Petrarca l'hà vista pè a prima volta, u 6 aprile 1327, in a chjesa Santa Chjara è si ne hè innamuratu. E puesie ch'ellu hà scrittu per ella, sò capi d'opera di a litteratura toscana.

Paulu Francescu Danei dettu Paulu di a Croce hè natu in u 1694 in Ovada, un paese di a Liguria. Fù un predicadore famosu. Creò a Cungregazione di i Passiunisti, incaricati di sparghje a devuzione à a Passione di u Redentore. Hè mortu in Roma u 18 uttobre 1775. Contanu chì Piu Sestu andò à visitallu quand'ellu hà sappiutu ch'ellu era murente. Mentre chì u Puntefice pruvava à cunsulallu, ellu si lamintava di ùn avè a forza di calassi per basgià a ciavatta di u papa (in francese: "la mule du pape"). Allora, u papa messe u pede nantu à u lettu per permetteli issu ultimu attu di devuzione.

Etimolugia, casate è nomi: Cf u 29 ghjugnu.

 

20.X.

Santa Irena di u Portugallu. A Beata Adelina.

Irena era di una famiglia nobile di a cità portughese di Nabancia. Era una bellissima zitella, assai divota è colma di virtù.

Un ghjornu ch'ella andava à a messa, accumpagnata da a so guvernante, un giovanu signoru, chjamatu Bertoldu, l'hà vista è si ne hè innamuratu. A dumandò in matrimoniu, ma i genitori ùn a li volsenu dà.

A' Irena, u giovanu li piacia, ma era ubbidiente. Quand'ella amparò ch'ellu si ne muria d'amore, mandò a guvernante per dilli ch'ella avia fattu u votu di cunservà a so virginità è chì, s'ellu era un bon Cristianu, si ritruverebbinu in Paradisu.

Bertoldu guarì, tristu ma cunsulatu da a speranza chì Irena ùn appartenerebbi mai à un altru omu.

Irena avia per stitutore un frate chì ghjera un omacciu. Pruvò à seduce a zitella è ùn li lasciava pace. I genitori si ne so avvisti è l'anu messu fora. Per vendicassi, andò à truvà à Bertoldu è li disse chì Irena era incinta. Quellu, ghjelosu fracicu, entrò in scimità. U lindumane, si imposta. Quandu Irena sorte da a chjesa, a tomba a sciabulate è lampa u cadaveru in u fiume. L'anu ritrovu in u locu chì pigliò u nome di Sant'Iria, oghje Santarem.

Etimolugia è nomi: Cf Irenea (5 aprile).

Adelina hè stata a prima abbatessa di u munasteru di e Sore Bianche, di Mortain, in l'attuale dipartimentu di a Manche. U fratellu, Santu Vitale, ne avia fattu unu in a furesta di Savigny. Hè morta versu l'annu 1125.

Etimolugia: da u germ. "adel" (nobile).

Nomi: Adeau, Adela, Adèle, Adélie, Adelina, Adeline, Adelita, Ethel, Lina, Lina.

 

21.X.

Santa Orsula.

Una legenda dice chì 11.000 vergine eranu scappate d'Inghilterra, guidate da Orsula, figliola di u rè, per ùn assiste à l'invasione di i Sassoni. Quand'elle ghjunsenu in Cologna, a cità era occupata da i Uni di Attila.

Attila vulia spusà a principessa Orsula è dà e vergine à i so suldati. Tutte ricusone per ùn sacrificà a so virginità, è funu massacrate.

A legenda hè nata quandu, à u seculu IX, in una chjesa di Cologna anu scupertu una scritta mal leghjitoghja cù un "11" è una "M". Forse chì pudianu dì "11 Martire", ma anu preferitu leghje "11 mila".

U successu di u racontu fù enormu. Tutte e chjese vulianu reliquie di l'11.000 vergine. Ancu assai chì, in l'annu 1106, anu trovu, in Cologna, un vechju cimiteriu, è cusì anu cuntentatu à tutti.

