MARZU

 

1.III.

Santu Albinu. Santa Eudossia.

Albinu hè natu versu l'annu 469. Appartenia à a tribù gallica di i Veneti (in l'attuale dipartimentu di u Morbihan, capilocu Vannes). Hè mortu u 1u marzu 529 à u capilocu di a tribù gallica di l'Andecavi (l'attuale Angers, dipartimentu di u Maine-et-Loire), duve ellu era statu vescu.

A' l'epica, parechji eranu i signori chì si maritavanu cù a surella, è ancu cù a figliola. I nobili eranu scunduttati è i veschi lasciavanu fà per ùn esse tombi, o almenu per ùn pigliassi l'osse in gola. Albinu, ellu, luttava contru à issi matrimonii incestuosi è, malgradu tutte e minaccie di morte, scumunicava i sposi chì ghjeranu in issu casu. Dicia: "State à vede chì mi anu da taglià u capu. Finisceraghju ancu eiu cum'è San Ghjambattista". U risicu ci era, ma hè quantunque mortu in u so lettu à l'età di 60 anni.

Etimolugia: da u lat. "albus" (biancu). Issu nome era datu à i zitelli di pelle è capelli assai chjari. U veru "albinu" hà a pelle bianchiccia, tutti i peli bianchi, è l'ochji assai chjari

Casate: Albini, Albano, Albanese.

Nomi: Albain, Alban, Albana, Albane, Albanu, Albe, Albin, Albinu, Aubaine, Auban.

Eudossia era una prustituta libanese di u seculu secondu. Campava à Eliopoli, l'attuale Baalbech.

Un ghjornu, un frate chì si chjamava Ghjermanu, ghjunse à Eliopoli è fù allugiatu da un amicu, un omu riccu chì mantenia à Eudossia.

Ghjermanu avia una voce maravigliosa. Dopu cena, si affaccò à a finestra, è si messe à cantà, impruvisendu nantu à parulle di u Vangellu. Cantò l'infernu, a pecura sviata, è l'anime scelte da Diu per una eterna felicità.

Eudossia, da nantu à u cacciafora, stava à sente. Quand'ella andò à chjinassi, piense. U lindumane, volse sapè quale era issu cantadore è fece a cunnuscenza di Ghjermanu. Partì cun ellu à vede u vescu chì a battizò.

Un omu ghjelosu spanticò l'affare à u guvernatore rumanu chì a mandò in tribunale. U ghjudice, chì ghjera un bravu omu è campava felice cù una moglia bella è graziosa, li rese a libertà. Ma u ghjelosu fece di manera di mandalla torna in tribunale. Ista volta, u ghjudice era un omu azezu chì campava cù una moglia goffa è gattiva, è, à Eudossia, li fece taglià u capu.

 

2.III.

U beatu Carlu.

Carlu, dettu "u Bravu", natu versu l'annu 1081, serebbi u quartu figliolu di San Knud, rè di u Danimarca. Era conte di a Fiandria è hà participatu à a prima Cruciata.

In i so stati, Carlu avia impostu a "tregua di Diu", istituita un seculu nanzu da Santu Odilone, un santu chì difendia di battesi in l'Avventu, in Quaresima è in Pasqua.

Contanu chì, un ghjornu, Carlu essendu à a messa, una povera donna vense à dilli chì un suldatu l'avia arrubatu a so vacca.

- Mi ne occuperaghju passatu l'uffiziu, disse Carlu.

- Iè ma tandu - disse a donna - u suldatu serà luntanu, è quale hè chì u chjapperà?

Carlu li dete u so mantellu:

- Tè, piglialu, falatine in fondu di a chjesa è aspettami. O trovu a vacca, o ti teni u mantellu.

Ci vole à dì chì u mantellu, tuttu ricamatu d'oru, valia parechje capite di vaccine.

Dopu à a messa, Carlu dete ordini à i so ufficiali chì ritruvonu u suldatu è a vacca. E' ellu, ricuperò u mantellu.

Carlu u Bravu hè statu assassinatu in una chjesa, mentre ch'ellu pregava, u 2 marzu 1127, mercuri di e Cenere, da un signoru disubidiente ch'ellu avia liticatu.

Etimolugia, casate è nomi: Cf Carlu Boromeo (4 nuvembre).

 

3.III.

Santu Marinu.

Marinu era un legiunariu di a Cesarea Marittima, capilocu di a Palestina occupata da i Rumani.

Era un bon suldatu, è l'avianu fattu cinturione, vene à dì ch'ellu avia u cumandu di centu fantacini.

A regula vulia chì, nanzu d'occupà e so nove funzioni, devia sacrificà à i dii pagani. Ellu chì si era fattu cristianu, ricusò. U ghjudice li dete trè ore di riflessione. Isse trè ore, Marinu e passò à pregà. Dopu, cum'ellu era sempre decisu à ùn rinnegà a so fede, l'anu tagliatu u capu. Era versu l'annu 262.

Un altru Marinu, chì campava à u seculu settimu, hè festighjatu u 4 sittembre in a cità è republica di San Marinu.

Etimolugia: da u lat. "marinus" (di u mare).

Casate: Marini

Nomi: Marin, Marina, Marine, Marinetta, Marinette, Marini. Marinu.

 

4.III.

Santu Casimiru.

Casimiru hè natu u 3 uttobre 1458 in Craccovia. Era u secondu figliolu di Casimiru Secondu, rè di Polonia. Avia una bellissima educazione, chì u babbu l'avia preparatu à a carica reale, ma ellu ùn pensava chè à pregà è à soffre. A notte, cù a cumplicità di un camerieru assai fidu, durmia in terra, à u pede di u lettu, o andava à pregà davanti à e porte chjuse di a chjesa.

U babbu, chì avia fattu rè di Boemia u primu figliolu, vulia fà di Casimiru u rè di l'Ungheria guvernata tandu da Mattiasu Primu. Dendu cum'è scusa chì u populu rinnegava u so rè, u manda cù una armata per occupà u paese. Ghjuntu à a fruntiera, Casimiru si trova davanti à Mattiasu inturniatu di suldati è, per ùn fà corre u sangue, si ne volta dicendu à u babbu chì l'Ungheresi tenianu sempre à u so rè.

U babbu u chjude trè mesi in un castellu. Più bellu piacè ùn li pudia fà chì, custì, passava u so tempu à pregà.

Quand'ellu hà 21 anni, li tocca à guvernà a Polonia, mentre chì u babbu passa quattru anni in a Lituania, tandu pruvincia polonese. E' guverna tantu bè chì u babbu prova à maritallu cù a figliola di l'Imperatore germanicu.

Casimiru era digià tisicu. I duttori, scelti da u babbu, li dicenu chì issu matrimoniu pudia guariscelu. Ellu risponde chì u solu rimediu à a so malatia era a prighera.

Hè mortu à 25 anni, u 4 marzu 1484. L'anu canunizatu 36 anni dopu è, in u 1602, hè statu pruclamatu Santu Patrone di a Polonia.

Etimolugia: da u polonese "kasimierz" (paceru).

Casate: Casimiri.

Nomi: Casimir, Casimiro, Casimiru, Casper, Cass, Cassie, Cassy, Kasimir, Kasmira.

Nazioni: Lituania, Russia.

Prutezzione: ghjuventù.

 

5.III.

Santa Uliva. Santu Ghjuvan Ghjiseppu di a Croce.

Uliva serebbi stata marturiata in principiu di u seculu secondu. E so osse sò cunservate in a chjesa di Sant'Afra di a cità di Brescia, in Lombardia.

Etimolugia: da u germanicu "anu" (denzanu) è "laib" (discendente)

Casate: Oliva, Olivari, Olivetti, Olivi, Olivieri.

