MAGHJU

 

1.V.

Festa di u travagliu.

In a Roma antica, u primu maghju era a festa di Fiora, a dea di i fiori è di i giardini, amata da Zeffiru è mamma di u Veranu.

U primu maghju hè a fine di l'invernu. A natura rinvivisce. In i paesi di u nordu, facianu un manichinu chì riprisentava l'invernu è u scapavanu o u brusgiavanu. E' po, hè venutu l'usu di piantà u maghju, un fustu d'arburu, senza ramelle, cù qualchì frasca in cima, qualchì volta una curona.

Issa celebrazione era una festa pagana. E' po, a Chjesa rumana si ne hè impatrunita. In u 1758, un ghjesuitu talianu fece stampà un libru intitulatu: "Il mese di maggio consacrato alle glorie della gran Madre di Dio", è u papa l'accettò.

Ci vole à dì chì, da un pezzu, certi preti catolichi participavanu à e celebrazioni di u primu maghju, urganizate da e curpurazioni d'artigiani. E' ghjè forse cusì chì u primu maghju hè diventatu a festa di u travagliu. Ma, issa festa, cum'ella hè oghje, ramenta e lotte di l'operai per ùn fà chè 8 ore di travagliu à ghjornu.

In u 1884, i sindicati operai di i Stati Uniti è di u Canadà anu decisu chì u primu maghju 1886 serebbi u principiu di l'offensiva. Issu ghjornu ci funu grosse manifestazioni represse senza pietà da a pulizza in certe cità.

L'internaziunalizazione di a Festa di u Travaglia vense da Francia. Di lugliu 1889, Raymond Lavigne, delegatu di u Partitu operaiu è di i Sindicati, ne fece a pruposta à u Cungressu internaziunale di Parigi è a so pruposta fù accettata.

A prima manifestazione internaziunale di u pruletariatu si hè dunque fatta u primu maghju 1890.

D'urigine anarchista, a festa hè stata ricuperata da i partiti marzisti à i cungressi internaziunali di Brusselle in u 1891 è di Zurigu in u 1893 chì anu fattu a scelta di una celebrazione pacifica.

In Francia, u primu maghju hè ufficialmente un ghjornu festivu da l'ultima guerra, dopu chì u guvernu di Vichy abbia pruvatu à viutallu di u so cuntenutu di lotta pruletariana celebrendu à San Filippu per via chì u capu di Statu era Filippu Pétain. Un' era d'altronde micca una idea uriginale. San Filippu era digià statu festighjatu in Francia u primu maghju dopu à a rivuluzione parigina di u 1830, in l'onore di Luigi Filippu rè. In u 1837, u rè avendu datu soldi pè e strade è i porti di Corsica, a municipalità di Bastia vutava 300 franchi per celebrà in pompa u primu maghju. A deliberazione dicia: "La ville, partageant avec effusion de coeur la reconnaissance publique pour les bienfaits que le roi et le gouvernement ont accordé à la Corse, estime qu'il convient de célébrer la Saint Philippe avec toute la pompe convenable".

A chjesa catolica hà decisu d'accettà u primu maghju cum'è festa di u travagliu, celebrendu à San Ghjiseppu artigianu.

 

2.V.

Santu Attanasiu.

Attanasiu era natu in Alessandria d'Egittu versu l'annu 290. Era un omu chjucu di statura, assai intelligente, un sapientone di cultura greca.

Era sempre diacunu quand'ellu accumpagnò u vescu d'Alessandria à u cunciliu di Nicea, l'annu 325, è aiutò à fà scumunicà u so cumpatriotu Ariu è à mette in sesta i dogmi di l'Incarnazione è di a Trinità.

A dutrina d'Ariu, l'Arianisimu, negava a divinità di u Verbu. Secondu a duttrina catolica, u Verbu, figliolu di Diu, era à parità cù Diu. Per l'Ariani, ùn era chè una divinità secundaria.