In u 1535, in Brescia, Anghjula Merici creava a Cungregazione di Santa Orsula (Cf u 27 ghjennaghju), detta di l'Ursuline, per occupassi di l'educazione di e giuvanotte.

Etimolugia: da u lat. "ursus" (l'orsu).

Nomi: Durs, Nucshi, Orso, Orsola, Orsolya, Orsu, Orsula, Ours, Oursa, Ourson, Oursoula, Urs, Ursel, Ursela, Ursi, Ursicin, Ursie, Ursin, Ursina, Ursinus, Ursle, Urso, Urson, Ursula, Ursule, Ursulina, Ursuline, Ursus, Ursy, Urzili, Urzula, Uschi.

Prutezzione: Orsula hè a santa patrona di a cità di Colonia, in Alemagna, è di l'Università di Parigi.

 

22.X.

Santa Elodia. Santa Salome.

In l'annu 851, Abd Al-Rahman Secondu, emiru di Cordoba, avia decisu chì i figlioli nati da un matrimoniu mistu, devianu, sottu pena di morte, abbraccià a religione di l'Islam.

Elodia avia una mamma cristiana è un babbu musulmanu. Per ùn rinnegà a so fede, si ne hè fughjita in casa di una zia, cristiana ancu ella. Quand'elli l'anu trova, l'anu mandata davanti à u ghjudice di Uesca, in l'Aragone. Cum'ella ricusava di cambià di religione, l'anu scapata. Era u 12 uttobre di l'annu 851.

Etimolugia: da u gr. "élodié" (fiore frollu).

Nomi: Dee, Ellie, Elodea, Elodia, Elodie, Lodi, Lodie, Odie.

Salome era a mamma di l'Apostuli Ghjacumu è Ghjuvanni. Facia parte di e donne chì seguitavanu à Ghjesù è u servianu.

U Vangellu secondu San Matteu conta:

"Ghjunti à Gerico, Ghjesù disse à l'Apostuli:

"Hè l'ultima volta chè no cullemu inseme in Ghjerusalemme. U figliolu di l'Omu serà messu in manu à i principali sacerdoti è à i scribi, è elli u cundanneranu à morte. E' po, u deranu à i Gentili chì li feranu scarsi, u flagelleranu è u cricifisseranu. Ma ellu risusciterà u terzu ghjornu."

"Allora, Salome si avvicinò cù i figlioli: "Dà ordine - disse a donna - chì, in u to Regnu, i mio figlioli sianu à u to latu, unu à diritta, l'altru à manca."

"E' Ghjesù rispose:

"Quessa ùn dipende micca da mè, ma da u Patre Eternu."

Quì, si vede ciò ch'ellu era, per Salome, l'amore maternu. Era persuasa chì Ghjesù avia da ristabilisce u regnu di Davide è vulia chì i figlioli sianu i più unurati.

Salome hà assistitu da luntanu à a crucifissione. U sabbatu, cù Maria Maddalena è Maria, mamma di Iacobu, hà compru l'aromati per imbalsamà à Ghjesù è, a dumenica, hè stata una di e prime à ghjunghje à u sepolcru... è à truvallu viotu.

Etimolugia: da l'ebreu "shalôm" (pace, sanu è salvu).

Nomi: Salaun, Salman, Saloma, Salome, Salomé, Salomo, Salomon, Salomone, Selaven, Selim, Soliman, Solly, Suleiman.

In Aiacciu, u 22 uttobre si celebreghja l'anniversariu di a cunsecrazione di a cattedrale, cuminciata in u 1582, finita in u 1593.

 

23.X.

I Santi Servandu è Ghjermanu. Santu Ghjuvanni di Capistranu.

Servandu è Ghjermanu sò dui fratelli morti in Cadice in principiu di u seculu quartu.

Etimolugia: Servandu vene forse da u latinu "servandus" (chì deve esse cunservatu).- Ghjermanu, d'urigine latina d'età imperiale pò significà: abitante di a Germania; o fratellu ghjermanu (natu da i listessi genitori); o ancu: graziosu.