Nomi: Lell, Liveriu, Noll, Ol, Olier, Oliva, Olive, Oliveiros, Oliver, Oliverio, Oliverius, Oliverus, Olivette, Olivia, Olivier, Ollie, Ollier, Ollier, Ollivier, Uliva, Uliveriu.

Ghjuvan Ghjiseppu era natu in u 1654 in l'isulottu di Ischia, di punta à Napuli. Giovanu giovanu, si ne era andatu in Napuli in un cunventu di Minori Franciscani. A' 16 anni era frate. Durante una trentina d'anni si dete à sparghje a riforma fatta in Spagna da Santu Petru d'Alcantara, quella di i frati scalzi, poveri è mistichi.

A' l'età di 52 anni, dopu à esse statu guardianu, definitore è superiore generale di u so Ordine, u papa li dete u permessu di ritirassi à u cunventu di Santa Lucia di Napuli per pregà, occupendusi di a salvazione di l'anime. Custì, campò torna 28 anni. Facia i miraculi. Prevedia l'avvene è pigliava à contu soiu e pene di l'altri, fisiche è murale, è ancu e piaghe. Vulava cum'è l'ocelli è, à le volte, u vedianu in dui lochi attempu.

Un ghjornu, à unu chì criticava a Pruvidenza, disse, tucchendusi u capu: "Aghju misuratu istu ossu chè noi avimu nantu à e spalle. Face quattru pollici d'altu è trè di largu. E' voi, caru amicu, avereste a pretensione di fà entre l'infinitu in un ossichjulu simile!".

Ghjuvan Ghjiseppu (dettu di a Croce) hè mortu in Napuli u 23 marzu 1734.

 

6.III.

Santa Niculetta.

Niculetta hè nata u 13 ghjennaghju 1381 in Corbeia (l'attuale Corbie, in u dipartimentu di a Somme) duve u babbu era maestru d'ascia.

I genitori ùn eranu più giovani ma avianu pregatu à Santu Niculaiu di dalli un figliolu. E' ghjera nata issa zitella, chjamata Niculetta in l'onore di Santu Niculaiu.

Quand'ella hè nata, facianu trè anni chì i catolichi eranu in bisbigliu. Ci era un papa in Roma, unu in Avignone è ancu un terzu in Pisa.

Orfana di babbu è di mamma à 18 anni, Niculetta decide di fassi sora. A li prova cù una cumunità di Bighine, cù e sore di San Benedettu, cù quelle di Santa Chjara ma, daperttuttu, trova chì ùn ci hè abbastanza disciplina. Allora si face fà una cellula mezu à i contraforti di a chjesa è ci stà trè anni. Custì campava felice, ùn fendu altru chè pregà, ma, di tantu in tantu, affaccava u diavule: "Quand'è tù stancerai di pregà - dicia Satanassu - stanceraghju di straziatti".

Un ghjornu, appariscenu San Francescu è Santa Chjara è li dumandanu di preparà una riforma pè i so cunventi di sore. Niculetta parte in Avignone è và à truvà u papa Benedettu XIII. U papa hè statu impressiunatu da issa giovana è li dà u velu è u curdone di superiore generale di tutti i cunventi ch'ella creerà, o ch'ella rifurmerà.

Quand'ella more, u 6 marzu 1447, à l'età di 66 anni, a riforma intrapresa era osservata in Francia, in Spagna, in e Fiandrie è a Savoia. Ancu oghje, sò parechje e sore di Santa Chjara chì campanu secondu e regule stabilite da Niculetta.

Etimolugia: V. Niculaiu (6 dicembre).

 

7.III.

E Sante Perpetua è Felicità. Santu Paulu u Semplice.

U 7 marzu di l'annu 303, in Cartagine, unipochi di cristiani eranu lampati à e bestie è scannati. Frà elli, ci era Perpetua, chì avia un figliolu ch'ella venia di spuppà, è Felicità chì avia parturitu in prigiò trè ghjorni nanzu.

Quandu Felicità era in partu è stridava, u guardianu disse: "Chì ne serà quand'è tù serai framezu à e bestie".

- Avà sò eiu chì soffru - rispose Felicità - ma tandu Cristu suffrerà per mè.

In issu mentre, Perpetua scrivia: "Diu hà fattu chì a mio criatura ùn dumandi più à sughje è chì i petti ùn mi sentinu".

Perpetua hà lasciatu u figliolu à i soi. A criatura di Felicità hè stata aduttata da una cristiana.

U 7 marzu, in l'anfiteatru, e duie donne, è trè cumpagni, sò stati ingutuppati in una reta, è anu fattu entre una vacca di e pessime. Una stonda dopu, i spettatori dumandavanu di ùn fà più soffre e giovane mamme. Allora, e duie donne si sò basgiate è si sò lasciate scannà senza fà un muvimentu è senza anscià. U gladiatore chì pulzava à Perpetua tremava cum'è una frasca è fù a vittima chì debbe guidà a spada.

Etimolugia: V. Filice (12 ferraghju).

Paulu campava à u seculu quartu. Era un simplicione. Li dicianu chì a moglia avia un omu, ellu ùn a credia. Un ghjornu, vultendu à bon'ora da u travagliu, l'hà trovi inseme. "Occupati d'ella è di i zitelli - disse à l'omu -, per mè, mai più mi viderete". E' partì. Si ne andò in u desertu à truvà u famosu Santu Antone. Quellu li disse: "A' 60 anni, sì troppu vechju per fatti frate", è ùn ci fece più casu. Ma Paulu ùn si alluntanò. Quandu Antone si indinuchjava, ellu dinù si indinuchjava. Quand'ellu manghjava, o beia, ellu manghjava, o beia. E' quandu Antone vituperava contru à Satanassu, ellu mughjava ancu di più.

Dopu à quindeci ghjorni di isse finzioni, Antone l'hà permessu di stassine in una grotta accantu à a soia è, durante un annu, u preparò à a vita spirituale.

Paulu ricevì tante grazie da u Signore chì diventò u rimitu u più celebre di a Tebaide duv'ellu serebbi mortu u 10 ghjennaghju di l'annu 341.

Etimolugia, Casate è nomi: cf u 29 ghjugnu.

 

8.III.

Santu Ghjuvandiu (Ghjuvanni di Diu).

Ghjuvanni hè natu à u Portugallu, in Montemoro Novo, l'8 marzu 1495. Hè mortu in Spagna, in Granada, l'8 marzu 1550.

A' 8 anni si ne scappa da a casa paterna per ùn vultacci più. Un ghjornu, nantu à a strada di Madrid, si vene menu è ghjè racoltu da un omu chì avia una grossa banda di pecure è una figliola sola. Per parechji anni, face u pasturellu. Era tantu astutu chì u patrone li prumette di lascialli e pecure s'ellu spusava a figliola.

Tandu, Ghjuvanni si ne và è si ingagia in l'armata di Carlu Quintu in guerra contru à i Francesi.

Cundannatu à esse impiccatu per avè lasciatu arrubà roba ch'ellu avia in cura, prega a Madonna di salvallu, è a si franca.

Scacciatu da l'armata, volta ind'u patrone pastore. Quellu era sempre decisu à maritallu cù a figliola. Allora Ghjuvanni riparte è si ne và in Ungheria à battesi contru à i Turchi.

Finita a guerra, ellu chì, sinu à tandu, era statu un libertinu, decide di campà cum'è un santu, secondu i cunsigli di Ghjesù ch'ellu avia vistu in sognu.

Volta in Spagna, si stabilisce in Granada, è si face passà per scemu. U chjudenu in un uspiziu è, per trè mesi, u frustanu à canapu crosciu. Tandu era cusì ch'elli curavanu i scemi.

