3 persone nant'à u situ.

A riprisentazione di a Natività

 

 

In u racontu di a Natività, amparatu à u catechismu, l’arcanghjulu Gabriele annunzia à Maria ch’ella diventerà a mamma di u figliolu di Diu. Ma, mentre chì a nascita s’avvicina, li tocca à parte da a casa di Nazareth pè andà à Bethléem perchè l’occupanti rumani anu decisu di ricensà à Ghjiseppu è a so famiglia in sta cità. Maria hè à cavallu à un sumerucciu cunduttu da Ghjiseppu. Ghjunti à Bethléem, ùn ci hè più alloghju è, à l’esciuta di a cità, sapare ghjovanu di stalle. Cusì, Maria parturiscerà di un figliolu in un locu simule. Dopu à a nascita, di notte, i pastori chì curanu e so bande in muntagna sò circundati di chjarore, eppo s’affacca un anghjulu, li dice « Il vous est né un Sauveur » è tutti l’anghjuli cantanu : « Gloria in excelsis… ». Tandu, i pastori partenu à spiccera è scoprenu à Maria, à Ghjiseppu è u Bambinu. Dunque, sò i primi à aduralli.

 

U Bambinu

 

 

In a Corsica di tempi fà, omu amenta a nascita di un ciucciu, un ciucciu di e campagne. Paulu Matteu della Foata, vescu d’Aiacciu à a fine di u XIXu seculu, face cantà à Maria una nanna induve a Vergine s’addirizza à u figliolu cù a tennerezza di una mamma.

 

In cor d’ invernu

Nascisti o pargulettu

Abbandunatu

Friddosu è puvarettu

Pochi panni da fasciatti

Senza focu è senza lettu

Or piegnisti in a capanna

Dormi…

 

Sta Nanna di u Bambinu ripigliava una tradizione pupulare mischjendu l’oghjincu à u meravigliosu. Ne testimunieghjanu ste filastrocche. A prima cantata in Ascu à principiu di u XXu seculu, parla di a nascita di Ghjesù è di a so famiglia.

 

Maria lavava

Ghjaseppu tindia

Bambinu pienghjia sott’à l’alburellu

Stà zittu Bambinu

Chì ti inannaraghju

Latte t’aghju datu

È pane ùn aghju

Tù sì natu puverellu

Trà mez’à un boie è un asinellu

 

A seconda, citata da Saveriu Tomasi in e « Chansons de Cyrnos » (1932), era cantata cù assai piacè da i zitelli a notte di Natale.

 

Cuccurucù

Hè natu Gesù

Uuh ! Uuh ! Uuh !

Bé…é…é…thlem

Hi-han, hi-han !

Anderemu tutti

À l’adorà

 

Fora di in certe chjese, ùn ci eranu santunelli cum’è in e chjese pruvenzali. U Bambinu solu era di regula un puppò ricciulatu è in cera purtendu un vestitu. In Petralba, hè infasciulatu à l’usu anticu. In certe parochje, hè in legnu cum’è in Perelli d’Alisgiani. Da a notte di Natale à Pasqua Pifania, hè à u centru di a liturgia. Ancu sì e parochje sò povere, alluntanate, a devuzione à u Bambinu si face cù una messa in scena ricercata accumpagnata da una partituccia (obole). In i « Raconti è fole di l’isula persa » di l’abbate Dumenicu Carlotti, scrittu trà e duie guerre, una fola chjamata « I Ramaglioni » (nome di e pezze di trè soldi in bronzu in i tempi di u Secondu Imperu è a Terza Republica) ci presenta a fervore in l’adurazione di u Bambinu è a mudestia di i doni :

 

« Ghjera un Natale dolce dopu à un fretu tamantu. Una bella messa cantata. Versu a fine di a messa, ci fubbe u cumbugliu : a folla si lampò contr’à a balustra di u coru. In un rimore di voci è di carreie catapughjate, a ghjente vulia basgià à Ghjesù, un bambinucciu in cera, cù i capelli ricciulati è un ditu rottu ma u visu pietosu. U prete devia scumbatte pè impedì chì tutti i basgi li faccianu cappià a statuetta. Accantu, un abbatinu vestutu in rossu tenia un piattinu è ognunu ci mettia soldi. »

 

Quandu i cristiani eranu partuti, a fola pigliava un aspettu meravigliosu : « L’altare maestru era circundatu da l’anghjuli richjudendu e so ale lucichenti cum’è soli è fighjavanu u Bambinu vivu chì si tenia davant’à u tabernaculu ». L’anghjuli porghjenu è viotanu e borse empiute di muneta. Ci era una pezza d’argentu svizzeru, 107 pezze taliane di dui soldi, ch’ùn valianu più, è 99 sulducci. U Bambinu disse : « Purtate sti soldi in paradisu. Cusì, i ciucci nati sta notte ghjucheranu cun elli nant’à e ricciate in oru di u mo reame ».