Casate: Germani.

Nomi: Garmon, Germain, Germaine, German, Germana, Germano, Germanu, Germanus, Germentsje, Germina, Ghjermana, Ghjermanu, Guermana, Guermane, Guermoussia, Jermen.

Paesi è cità: Cadice, Leon.

Ghjuvanni, natu in u paese abbruzzese di Capistranu, hè mortu à 70 anni, u 23 uttobre 1456, in a cità cruata d'Iloc.

Figliolu di un cunduttieru alemanu, era capitanu di a cità di Perugia quandu a moglia morse. Adduluratu, si hè fattu cristianu è hà dumandatu à i Franciscani di ricevelu. Quelli l'anu rispostu ch'ellu avia gattiva riputazione è chì bisugnava prima à fà e so prove. Allora, hà fattu u giru di Perugia à cavallu à un sumere, a faccia versu a coda, incappellatu cù una mitria in cartone duv'ellu avia scrittu i so peccati. Avia 29 anni.

Cum'è frate, Ghjuvanni fece stravede. Hè statu l'amicu è cullaburatore di quattru papa. Hè statu legatu apostolicu in Napuli, in Francia, in e Fiandre è in Sicilia. Hà rifurmatu l'Ordine Franciscanu. Cù 40 anni di prediche, hà messu u cumbugliu in l'Europa pagana. Hè mortu dopu à avè urganizatu a cruciata contru à i Turchi è vintu a battaglia di Belgradu.

L'umanistu Aenea Silviu Piccolomini, u futuru Piu Secondu (1458-1464), chì l'hà cunnusciutu quand'ellu avia 66 anni, hà scrittu:

"Un' aghju mai scontru un geniu simile. Chjucu, frustu, ùn avendu chè a pelle nantu à l'osse, mai stancu, sempre cuntentu, predicheghja quasi tutti i ghjorni davanti à 20 è 30.000 persone è, tantu i struiti chè i gnuranti u stanu à sente à bocca aperta."

Etimolugia, casate è nomi: Cf u 27 dicembre.

 

24.X.

Santu Fiurentinu. Santu Tognumaria Claret.

Si sà chì, à u decesimu seculu, e reliquie di Fiurentinu eranu unurate in a dioccesi di Tullu, in l'attuale dipartimentu di a Meurthe-et-Moselle. Si sà dinù chì, in certi lochi di l'este di a Francia u pregavanu pè a malincunia è altre malatie di cervellu. Ma nimu sà ciò ch'ella hè stata a so vita è perchè l'anu fattu l'onore di mettelu nantu à l'altari.

Etimolugia è nomi: Cf Fiurenzu (4 lugliu).

Natu in u paese catalanu di Sallent in u 1807, figliolu di un filandieru, Tognumaria Claret hà principiatu per fà u tessitore, è po, avendu a passione di i belli libri, hà amparatu a tipografia.

A' 28 anni, si hè fattu prete. Piuttosu chè di avè una parochja in cura, hà preferitu evangelizà tutta a Catalogna, predichendu è spachjendu libraccioli ch'ellu cumpunia è stampava. In a so vita, di issi librucci, n'averebbi cumpostu 150. E pupulazioni u tenianu per santu ma, integristu è intransigente, ùn piacia micca à tutti i catolichi.

Santu era, postu ch'ellu fece i miraculi. Una volta era prisente quandu i duganeri arrestonu un contrabandieru. Apriinu u so saccu: era pienu di fasgioli. Quandu u saccu fù chjusu, i fasgioli ridiventonu tabaccu.

Di lugliu 1840, cù cinque altri preti, creò a Cungregazione di i Missiunarii ch'elli chjamonu Clarettini.