Surtitu da l'uspiziu, Ghjuvanni si mette à racoglie infermi abbandunati è à cunverte prustitute. Per nutrì tutta issa ghjente, facia è vendia carchi di legna minuta.

Pian pianinu, fù tantu cunsideratu in cità chì i ricconi di Granada li fecenu fà un uspiziu pè i so malati. Cusì hè nata a Cungregazione di i Frati di San Ghjuvandiu.

Etimolugia: V. Ghjuvanni (27 dicembre).

Prutezzione: liatori di libri è persunale di l'uspidali.

 

9.III.

Santa Francesca, detta a Rumana.

Francesca nasce in Roma in u 1384. A' l'età di 13 anni, a maritanu cù Lurenzu di i Ponziani chì, cum'è ella, facia parte di a nubiltà rumana. Campanu inseme quaranta anni, sempre d'accordu, senza mai liticassi, è anu trè figlioli, ma ùn ne campa chè unu.

Nimu si dubitava chì issa signora, chì campava cum'è tutte e signore di a cità favurite da a sorte, avia, in più, i favori di u Signore. In u giardinu di u palazzu Ponziani, Francesca avia fattu fà una grotta secreta, è ci passava ore è ore à pregà.

In più di u maritu, Francesca avia un amicone chì ùn a lasciava mai sola. Era u so anghjulu custode chì nisunu, for di ella, pudia vede, un anghjulu chì a guidava, a cunsigliava, a cunsulava.

I papa d'Avignone vultonu in Roma quand'ella avia 31 annu. Ne danu u meritu à Santa Catalina di Siena, ma certi storichi pensanu chì Santa Francesca ci era dinù per qualcosa.

In u 1425, Francesca crea l'Istituzione di e Collatine (in francese: les Oblates bénédictines). Sò sore chì campanu in casa soia ma dipendenu da un munasteru di San Benedettu.

A' 52 anni, Francesca perde u maritu è si ritira à u cunventu di Tor di Specchi. Quattru anni dopu, volta à u palazzu Ponziani per curà u figliolu chì ghjera malatu è custì si ne more. Era u 9 marzu 1440. Canunizata, hè diventata a Santa Patrona di a cità di Roma.

Etimolugia: V. Francescu (4 uttobre). In u 1981, in Corsica, Francesca venia à u terzu rangu di i nomi feminili, dopu à Maria è Ghjuvanna. Era quellu di 29 donne nantu à 1000.

Prutezzione: automubilisti è veduve.

 

10.III.

Santa Nastasgia. I quaranta martiri di Sebaste.

Nastasgia, nata in Custantinopuli versu l'annu 500, era di famiglia nobile. Era bella cum'è un fiore è l'imperatore Ghjustinianu si ne era innamuratu. L'imperatrice Teodora si ne era avvista è ghjera ghjelosa. Per ùn dispiaceli, Nastasgia si n'andò in Alessandria duv'ella fece un munasteru.

A' a morte di Teodora, Ghjustinianu manda à circalla per fanne a so sposa. Ella scappa, vestuta da omu, è si ne và in u desertu d'Egittu, à Scettè, duv'ellu ci era una cumunità di rimiti. L'abbate Daniele, chì guvernava issa cumunità, li face vede una grotta chì nisunu cunnuscia. Ci stà piatta sei mesi.

Dopu, durante dicennove anni, face a vita di i rimiti di u desertu, sempre fendusi passà per un omu. Ma a so voce ùn l'avia pussuta cambià, è l'altri rimiti a chjamavanu "Nastasgiu u castratu".

Quand'ella hè morta, avia, à pocu pressu, 67 anni. L'abbate Daniele chì avia assistitu i so ultimi ghjorni, li fece una fossa accantu à quella grotta duv'ella era stata i primi tempi. Tandu, si hè sappiutu ch'ella era una donna è ch'ella avia preferitu u serviziu di Diu à u titulu d'Imperatrice d'Oriente.

Etimolugia: da u nome grecu "Anastasius" cù listessu significatu chè Rinatu: natu una seconda volta à una vita spirituale.

Nomi: Anastaise, Anastase, Anastasia, Anastasie, Anastasiu, Anastasy, Anasthase, Nastasgia, Nastasgiu, Stacey.

U 10 marzu si festighjeghja dinù i quaranta martiri di Sebaste di Cappadoce, morti pè a so fede in l'annu 320.

Facianu parte di a dodecesima Legione, detta a Fulminante, à l'epica di Liciniu, imperatore d'Oriente (317-324). Un ghjornu d'invernu li dissenu chì, u lindumane devianu assiste à un sacrifiziu in l'onore di i dii pagani. Elli ricusonu. Allora, l'anu fattu passà a nuttata nantu à un lagu cutratu. Accantu, ci era un stabilimentu di bagni caldi per quelli chì si penterebbinu. A' pentesi, ùn ci ne fù chè unu, ma un suldatu di quelli chì i curavanu si sustituì à ellu. U lindumane, quelli chì avianu resititu à a cutrura sò stati ammazzati cù una stanga in ferru. I cadaveri, l'anu brusgiati nantu à un legnaghju. Ci ne era unu chì respirava sempre è u volsenu lascià campà cù a speranza ch'ellu rinneghi a so fede. A mamma, chì ghjera custì, è una amica, l'aiutonu à mettesi nantu à u carru chì purtava i morti à u legnaghju.

 

11.III.

Santa Rusina. Santu Eulogiu.

Di Santa Rusina ùn si sà nunda. Hè unurata da u XIVèsimu seculu in u paese alemanu di Venglingen, dioccesi d'Ausburgu, duv'ella hà una chjesa.

Etimolugia: V. Rosa (23 agostu).

U prete Eulogiu hè mortu in Cordoba l'11 marzu 859.

Cordoba, tandu, avia un mezu milione di abitanti è ghjera a capitale di i Musulmani di Spagna.

L'emiru ùn impedia micca à i Cristiani di cunservà a so fede è di celebrà u so cultu, ma li facia pagà impositi assai forti è li difendia di praticà u proselitisimu. Ciò chì face chì certi si cunvertianu à l'Islam.

Eulogiu, chì ricusava issa disciplina, fù messu in prigiò.
Surtitu da prigiò, fù fattu arcivescu di Toledo. Si fece torna arrestà per avè cunvertitu una giovana Musulmana è avella accettata in casa soia. A' u ghjudice disse: "Serebbi statu cuntentu di fanne altrettantu cù tè". Hè statu cundannatu à esse scapatu.

 

12.III.

Santu Mamilianu.

Un San Mamilianu hè statu marturiatu in Roma à u seculu terzu ma, in Corsica, si festighjeghja à San Mamilianu di Monte Cristu, chì serebbi un arcivescu di Palerma, esiliatu cù i cumpagni in Africa, à u seculu quintu.

Da l'Africa, scappanu, passanu in Cagliari, è po si ne vanu in un'isula, à 45 chilometri da a Corsica. L'isula si chjamava Monte Giove: a battezanu Monte Cristu è ci facenu un'abbazia.

In u 1110, e salme di San Mamilianu è cumpagni sò state purtate in Civita Vechja, u portu di Roma.

In Corsica, l'abbazia di Monte Cristu era diventata, pocu à pocu, patrona di parechje chjese è terre:

. l'abbazia di San Benedettu è San Zenobiu di u cavu d'Aleria, à a Petra di Verde;
. a chjesa Santa Maria di Barcaia, in Linguizzetta;
. a chjesa Santa Marione, di Corti;
. l'abbazia San Benedettu, di Merusaglia;
. l'abbazia Santa Maria di Canovaria, à u Prunu, cù e chjese di l'Ampugnani;
. u castellu è a cappella San Martinu di Lumitu, in Scata;
. a cappella San Mamilianu, in San Ghjuvanni di Moriani;
. a chjesa di San Pancraziu è l'abbazia di Santa Barbara, à u Poghju di Moriani;
. è d'altre, in Tavagna, in Casinca, è ancu in Pumonte.