 

U presepiu in e chjese

 

 

Pare chì a creazione di un presepiu in chjesa sia più recente chè l’espusizione di u Bambinu. Eppuru, ci sò stati presepii cum’è in Perelli d’Alisgiani, paese riccu dui seculi fà : u Bambinu hè in legnu di chjelzu policromu, vestutu di panni bianchi soprafilati è, di sopra, tessutu rossu innoratu ; ci sò ancu suldati rumani. U « presepiu pruvenzale » s’affacca trà e duie guerre. Hè adupratu prestu prestu in ogni parochja. Ùn si tratta di una sapara ma di una capanna. In Bastelica, si parla d’una casetta in paglia ; in Bucugnanu si piazzava à l’entre di u coru, nant’à u latu mancu, una capanna guarnita di caracutu, di vischju coltu à u sulstiziu d’invernu o di un albitru, è  d’erba bambina. Infine, si punianu santunelli in ghjessu, lascendu una piazza pè u Bambinu trà Maria è Ghjiseppu. Ghjesù hè fattu in cera è ghjè assai più grande chè l’altri santunelli.

 

Ghjacumu Fusina dice chì a tradizione orale ci ampara, cum’ella si facia in a Pruvenza d’Alphonse Daudet, l’usu di i pastori purtendu u pilone (mantellu in pelu caprunu) è venendu à a messa di mezanotte, ognunu cù u so agnellu in manu. I presepii vivi esistianu nanz’à a Seconda Guerra Mundiale in e cità, Bastia per esempiu, induve ci eranu patrunati chì s’incaricavanu di i zitelli in i quartieri pupulari. Cusì, s’animava a messa di mezanotte à a catedrale Santa Maria. In Arbiddara, Bisinchi, Campile, Cervioni, Feringule, Tagliu Isulaccia, in a chjesa Notre-Dame-des-Victoires di Bastia facenu dinù presepii vivi permettendu di ritruvà l’emuzioni di i Natali antichi.

 

U presepiu famigliale

 

 

Hè eccezziunale nanz’à l’anni 1930. Sia hè statu purtatu da u fora, cum’è stu presepiu in avoriu di a Casa Bonaparte, sia hè statu fabricatu cum’è quelli d’Italia o di Pruvenza o accadia d’esse fabricatu ghjuvendusi di i mezi dispunibili. In Arghjusta Muriccia, Marie-Louise Maestracci amenta a cunfezzione di u presepiu ghjustu prima à a Seconda Guerra Mundiale : « Ghjera una stonda primurosa pè e zitelle chì cercavanu l’erba bambina a più bella è a traspurtavanu in e sporte. In quant’à a paglia, era riguarata in a stalla è si pigliava appena di farina in cucina pè fà a neve. Omu si facia dà un bichjeru cù un luminellu nentru (un tappu di suvara intintu in l’oliu u più rancicu). Dunque, un presepiu fabricatu cù pochi mezi per via di a puvertà di a famiglia ma, a sera, si lasciava brusgià u luminellu à bughju.

  

Piante natalesche

 

 

U caracutu hè forse segnu d’allegria in e case è chjese ma ramenta dinù e candelle di sangue è e spine di a curona di u Cristu. U vischju hè u ramu d’Enée è hè dinù a pianta colta da i druidi (pianta portapace). In e legende Corse, hè l’arbitru chì piattò a Vergine è u Bambinu (o u Cristu quand’ellu hè statu arrestatu) mentre chì a scopa hè gattiva perchè hà dinunziatu u Signore. Si dice dinù chì i frutti di l’albitru l’anu nutritu quand’ellu fughjia in Egittu mentre chì a scopa ricusava di danne. U Cristu hà benedettu l’albitru ma hà cundannatu a scopa, questa fiurisce ma ùn grana. Tandu, hè diventata u simbulu di a sterilità è ancu di a bugia (« bugiardu cum’è a scopa »).