Pocu dopu, a regina Isabella Seconda u fece numinà arcivescu di Santiagu, in l'isula di Cuba. In Santiagu, ci stete sei anni, fendu 300.000 cunfirmazioni, 30.OOO matrimonii, 11.000 prediche, rigalendu un milione di i so librucci è 60.000 paternostri. Difendia i schjavi neri maltratati da i patroni, ma ùn vulia sente parlà di indipendenza chì i Cubani otteneranu cinquanta anni dopu. Quallà, Tognumaria hà risicatu più di una volta di fassi tumbà.

Vultatu in Spagna, diventò u cunfessore è cunsiglieru (un mystique médiocre, le Père Claret, dice u Larousse) di a regina (bonne, mais peu instruite). In u 1868, ellu è a so regina ebbenu à fughje. Si rifugionu in Francia duv'ellu hè mortu pocu dopu, u 24 uttobre 1870, in u cunventu di Fontfroide.

Etimolugia è nomi: Cf u 17 ghjennaghju.

 

25.X.

Santu Gavinu. I Santi Crispinu è Crispinianu.

Gavinu era un Sardu marturiatu u 25 uttobre di l'annu 304.

Etimolugia: da u vechju gallese "gwalchmai" (falcu di piaghja).

Casate: Gavini, Galvani.

Nomi: Galvan, Galvano, Galvanu, Gauvain, Gauvin, Gauwe, Gavan, Gaven, Gavin, Gavinu, Gawain, Gawen, Gouke.

Paesi è cità: Porto-Torres. In Corsica, San Gavinu avia una vintina di chjese. Resta u santu patrone di e chjese di a Parata d'Orezza, di San Gavinu d'Ampugnani, San Gavinu di Carbini è San Gavinu di Tenda duve a data di l'antica celebrazione (25 uttobre) hè stata cunservata. For di i paesi citati, a Chjesa di Corsica hà rimandatu a festa di San Gavinu à u 27 uttobre, per via chì a Chjesa universale, secondu u Missale rumanu di u 1970, hà riservatu u 25 à a celebrazione di l'anniversariu di a cunsecrazione di e chjese quandu a data di issa cunsecrazione ùn hè micca cunnusciuta.

Crispinu è Crispinianu eranu dui fratelli di a nubiltà di Roma. Si eranu fatti scarpari per sparghe a so fede è evità e persecuzioni. Ebbenu quantunque à fughje è si ritironu, i Francesi dicenu in Francia, l'Inglesi dicenu in Inghilterra, avanti di esse marturiati u 25 uttobre di l'annu 285 o 286.

I Francesi contanu ch'elli si eranu stabiliti in una cità diventata l'attuale Soissons, in u dipartimentu di a Côte-d'Or. I poveri i calzavanu gratisi, i ricchi eranu cuntententi di avè scarpi propiu belli. In a so buttea parlavanu à tutti di Ghjesù è fecenu unepoche di cunversioni. Dinunziati, l'anu strappatu l'unghje, l'anu tagliatu strisce di pelle è po l'anu lampati in u piombu fusu senza pudelli toglie u fiatu. Allora l'anu scapati.

L'Inglesi dicenu chì Crispinu è Crispinianu si eranu stabiliti à Faversham, in u Kent. In u 1670, in issa cità, mustravanu sempre a buttea duv'elli avianu travagliatu. Shakespeare, u più grande puetu dramaticu inglese, i cita sei volte in a so pezza "Arrigu Quintu", scritta in u 1599. Dui anni dopu, in "Ghjuliu Cesaru", i loda di avè curatu l'anime di i so clienti megliu chè i pedi.

Paesi è cità: Osnabrück, Soissons.

Prutezzione: Crispinu è Crispinianu sò i santi patroni di i scarpari, i guantai è i tessitori.

 

26.X.

Santu Evaristu. A Beata Bona.

Evaristu era natu in Bettelemme. Hè statu elettu papa l'annu 97. Hè dunque u quinttu papa di a Chjesa catolica dopu à Petru, Linu, Cletu, è Clemente. Hà spartutu Roma in parochje è interdettu i matrimonii clandestini. Hè statu marturiatu in Roma à l'epica di l'imperatore Traianu, u 26 uttobre di l'annu 105.