Una legenda conta chì, à e Valle di Campulori, tutte e dumeniche, un frate venia da Monte Cristu à dì a messa à a cappella di Santa Cristina. Forse chì Santa Cristina dipendia da l'abbazia di Santa Barbara, chì ghjera ghjustu sopra, nantu à u Pughjulacciu.

In u 1232, l'abbazia di Monte Cristu, cù tuttu ciò ch'ella pussedia, hè stata data da u papa à u cunventu camaldulese di Pisa: San Michele in Borgu.

Etimolugia: forse sfurmazione di Massimilianu. V. Massimu (14 aprile).

Paesi: San Ghjuvanni di Moriani, Tagliu di Tavagna, a Munacia d'Orezza, a Scolca.

 

13.III.

Santu Ruderigu.

Ruderigu era un Spagnolu di Cordoba, scapatu u 13 marzu di l'annu 837, cù u cumpagnu, San Salomone.

Avia dui fratelli, unu catolicu, l'altru musulmanu, chì passavanu u so tempu à liticassi per via di a religione.

Un ghjornu ch'elli ne eranu venuti à e maniccie, Ruderigu prova à spiccialli. Si voltanu tramindui contru à ellu, li si cozzanu, è u lascianu cum'è mortu. U fratellu catolicu scappa, chì a pulizza di u califfu ùn burlava. U musulmanu mette à Ruderigu nantu à un catalettu è li face fà u giru di a cità pianghjendu è stritendu: "Fighjate u mio poveru fratellu tombu da un assassinu cristianu per ùn avè vulsutu rinnegà l'Islamu".

Ruderigu risuscitò è guarì. E' si n'andete pè i carrughji di Cordoba, fendu sapè ch'ellu ùn era mai statu musulmanu, è chì, più chè mai, credia in Ghjesù Cristu.

U capu di a pulizza u fece arrestà è mette in prigiò duv'ellu si trova in cumpagnia di un certu Salomone chjosu per avè pruvatu di sparghje a fede cristiana. Inseme, si cunsulavanu è pregavanu.

U ghjudice i stacca è prova à cunverteli dicendu à ugnunu chì l'altru avia apostasiatu. I dui omi si ridenu d'ellu è ùn cedenu. Allora i caccia da prigiò è li taglianu u capu.

Etimolugia: da u germanicu "hrod" (gloria) è "ric" (putente).

Nomi: Broderick, Rick, Ricky, Rod, Roddie, Roddy, Rodéric, Roderich, Roderick, Rodrick, Rodrigo, Rodrigue, Rodriguez, Rorich, Rörig, Ruaidhri, Ruderigu, Rurich, Rurik, Ruy.

Litteratura: Corneille, "Le Cid" (1636), Victor Hugo "Ruy Blas".

 

14.III.

Santa Mattilda.

Mattilda hè nata in a Vestfalia versu l'annu 880, è morta in a Sassonia u 14 marzu 968.

Maritata cù l'imperatore d'Alemagna, Arrigu u Primu, dettu l'Ocellaghju, anu cinque figlioli. U più grande di i maschji, Ottone, succede à u babbu. U secondu, Arrigu, diventa duca di a Baviera. A figliola Edvige hè a mamma di Hugues Capet, rè di Francia, u primu di una dinastia chì hà regnatu da u 987 à u 1328.

Mattilda intrigava per chì a curona paterna vaghi à u secondu maschju, ma Arrigu debbe cuntentassi di a Baviera, mentre chì Ottone successe à u babbu, ebbe u regnu d'Italia in u 951, è fù, da u 962 à u 973, u primu Imperatore di u Santu Imperu.

Si pudia pensà chì Arrigu fussi ricunnuscente cù a mamma, invece, i dui fratelli si sò intesi per spusessala di tuttu è chjudela in un cunventu.

Fù in issu cunventu chì Mattilda ebbe a grazia di Diu. A' i principi, à i veschi chì cumpatianu, dicia: "Lasciate fà; soga hè u Signore chì vole cusì!".

Quandu i figlioli li resenu a libertà è a so furtuna, fece fà chjese, munasteri è uspidali. A' u cunventu di Polden, ci stavanu 3000 frati. Ella si fece sora in quellu di Northausen è ci passò i cinque ultimi anni di a so vita.

Nanzu di more, à l'età di 88 anni, si fece purtà in Quedlinburgu per esse sepolta accantu à u maritu, mortu 32 anni nanzu.

Etimolugia: da u germanicu "maht" (putenza, forza) è "hild" (lutta, battaglia). U nome hè statu intruduttu in Inghilterra da i Nurmani cù Guglielmu u Cunquistadore, maritu di Mattilda di Fiandra, quella chì fece a famosa tappizzeria sposta oghje in Bayeux.

Nomi: Machthild, Mafalda, Magteld, Mahaud, Mahault, Maitilde, Maltilde, Matelda, Mathilda, Mathilde, Matilda, Mattie, Mattilda, Mattis, Matty, Maud, Maude, Maudie, Mechel, Mechte, Mechtelt, Mechthild, Mechthilde, Meckele, Mectilde, Megtilda, Mektild, Mettelde, Mettild, Metze, Telia, Tidchen, Tilda, Till, Tillie, Tilly.

 

15.III.

Santa Lucrezia. Santa Luisa.

Lucrezia era una Spagnola nata in una famiglia musulmana di Cordoba. Si hè fatta cristiana contru à a vuluntà di i genitori. I cristiani di Cordoba a piattavanu quandu in una casa, quandu in un'altra. L'anu trova in casa di un prete chì si chjamava Sulogiu.

Sulogiu, chì serà canunizatu, hè statu scapatu l'11 marzu 859; ella, quattru ghjorni dopu, u 15 marzu.

Etimolugia: da a casata rumana "Lucretius".

Casate: Lucrezi.

Nomi: Crezia, Loukretsia, Lucrèce, Lucrecia, Lucrecio, Lucretia, Lucretius, Lucrezia, Lucrezio, Lucreziu, Lukretia.

Luisa di Marillac hè nata in Parigi in u 1591. Era a figliola di Louis de Marillac, signoru di Ferrières, maritata à 22 anni, veduva à 34.

Un annu nanzu à a morte di u maritu, avia scuntratu à San Vincensiu chì l'avia guarita di una massa d'idee fisse è avia furtificatu a so fede. Anu travagliatu inseme 35 anni per racoglie e criature abbandunate è per succorre i stroppii, i scemi, i vechji, è i malati chì ùn avianu à nimu. Per issa opera tamanta, anu creatu a Cungregazione di e Figlie di a Carità, cungregazione diretta da Luisa sinu à a so morte à 69 anni, u 15 marzu 1660.

Etimolugia: V. Luigi (25 agostu).

 

16.III.

Santa Benedetta.

Benedetta successe à Santa Chjara cum'è abbatessa di San Damianu d'Assisi. Santa Chjara hè morta in u 1253, Benedetta in u 1260.

Ricurdemu chì a Cungregazione di e sore di Santa Chjara hè stata creata in u 1212 da San Francescu d'Assisi, grazia à Chjara, una zitella chì si ne era scappata da u palazzu paternu è avia raghjuntu u santu à e Purziuncule.

Benedetta era stata sette anni a prediletta di Santa Chjara, issa donna maravigliosa chì dicia chì u mondu era ben fattu è ringraziava u Signore d'avella fatta nasce.

Benedetta hà guvernatu sette anni a Cungregazione, dopu à a morte di Santa Chjara. Cum'è Santa Chjara, hà fattu di manera chì a cumunità di San Damianu d'Assisi si sparghji in tutta l'Europa.