Bona, nata in u 1434 à Carlat (attualmente in u dipartimentu di u Cantal), hè morta à Lézignan (dipartimentu di l'Aude). Era di a famiglia di l'Armagnac di a Gascogna chì, pè a preeminenza, pretendianu di esse à parità cù quella di i rè di Francia. Issa famiglia si hè spinta quindeci anni dopu à a morte di Bona, cù un nipote, chjusu in una gabbia di ferru da Luigi XI di Francia, è po tombu.

A vita di a Beata Bona, citata da Omer Englebert in "La Vie des Saints", dice: "Brave, gentiment moqueuse, magnanime et toujours joyeuse... elle se peinait en vain de penser trouver la paix parmi les délices du corps et la gloire mondaine. La grâce de Dieu qui oeilladait son âme finit par l'emporter. Une voix intérieure se fit entendre: Bonnette, Bonnette, si tu n'es religieuse comme tu le dois être tu seras punie... Son entrée au couvent se fit en grand arroi. Ayant demandé pardon à son père de toutes les fâcheries et ennuis qu'elle lui avait donnés; ayant reçu la bénédiction de sa mère, qui la lui impartit en jetant des cris si piteux que tous sanglotaient, Bonne fit une dernière visite à la léproserie de femmes qu'elle entretenait. Elle arriva à Lézignan le vendredi 24 mars 1499. Son escorte comprenait un sénéchal, sept gentilshommes, sept demoiselles et six gardes. Son sénéchal, chapeau bas, lui donnait la main. Marchaient devant les six gardes mousqueton sur l'épaule. Suivaient les gentilshommes, les demoiselles, puis les pages et les laquais".

U fratellu di Bona, Ghjacumu, duca di Nemours, averebbi vulsutu maritalla. Quand'ellu hà sappiutu ch'ella era entrata in un cunventu, vense, è dumandò s'elli li avianu digià tagliatu i capelli. "Soga - disse ella - mi voli piglià pè i capelli è strascinami in casa!". E', pigliendu e furbice, tagliò a so bella capillera.

In cunventu ci stete pocu, postu ch'ella hè morta à 28 anni.

 

27.X.

Santu Frumenziu.

Frumenziu hè natu in Tiru, à u Libanu. Era di famiglia ricca. Un ghjornu ch'ellu rivenia da un viaghju di studiu cù u so amicu Aedesiu, u battellu, chì avia cappiatu l'ancura in u mare Rossu, hè statu assaltatu è i passageri massacrati. Frumenziu è u so amicu, chì ghjeranu falati in terra è leghjianu à u frescu sottu un arburu, a si franconu ma funu mandati schjavi in Aksum, a capitale di l'Ettioppia, è venduti à u rè di issu paese . Cum'elli eranu struiti, u rè fece di Aedesiu u so omu d'affari è di Frumenziu u so secretariu. Dopu à a morte di u rè, Frumenziu diventa l'omu d'affari fi u regente è ne prufitta per fà custruì cappelle pè i Cristiani grechi chì cummerciavanu in issi lochi. Funu e prime sumente di a fede cristiana in un paese duv'elli aduravanu sempre i serpi.

Dodeci anni dopu, u principe Ezana hè maggiore, diventa rè è permette à i dui Libanesi di andassine in u so paese. Frumenziu ricusa di parte per ùn abbandunà a cumunità cristiana ch'ellu avia urganizatu. Fattu vescu da u patriarca d'Alessandria, cunverte u rè è, cun ellu, tuttu u populu.

Da quand'ellu hè mortu, versu l'annu 380, l'Ettioppiani cunsidereghjanu à Frumenziu - Abbà Salamà, cum'elli u chjamanu -cum'è u santu patrone di u so paese.

Etimolugia: U nome Frumenziu venerebbi da un cugnome chì vole dì: biondu cum'è u granu frumentu.

 

28.X.

I Santi Simone è Ghjuda.

Simone è Ghjuda sò dui apostuli. In i Vangelli, u primu, per ùn cunfondelu cù u cuginu carnale di Ghjesù hè dettu u Canareanu (da Matteu è Marcu) è u Zelante (da Lucca). U secondu, per ùn cunfondelu cù Ghjuda l'Iscariottu, hè chjamatu Taddeu (da Matteu è Marcu) è Lucca dice: Ghjuda fratellu di Ghjacumu.

Simone averebbi predicatu in Persia è in Egittu è serebbi mortu crucifissatu.

U Vangellu secondu San Ghjuvanni parla di Ghjuda Taddeu quandu, à l'ultima Cena, pone ista quistione à Ghjesù:

- "Signore, da duve vene chè tù ti manifesterai à noi è micca à u mondu?"

E' Ghjesù risponde:

- "Sì qualchidunu mi tene caru, osserverà a mio parulla è u mio Patre u tenerà caru. E' noi veneremu à a ellu è seremu di casa in ellu.

"Quellu chì ùn mi tene caru, ùn osserverà a mio parulla. E' a parulla chè vo avite intesu ùn hè micca a meia, ma quella di u Patre chì m'hà mandatu.

"Vi aghju dettu iste cose, stendu cù voi. Ma u Cunsulatore, vene à dì u Spiritu Santu, chì serà mandatu à nome meiu da u Patre, vi insegnerà ogni cosa è vi raminterà tuttu ciò ch'o vi aghju dettu."

Etimolugia: da l'ebreu "shim'ôn" (Iavè hà intesu).

Casate: Simoni, Simonelli, Simoncelli, Simonetti, Simonini, Simeoni è l'abbreviate Moni, Monelli, Monetti è Meoni.

Nomi: Schyman, Siem, Sim, Sima, Sime, Siméon, Simeone, Siméone, Simmer, Simmerl, Simmie, Simon, Simona, Simone, Simone, Simonetta, Simonette, Simonettu, Siommon, Sym, Syma, Syme, Szymon.

Paesi è cità: Pastureccia, Revinda, e Ville di Parasu.

 

29.X.

Santu Narcisiu.

Narcisiu hè statu elettu vescu di Ghjerusalemme l'annu 195. Dicenu chì tandu avia quasi 100 anni. Hà direttu u cunciliu di Palestina chì hà decisu di festighjà a Pasqua, micca u ghjornu anniversariu di a morte di Ghjesù, cum'è in Oriente, ma a dumenica dopu, in ricordu di a risurezzione, cum'ellu si facia digià in Roma.

Per via di certe ghjelusie, Narcisiu si hè ritiratu un certu tempu in u desertu è po, un bellu ghjornu, hè vultatu in Ghjerusalemme. Essendu assai vechju, hà dumandatu à esse aiutatu da un vescu ausiliaru. Serebbi dunque u primu vescu cù un cuaghjutore.

Issu cuaghjutore si chjamava Lisandru. In una lettera à i Cristiani scrivia: "Narcisiu vi saluta. Hà guvernatu ista Chjesa nanzu à mè, è a guverna sempre cù e so prighere. Vene di avè 116 anni è vi dumanda - è eiu dinù - di campà in cuncordia è in pace".

Etimolugia: U nome Narcisiu vene da a Mitolugia cù a legenda di l'omu cambiatu in fiore per essesi fighjatu in u spechju di l'acqua.

 

30.X.

A Beata Dorotea Swartz.

Dorotea era un Prussiana nata versu l'annu 1347. Hà passatu i 30 anni di u so matrimoniu in Dantzig, quandu in Prussia Orientale cumandavanu i Cavalieri Teutonichi, un ordine natu in Ghjerusalemme à l'epica di e Cruciate. U maritu, Adalbertu, era impiegatu da issi Cavalieri per intrattene e curazze è arrutà e spade.