Etimolugia: V. Benedettu (11 lugliu).

 

17.III.

Santu Patriziu

Patriziu hè natu in u paese gallese à a fine di u seculu quartu. U so babbone, d'urigine rumana, era prete. U so babbu era funziunariu civile è diacunu è avia un bellu casale accantu à u mare.

A' 16 anni, Patriziu hè statu rapitu da pirati è vendutu à un cuntatinu irlandese. Hè statu sei anni à curà i porci è po si ne hè scappatu è ghjè vultatu in casa soia.

Una notte hà sunniatu chì u Signore ne facia u so apostulu è li dumandava di cunverte l'Irlandesi vultati pagani. Allora, hà adestratu un rebulu di frati è sò partuti. L'Irlanda era guvernata da una massa di picculi rè è capipartiti. Patriziu l'hà cunvertiti è hà creatu unipochi di munasteri.

U tenianu tantu caru chì, quand'ellu hè mortu, l'anu cunsideratu cum'è u megliu di tutti i santi. Dicianu chì, quandu un Irlandese muria, era ellu chì l'accuglia à a porta di u Paradisu.

Ancu oghje, hè u Santu Patrone di l'Irlanda è dicenu chì u trifoliu hè u simbulu di u paese per via chì Patriziu l'avia sceltu cum'è simbulu di a Santissima Trinità.

Etimolugia: da u lat. "patricius" (patriziu, nobile).

Casate: Patrizi.

Nomi: Paddy, Padraic, Padraig, Padrig, Padrigez, Padruig, Pat, Patria, Patric, Patrice, Patricia, Patricio, Patrick, Patrik, Patrika, Patrikei, Patriki, Patriz, Patrizia, Patrizio, Patriziu, Patrizius, Patsy, Patty, Tricia, Trick.

Nazioni: Irlanda, Nigeria

 

18.III.

A Madonna di a Misericordia.

Ista festa hè stata istituita da u papa l'annu 1536.

Contanu chì, in Savona, Riviera di Genuva, un brav'omu chì si chjamava Tugnu Botta zappava u so ortu quand'ellu hà vistu a Madonna, vistuta di biancu, curunata d'oru, nantu à un scogliu à mez'acqua. A Madonna fighjava u celu è tenia e mani aperte versu a terra. Hà dettu una parulla, una sola: "Misericordia". Era u 18 marzu. Tugnu Botta l'hà vista una seconda volta l'8 aprile.

In Corsica, a festa di a Madonna di a Misericordia hè festighjata cù pompa in Aiacciu è in Prupià.

In Aiacciu, dicenu chì, un seculu dopu à l'apparizione di Savona, un certu capitanu Ortu avia messu una statuluccia di a Madonna di a Misericordia in un nichju di una casetta ch'ellu avia à e Padule. Un ghjornu, unipochi d'omi si tazzavanu accantu à a casetta quandu a Madunnuccia dete ordine di cessà di battesi. Cusì fecenu. Allora, u capitanu fece fà una piccula cappella per alluggiacci a statua.

In u 1645, u capitanu Ortu cummandò un'altra Madunnuccia in Genuva, in marmaru ista volta. U rettore di i Ghjesuiti u persuase di mettela in a chjesa di u Cullegiu, quella ch'elli chjamanu oghje a chjesa San Teramu.

In u 1656, a Madunnuccia averebbi francatu a cità d'Aiacciu da a pesta. Allora, l'ufficiali municipali - i Magnifichi Anziani - anu cunsacratu a cità à a Madonna di a Misericordia, à perpetuità. Quattru anni dopu, u vescu facia purtà a Madunnuccia in a cattedrale.

Da tandu, u 18 marzu in Aiacciu hè festa sulenne. Ma ùn bastava per chì a Madonna di a Misericordia sia ricunnusciuta in Roma cum'è a Santa Patrona di a cità. Mgre Paulu Matteu di a Foata ne fece a dumanda chì fù accettata da a Sacra Cungregazione di i Riti u 20 aprile 1882.

In Prupià, a celebrazione di a Madonna di a Misericordia data di l'annu 1841. L'annu nanzu, u 31 maghju, una urdinanza di Luigi Filippu, rè di Francia, avia fattu di Prupià una cumuna. Nanzu, dipendia da Fuzzà è a festa patrunale era a Nunziata. Tandu, in Prupià, ùn ci era chè una piccula cappella chì appartenia à a famiglia Pandolfi. A nova chjesa, dedicata à a Madonna di a Misericordia, hè stata inaugurata u 19 sittembre 1869.

 

19.III.

Santu Ghjiseppu.

Ghjiseppu era un maestru d'ascia di Nazaret, in Palestina. U Vangellu secondu San Lucca pretende ch'ellu era di a razza di Davide.

Omu ghjustu è caritatosu, era in parulla cù Maria - Miriam, in ebraicu - quand'ellu si hè avvistu ch'ella era incinta. Sapendu ch'ella era un'opera di u Spiritu Santu (V. u 25 marzu), l'hà spusata. E' ghjè natu Ghjesù, cunsideratu da tutti cum'è u figliolu di Ghjiseppu. L'hà d'altronde allevatu cum'è un figliolu, l'hà prisentatu à u Tempiu, u si hà purtatu in Egittu per ch'ellu ùn sia massacratu da i sbirri d'Erode. Vultati in Nazaret, u zitellu hè sempre statu ubidiente tantu versu a mamma chè versu u babbu.

Dopu, u Vangellu di San Lucca, di Ghjiseppu ùn ne parla più. Nè mancu ne parlanu l'altri Vangelli. Hè certa chì, pè a Passione, Ghjiseppu era digià mortu o sinnò Ghjesù ùn averebbi micca dettu à San Ghjuvanni di purtassi a mamma in casa è d'occupassine.

San Ghjiseppu, anu principiatu à pregallu in Oriente à u seculu quartu. In Occidente, assai più tardi. Ghjè u Papa Sistu Quartu, mortu in u 1484, chì, pè a prima volta, hà fattu mette u so nome nantu à un libru di messa. Gregoriu XV, in u 1621, hà dumandatu di pregallu in tutta a Chjesa catolica. Piu IX, in u 1870, l'hà fattu Patrone di a Chjesa Universale.

Ghjiseppu hè dunque statu utilizatu assai tardi cum'è nome di battezimu. In Ungheria, versu l'annu 1910, era u nome u più spartu. Si trova assai in Italia è in Spagna cù e forme Giuseppe è José, o cù i diminutivi Peppe è Peppito. Peppone hà assai successu in Italia per via di "Don Camillo", u libru di Giovanni Guareschi è i filmi cù Fernandel è Gino Cervi.

In Corsica, u feminile Ghjiseppa serve più chè u maschile. In l'81, era quellu di 17 donne nantu à mille, è venia à u settimu rangu.

Etimolugia: da l'ebraicu "yosef" (aghjuntu da Yahvè).

Casate: Giuseppelli, Giuseppi.

Nomi: Beppo, Coche, Fiena, Fieneke, Fifine, Fina, Fine, Finie, Ghjiseppa, Ghjiseppina, Ghjiseppinu, Ghjiseppu, Giuseppe, Giuseppina, Iosep, Jef, Jeke, Jo, Joap, Joe, Joette, Joey, Joof, Joop, Joos, José, Josée, Josef, Josefa, Joseph, Josépha, Josèphe, Joséphin, Josephina, Joséphine, Josephus, Josette, Josiane, Josie, Jossie, Josupeit, Joysiane, Jozephus, Jozie, Jozina, Jozsef, Jupp, Juup, Ossip, Pepe, Pepita, Pepito, Peppi, Peppino, Peppitto, Peppo, Peppone, Phine, Pippinu, Säbel, Seb, Sebel, Seefke, Sefa, Sefe, Seffi, Seosaimhthim, Sepp, Seppa, Sepperle, Seppu, Seseppa,Seseppu, Seva, Siene, Youssef, Youssouf.

Paesi: Bastia, Brusticu, Muratellu, Nessa.

Nazioni: Canadà, Perù, Vietnam.

Prutezzione: maestri d'ascia, bancalari, ghjurnatanti... è muribondi.

Litteratura: Peppone in "Don Camillo" di Giovanni Guareschi.

Celebrità:

Ghjiseppu Maria Casabianca, generale, 1742-1803?

Ghjiseppu Ottaviu Nobili savelli, magistratu è storicu, 1742-1807.

Ghjiseppu Fesch, cardinale, 1763-1839.

Ghjiseppu Bonaparte, rè di Napuli è di Spagna, 1768-1844.

Ghjiseppu Arena, omu puliticu, v.1769-1801.

Ghjiseppu Bernardini, omu puliticu, V.1769-1801.

Ghjiseppu Maria Arrighi, ghjuriscunsultu, m.v.1770.

Ghjiseppu Maria Levie, generale, 1773-1812.

Ghjiseppu Antoniu Novarro, patriottu americanu, 1795-1871.

Ghjiseppu Multedo, puetu, 1810-1894.

Ghjiseppu Antomarchi (Gallochju), banditu, m.1835.

Ghjiseppu Ottavi, ghjurnalistu è cunferenzieru, 1809-1841.

Ghjiseppu Valery, armatore.

Ghjiseppu Bernardini, intendente militare è scrittore, n.1914

Ghjiseppone Quilichini, puetu è impruvisadore, m.1931.

Ghjiseppu Moretti, ritrattadore, n.1868.

Ghjiseppu Giuliani (Germain Trézel), scrittore, n.1877.

Ghjiseppu Ferracci, vicariu gle, scrittore è puetu, 1878-1962.

Ghjiseppu Lisandru Mattei, puetu, 1881-1956.

Ghjiseppu Luccioni, tenore, 1893-1970.

Ghjiseppu Bartoli, banditu, 1902-1931.

Ghjiseppu Bonavita, diplumaticu è scrittore, 1908-1971.

Ghjiseppu (José) Alberti, canonicu, 1912-1992.

Ghjiseppu Rocchesani (Joseph Pasteur), ghjurnalistu, n.1921.

Ghjiseppu Orsolini, pittore.

 

20.III.

Santu Eribertu.

Eribertu era un rimitu inglese chì campava nantu à un isulottu di u lagu di u Cumberland. Era statu discepulu di u celebre San Cuttibertu è ghjeranu restati amichi.

Tandu, Cuttibertu dinù campava cum'è un rimitu nantu à un isulottu. Tutti l'anni, Eribertu andava à truvallu, è si passavanu qualchì ghjornu inseme.

L'annu 687, allora chì Eribertu era cusì cuntentu di avè ritrovu u so amicu, Cuttibertu li disse: "O Eribè! s'è tù ai qualcosa à dumandami, dilla, chì, mai più, ci scuntreremu nantu à ista terra. Diu m'hà fattu sapè chì prestu moreraghju".

Eribertu si hè messu à pianghje: "O Cuttibè! ti ne pregu, portami in celu cù tè. Senza tè serebbi u più digraziatu di i cristiani".

Cuttibertu si hè indinuchjatu è si hè messu à pregà. Una stonda dopu, si hè alzatu, è hà dettu à u so amicu: "Un' pianghje più, u Signore hà esauditu a mio prighera".

Qualchì settimana dopu, u listessu ghjornu, à listessa ora, i dui omi cullavanu in celu.

Etimolugia: da u germanicu: "hari" (armata) è "bert" (spampillante).

Nomi: Aribert, Ariberto, Erberto, Eribertu, Harbert, Heberte, Herb, Herberto, Herbie, Herbrecht, Héribert, Heriberto, Hoireabard.

 

21.III.

A beata Clemenzia. Santu Niculaiu di Flueli.

L'Alemana Clemenzia di Hohembergu era una santa donna maritata cù u conte di Spanheim. Quand'ella hè restata veduva, si hè fatta sora di San Benedettu. Hè morta in Trevi, u 21 marzu di l'annu 1176.

Etimolugia: V. Clemente (23 nuvembre).

Niculaiu, natu in u 1417, mortu in u 1487, era un pruprietariu sguizzeru, maritatu è babbu di dece figlioli, riprisentante di u so cantone à l'assemblea federale.

A' l'età di 50 anni, hà abbandunatu i so lochi, a so famiglia, è si hè fattu rimitu. Da qualchì tempu, passava e so nuttate à pregà è avia intesu a chjama di u Signore chì li dicia di ritirassi nantu à una muntagna. Custì, ci stete vinti anni, raghjuntu da a moglia è da i figlioli.

Ci sò chì pretendenu chì, senza ellu, a Sguizzera, cum'ella hè oghje, ùn esisterebbi micca. In u 1471, avia permessu, cù i so cunsigli, a disfatta di Carlu u Temerariu, duca di Burgogna, chì vulia impatrunissi di u paese è, dece anni dopu, impedì u so cantone, l'Untervaldu, di staccassi da quelli di Lucerna è Zurigu, ciò chì serebbi stata a fine di a Cunfederazione Elvetica.

Etimolugia, casate è nomi: cf u 6 dicembre.

 

22.III.

Santa Lia.

Lia deve esse stata cum'è Santa Marcella, Santa Melania, è d'altre, una di isse signore rumane discepule di San Ghjilormu chì li spiegava a Santa Scrittura. Veduva, s'hè fatta sora, è ghjè diventata a superiora di un munasteru duv'ella hè morta versu l'annu 383.

D'ella, ùn si sà altru chè ciò ch'ellu hà scrittu San Ghjilormu à Santa Marcella, da Bettelemme. Secondu a so lettera serebbi morta attempu à un omu di gattiva vita. Dice:

"Quale luderà a beata Lia secondu u so meritu? Avia rinunciatu à fassi bella, avia abbandunatu e perle spampillante è e ricche visture per copresi d'un saccu. Ella chì cumandava, avia decisu d'ubbidì è campava in un catagnone, cù poca mubiglia, passendu e so nuttate à pregà, cù a speranza d'avenne a ricumpensa in celu.

"Quassù, duv'ella hè avà, in senu d'Abramu, vede u nostru consule chì nanzu cullava à u Campidoliu vestutu di porpura tramezu à l'applausi, u vede cupertu d' una vistura di vituperiu, dumandendu, senza ottenela, una goccia d'acqua per cacciassi a sete. Ch'ella grachji puru a sfacciata di a moglia, chì pretende ch'ellu hè in celu. Innò, hè difora, ciunfatu in e tenebre. Allora chì Lia, chì volse fassi passà per scema, hè in casa di u Padre Eternu, à u fistinu di l'Anghjulu.

"L'ochji imbucciati da e lagrime, vi ne pregu, rinunciemu à i piaceri sensuali, campemu in l'abnegazione postu chì u corpu serà polvera, è ne serà altrettantu di u restu."

Etimolugia: da l'ebraicu "lé'ah" (vacca salvatica).

Nomi: Léa, Lia, Liah, Lrah.

 

23.III.

Santu Vitturianu. Santu Turibiu.

Vitturianu era un guvernatore di Cartagine, in Tunisia. Hè statu marturiatu versu l'annu 484, à l'epica di e grande persecuzioni urganizate in l'Africa di u Nordu da Unericcu, rè di i Vandali.