Dorotea hà parturitu nove volte. Sola, una femina hà campatu è si hè fatta sora di San Benedettu. Ghjera sempre in vita in u 1404 quandu a mamma hà avutu l'onori di l'altari.

Aspessu, Adalbertu è Dorotea partianu in pelegrinaggiu. Ellu, avia vinti anni di più chè a moglia, è, in u 1389, ùn hè pussutu andà in Roma cun ella. Quand'ella volta, u maritu era mortu da parechji mesi.

Dorotea avia tandu 42 anni. Da zitella, si era maritata per stà à sente i genitori ma a so vucazione era di campà rinchjusa. E' si face murà in una cellula di dui metri nantu à dui, appughjata à a cattedrale di Marienverder. Ci era un finestrinu per vede u celu, unu per vede l'altare, è unu per riceve u manghjà. Hà campatu cusì quattru anni. Hè morta in u 1394.

Etimolugia: da u gr. "dorôn" (donu, rigalu) è "theos" (Diu).

Nomi: Diorbhàil, Dodie, Doortje, Doralice, Doralicia, Dorchen Döreken, Doretta, Dorinda, Dorke, Dorocha, Dorofei, Dorotea, Doroteo, Doroteu, Dorothea, Dorothée, Dorothy, Dörte, Dorthea, Dorthy, Dot, Duredle, Durl, Thea.

Litteratura: Goethe: "Hermann è Dorotea".

Detti è pruverbii: "esse un Doroteu" (un casca è pianghje).

 

31.X.

Santu Quintinu. Santu Volfgangu.

Quintinu serebbi unu di i missiunarii mandati da Roma in Gallia à l'epica di l'imperatore Massimianu. Serebbi statu vescu di una cità chjamata oghje Noyon-Tournai. Hè mortu versu l'annu 285. A so tomba l'averebbi trova Santu Eligiu, in Vermandu, l''attuale cità di Saint-Quentin, dipartimentu di l'Aisne.

Etimolugia: Quintinu hè un derivatu di u nome Quintu datu à u quintu figliolu.

Nomi: Koint, Kwint, Quentilien, Quentin, Quinctille, Quint, Quinta, Quintien, Quintila, Quintiliano, Quintilianu, Quintilien, Quintillus, Quintin, Quintina, Quintinu, Quinton.

Paesi è cità: Vermandois.

Litteratura: Walter Scott: "Quentin Durward (1823).

Volfgangu hè un vescu natu in Svezia versu l'annu 927, mortu in Austria u 31 uttobre di l'annu 994.

A' 37 anni si era fattu frate di San Benedettu è ghjera partutu in Ungheria per evangelizà i Magiari. Quallà, ebbe pocu successu.

Quand'ellu vultò, ottu anni dopu , fù fattu vescu di Ratisbona, in Baviera. Custì hè statu un amministratore di prima trinca. Hà messu a disciplina in u so cleru è, di i cunventi, ne hà fattu lochi di prigera chì, nanzu, ci si manghjava è ci si beia più ch'ellu ci si pregava.

Hè statu u maestru è direttore di u futuru imperatore di u Santu Imperu, Arrigu Secondu, un imperatore messu nantu à l'altari.

Un ghjornu, un disgraziatu, per vestesi, si avia tagliatu un pezzu di e tendine di u so lettu è i servi u vulianu impiccà: "Lasciatelu andà, disse Volfgangu. Soga ne avia bisognu". E' u fece parte cù una vistura nova.

Quand'ellu fù in puntu di morte, Volfgangu si fece purtà davanti à l'altare per esse inoliatu. A ghjente vense à vede u spataculu. "Lasciateli fighjà - disse à i so preti. Cusì penseranu à a soia a morte è forse ci si prepareranu".

Etimolugia: da u germ. "wolf" (lupu) ' "gang" (assaltu).

Nomi: Bulfon, Gangel, Volfango, Volfangu, Volgango, Volgangu, Wölfe, Wolfgang, Wölflein, Wülfke, Wülfken, Wülfling.