Unericcu l'avia dettu di cunvertesi à l'Arianisimu è di imprigiunà i cristiani catolichi. Vitturianu avia rispostu:

"Un' ci serebbi altra vita chè quella chè no cunnuscimu nantu à ista terra, chì resterebbi quantunque fidu à Cristu, à Cristu chì m'hà fattu tantu favori. Ma eiu, credu à a vita eterna ch'ellu ci hà prumessu. Ricusu d'eseguì i to ordini, ancu s'avissi da more in u focu o da e bestie."

Allora, Unericcu u fece marturià è tumbà.

Etimolugia: V. Vittoriu (21 lugliu).

Turibiu era un Spagnolu natu in Maiorca in u 1538. Avia 43 anni quandu u rè Filippu Secondu u mandò cum'è arcivescu in Lima, a capitale di u Perù.

Quallà, i ghjunghjiticci eranu ghjentaccia. L'Indiani ch'elli facianu travaglià à e minere per circà l'oru, eranu cunsiderati cum'è animali.

A dioccesi di Turibiu era immensa. Quand'ellu ghjunse, messe sette anni per fanne u giru in trè visite. Cristianizava, battizava, ma circava dinù di rende a so dignità à l'Indiani, ubligandu i so preti à falli a scola. L'affare ùn fù facile chì quelli chì avianu u cumandu ùn avianu chè disprezzu pè i nativi, ma ellu, paziente, curaggiosu, inchjuccutu è malignu, multiplicò i preti creendu, in Lima, u primu seminariu di l'America suttana.

Dopu à 25 anni d'apustulatu, si ammalò. Era in a cità di Santa. Dumandò à quelli chì u curavanu di dilli u veru è, sapendusi persu, si preparò à more. L'anu chjusu l'ochji u 23 marzu 1606.

Etimolugia: ?

Nomi: Turibe, Turibio, Turibiu.

 

24.III.

Santa Catalina di Svezia.

Catalina hè nata versu l'annu 1331, figliola di Santa Brigida chì a chjamava Carina. Subitu spuppata, l'anu messa in una abbazia è a ci anu lasciata sinu à quandu l'anu trovu un maritu, un omu assai devotu.

A mamma, prestu veduva, si ne era andata in Roma è ci si era stabilita definitivamente.

Catalina dinù fù prestu veduva. Avia 19 anni è avia raghjuntu a mamma in Roma pè u Ghjubileu di u 1350 quand'ellu morse u maritu. Allora si n'hè stata in Roma cù a mamma è anu campatu vintitrè anni inseme.

In Roma, numerosi eranu l'omi chì averebbinu vulsutu spusalla. Duie volte anu ancu pruvatu à rapilla. A prima volta, quand'ella andava à a chjesa di San Bastianu. Trà ella è u giuvanottu chì a seguitava, apparse un cervu, è u giovanu, chì ghjera un gran passiunatu di caccia, rinunciò à Catalina per corre daretu à u cervu. A seconda volta, andava à a chjesa di San Lurenzu. L'omu chì a vulia rapì ebbe un velu appiccicatu nantu à a faccia è, per paura di sbagliassi, chì accantu à Catalina ci era una vechja, scappò.

In u 1372, Catalina è a mamma andetenu in pelegrinaggiu in Terra santa. A' u ritornu, Brigida morse. Catalina accumpagnò a salma in Svezia.

Dopu à un novu seghjornu in Roma per sullicità a canunizazione di a mamma, Catalina vultò à u paese nativu. Fù abbatessa di Valdstena, un munasteru di sore di San Salvadore, cungregazione creata da Santa Brigida.

Catalina avia tandu 48 anni. Hè morta l'annu dopu, u 24 marzu 1381.

Etimolugia è nomi: V. Catalina di Siena (29 aprile).

Prutezzione: i sconci.

 

25.III.

A Nunziata o Annunziazione à Maria Vergine o Incarnazione di u Verbu.

A più antica memoria di issa festa ricolla à a fine di u seculu quartu. Hè stata istituita per ramintà chì u Signore hà mandatu u figliolu, Ghjesù, nantu à ista terra, incarnatu in senu di Maria Vergine, pè a salvezza di l'omu.

U Vangellu secondu San Lucca conta:

"L'anghjulu Gabriellu fù mandatu da Diu, in una cità di Galilea, detta Nazaret, à una vergine in parulla cù un omu di a casa di Davide, di nome, Ghjiseppu. A vergine si chjamava Maria.

"Essendu entratu duv'ella stava, l'anghjulu disse: "Ti salutu, o piena di grazie, u Signore hè cù tè, sie benedetta tù frà e donne".

"Ella, avendulu vistu, fù turbata da e so parulle, è si dumandava ciò ch'ellu era issu salutu.

"L'anghjulu disse: "Un' teme o Marì. Ai trovu grazia davanti à Diu. Eccu: cuncepiscerai in u to ventre, parturiscerai di un figliolu, è u chjamerai Ghjesù.

"Serà grande, è u chjameranu figliolu di l'Altissimu, è u Signore Diu li derà u tronu di Davide, u so babbu.

"E' regnerà nantu à a casa di Ghjacobbu, in eternu. U so regnu ùn averà mai fine".

Maria disse à l'Anghjulu: "Cumu quessa pò accade, postu chì omu ùn ne cunnoscu?"

E' l'anghjulu rispose: "U Spiritu Santu venerà sopra à tè, è a virtù di l'Altissimu ti cuprerà di a so ombra. E' cusì, ciò chì nascerà da tè, santu, serà chjamatu Figliolu di Diu".

Etimolugia: da u lat. "annuntiare", da "nuntius" (nova).

Casate: Nunzi.

Nomi: Annonciade, Nonce, Noncette, Nunzia, Nunziata, Nunziu.

Paesi è cità: Toledu è Milanu (10 dicembre), Armenia (5 ghjennaghju) Siria (1u dicembre). In Corsica: Altaghjè, Bicchisgià, Carticasi, a Casabianca, a Casalta, Calcatoghju, Castirla, Chjatra, Ciamannaccia, Curbara, Corti, a Crucichja, Erbaghjolu, Fuzzà, Ficaghja, Gavignanu, l'Isulacciu di Fiumorbu, Moltifau, Muru, Ocagnanu, Ogliastru, Pancheraccia, a Penta Acquatella, Peru, e Piazzole, u Poghju d'Ampugnani, u Pratu, u Salgetu, Sermanu, Suveria, Suddacarò, a Stazzona, Urtaca, Vezzani, a Vulpaiola, Zalana, Zicavu.

Prutezzione: u 25 marzu hè a festa di i marcanti di ghjurnali è di i frisgettai.

 

26.III.

Santa Lara (Larisa).

Lara appartenia à un gruppu di cristiani di Crimea brusgiati vivi in a so chjesa. U fattu si passò à u seculu quartu. L'ordine di piccià focu era statu datu da u rè di i Goti, di religione ariana.

Issi martiri ùn sò micca arregistrati in u Martirologu rumanu, ma sò assai unurati da i Grechi è da i Russii. Eranu vintitrè, quattordeci omi è nove donne. Lara hè a prima mintuvata frà e donne.

Etimolugia: da u grecu "Larisa" (nome di locu, forse di una antica cità di a Tessalia o di una altra di l'Asia Minore).

Nomi: Issa, Lara, Larissa, Larisse, Lavri, Lavrissa.

 

27.III.

Santu Parteu.

Parteu serebbi un Corsu, primu vescu di a dioccesi di Mariana, marturiatu à l'epica di u regnu di Diuclesianu.

In Corsica, era, almenu, u Santu Patrone di quattru chjese:

. a cappella di Turrenu, à trè chilometri da Rutali, brusgiata da i Genuvesi;

. l'oratoriu di a bocca di a Fuata chì staccava a parochja di Muru da quella di Ziglia;

. a cappella accantu à l'antica cattedrale di a Canonica, in a piaghja di a Marana;

. è l'oratoriu, in u Ghjussani, tramezu à Pioggiula è Felicetu, nantu à a strada chì permettia à Balanini di passà in a Corsica orientale. Da custì, si vede, da una parte, Muru è quasi tutta a Balagna, da l'altra, a pieve d'Olmi Cappella. Contanu chì, in l'annu 285, San Parteu, dopu à avè datu a cunfirmazione in u Ghjussani, era cullatu nantu à a muntagna per benedì a Balagna, è a racolta, quell'annu, era stata tantu bella, chì Balanini fecenu issa chjesa. Sinu à l'annu 1935, Piuggiulaschi ci andavanu in pelegrinaggiu u luni di Pasqua. Ci vulia un'ora è mezu per ghjunghjeci. Eranu raghjunti da l'abitanti di Muru è da quelli di Felicetu. In a chjesa di Pioggiula, ci hè una pittura chì riprisenta a Madonna di u Carmine cù San Roccu è san Parteu. E', nantu à una campana, ci hè u ritrattu di San Parteu cù u so nome.

Una quinta cappella hà forse esistitu nantu à u territoriu di u Poghju d'Oletta duv'ellu ci hè un locu chjamatu San Parteu.

 

28.III.

Santu Guntranu.

Guntranu, rè di a Burgogna, era u secondu figliolu di u rè francu Cluteriu Primu. Era natu versu l'annu 525. A' i spartimenti, l'era toccu a Burgogna, l'Orleanese, u Berrì, è una parte di a Provenza.

Un' avia micca chè qualità è, soprattuttu, li piacianu più e donne di l'altri chè a soia. Ma, à pettu à l'altri trè figliulini di Clodoveu: u rè di Parigi, quellu di a Neustria è quellu di l'Austrasia, Guntranu era un santu.

Allora chì, in a famiglia, eranu veri furdani, è ancu assassini, Guntranu era bravu è caritatosu. Hà perdunatu à quelli chì anu tombu i so figlioli per avè a lascita. Hà perdunatu à u nipote chì avia u cumandu quandu ellu ùn ci era è s'era rivultatu trè volte.

Guntranu ùn si sfidava di nimu, facia limosine, dava soldi pè i munasteri è ùn si inframettia per l'elezzioni di i veschi.

Quandu, in l'annu 580, ci fù, in i so Stati, una epidemia di dissenteria, ch'elli chjamavanu "u focu di Sant'Antò", Guntranu dighjunava è pregava ghjornu è notte, dumandendu à Diu di pigliassilu è di salvà u so populu.

Hè mortu u 28 marzu 593, in u capilocu di a tribù di i Catalauni, l'attuale Châlons-sur-Marne.

Etimolugia: da u germanicu "gund" (cumbattitu) è "haramn" (corbu).

Nomi: Gontram, Gontran, Gontrana, Gontrane, Gontrano, Guntranu.

 

29.III.

Santu Eustasiu.

Quandu San Culumbanu ebbe à fughje da Luzzoviu (in l'attuale dipartimentu di a Haute-Saône), duv'ellu avia fundatu u munasteru u più famosu di a Gallia, fù sustituitu da u so amicu, u Burghignonu Eustasiu.

Eustasiu guvernò l'abbazia 19 anni, da u 610 à u 629, fendula prusperà, mettenduci scole rinumate. Ci fù sinu à 600 frati, è Eustasiu creò altri munasteri.

Per disgrazia, ci era, in Luzzoviu, u monacu Agrestinu, un nutaru reale chì si era fattu frate è chì ghjera scuntentu di esse trattatu cum'è tanti altri, senza nisunu riguardu pè i so talenti. Ci fù una specia di scisimu, è u messenu fora.

Ancu da fora, Agrestinu cuntinuvò i so intrighi. Per ristabilisce a cuncordia, u rè Cluttariu Secondu adunì un cunciliu. Eustasiu difese a so causa, è po disse: "Feghja, o Agrestì, s'è tù ùn cambii strada, ùn si passerà micca un annu chè tù ùn ti trove davanti à un tribunale: quellu di Diu".

Agrestinu ricusò di sottumettesi, è a prufezia d'Eustasiu si realizò. Qualchì settimana dopu, avendu fattu rimproveri à unu di i so schjavi chì spaffava legne, Agrestinu morse d'una piulata.

Etimolugia: da u grecu "eustachios" (fruttiferu, fecondu).

Nomi: Eustace, Eustache, Eustacia, Eustasiu, Eustasius, Eustatius, Eustazio, Stacey, Stacie, Stasiu, Stazio.

 

30.III.

U beatu Amadeu.

Amadeu hè natu u 1u ferraghju 1435 à a Corte di Savoia, in una cità chì si chjama oghje Thonon-les-Bains, dipartimentu di a Haute-Savoie. Subitu natu, l'anu fidanzatu à Iolanda, surella di Luigi XI di Francia. L'hà maritata dicesette anni dopu è anu avutu sette figlioli.

A' l'età di 30 anni, Amadeu diventa duca di Piemonte è Savoia cù u nome d'Amadeu IX. Cum'ellu suffria di malcadutu, a moglia l'hà aiutatu à guvernà. Tramindui favurizavanu i poveri è i disgraziati è mantenianu a pace.

Francescu Sforza, duca di Milanu, disse: "Dapertuttu hè megliu à esse riccu chè poveru, for di in u paese di u mio fratellu Amadeu chì aiuta i poveri è scarta i ricchi".

A' Amadeu, i so sciali eranu di pregà è fà penitenza. Quandu omu li rimpruverava di dighjunà troppu, dicia: "Ugnunu u so regime; à mè u dighjunu mi face prò".

Ciò ch'ellu ùn pudia pate, eranu e bestemmie. Quellu chì ghjurava u nome di Diu o di i Santi, devia pagà un'emmenda.

L'anni passavanu è u male impeghjuria. Amadeu a si pigliava cù pazienza. Hè mortu à 37 anni, dopu à 7 anni di regnu, u 30 marzu 1472, in a cità di Vercelli. E so ultime parulle sò state: "Siete ghjusti, tenite caru i poveri, è u Signore derà a pace à u vostru paese".

Etimolugia: da u bassu latinu "ama" (tene caru) è "deus" (Diu).

Csate: Amadei.

Nomi: Amadeo, Amadeu, Amadeus, Amadis, Amédée.

 

31.III.

Santu Beniaminu.

Beniaminu era un diacunu chì campava in a Persia à u principiu di u seculu quintu. In issu paese, i cristiani campavanu in pace da più di un seculu, quandu un vescu ebbe a scimità di piccià focu à un tempiu paganu.

U rè entrò in e furie è, per trè anni, i cristiani funu persecutati.

Beniaminu hè statu imprigiunatu. Era un omu assai eluquente è avia cunvertitu parechji preti di Zoroastru.

Era in prigiò da dui anni, quandu l'imbasciadore di l'imperatore di Bizanziu fece valè chì, in l'incendiu di u tempiu, Beniaminu ùn ci era per nunda. L'imbasciadore s'ingagiò ancu à ch'ellu ùn cerchi più à cunverte preti di a religione di u paese. E' Beniaminu fù cacciatu da prigiò.

Subitu fora, Beniaminu riprincipiò à fà cunversioni cù a scusa chì u so Diu ùn permettia, à quelli chì avianu a fede, di mette i so talenti da cantu. L'anu torna imprigiunatu è cundannatu à l'impalatura.

Etimolugia: da l'ebraicu "ben'yamin" (figliolu di a manu dritta, di a parte furtunata).

Casate: Beniamini.

Nomi: Beathan, Ben, Beniamino, Beniaminu, Benjamin, Benjamine, Benny, Veniamine.