Quandu, in 328, Attanasiu fù fattu vescu d'Alessandria, fù persecutatu da l'Ariani, assai numerosi in Egittu è sustenuti da l'imperatori chì ùn accettavanu e cunclusioni di u cunciliu di Nicea. Ciò chì face chì, di i 45 anni ch'ellu hè statu vescu, 17 i si hà passati in esiliu: in Trevi, in Roma, o in e grotte di u desertu egizzianu.

Attanasiu hà lasciatu un'opera cunsiderevule duv'ellu fulmineghja contru à i so nimichi chì l'accusavanu d'avè tombu u vescu Arseniu. Quand'ellu hè mortu in Alessandria, u 2 maghju di l'annu 373, l'Arianisimu era sempre vivace. Un' smariscerà chè cinque anni dopu cù a morte di l'imperatore Valensiu è, soprattuttu, dopu à u cunciliu di Custantinopuli, l'annu 381.

 

3.V.

Invenzione di a Croce. I Santi Filippu è Ghjacumu.

L'Invenzione di a Croce hè celebrata per ricurdà u ritruvamentu di a Santa Croce, l'annu 326, per opera di Santa Lena, a mamma di l'imperatore Custantinu.

Filippu, l'apostulu, era di Betsaida, in Palestina, cum'è Andria è Petru. Avia almenu trè figliole. Serebbi mortu à l'età di 87 anni, versu l'annu 90. A' chì dice ch'ellu hè mortu di vechjaia, à chì dice ch'ellu hè statu crucifissatu à capu in ghjò.

In a seratinata di u Ghjovi santu, Filippu avia dettu à Ghjesù: "Signore, facci vede u Patre". Ghjesù rispose: "Quellu chì hà vistu à mè, hà vistu u Patre. Sappie chì u Patre hè bravu, misericurdiosu, è fidu cum'è mè. Per taglialla à l'accorta, diceraghju chì u Patre hè Amore".

Etimolugia: da u grec "philo" (amicu, chì tene caru) è "hippos" (cavallu).

Casate: Filipetti, Filippacci, Filippetti, Filippi, Filippini.

Nomi: Bine, Felipa, Felipe, Filia, Filiouchka, Filip, Filipa, Filipka, Filipp, Filippa, Filippina, Filippo, Filippu, FilleFippe, Fliep, Flippie, Fülop, Fulp, Lipa, Lipp, Lipperle, Lippo, Lippus, Lips, Lüppo, Phil, Philipe, Philipp, Philippa, Philippe, Philippine, Philippus, Phillie, Philp, Pilib, Pinchen, Pip, Pippa, Pippa, Pippo.

Paesi è cità: Uruguai. ìn Corsica: Aghjone

Ghjacumu, l'apostulu, dettu u Minore, per ùn cunfondelu cù l'altru apostulu, Ghjacumu u Maiore fattu tumbà da Erode, serebbi statu u primu vescu di Ghjerusalemme, lampatu da u pinaculu di u Tempiu, è difinitu à bastunate versu l'annu 62. U Vangellu dice ch'ellu era u figliolu d'Alfeu.

Etimolugia: da l'ebreu "ya'aqob" (favuritu da Diu).

Casate: Giacobbi, Giacobetti, Giacomelli, Giacometti, Giacomi, Giacomini, Giacomoni, Giacopetti, Zacchi (per via di l'abreviatu Giaccu)

Nomi: Bine, Cob, Cobb, Cobie, Cootje, Diego, Diegu, Ghjacuma, Ghjacumetta, Ghjacumina, Ghjacumu, Giaccobe, Giaccu, Giacobo, Giacomina, Giacomo, Giacopo, Hamish, Iacovo, Iago, Iakov, Ib, Jaak, Jaakje, Jaap, Jabikje, Jachimo, Jack, Jackaleen, Jackaline, Jackalyn, Jäckel, Jacket, Jackie, Jacky, Jacob, Jacoba, Jacobä, Jacobien, Jacobina, Jacobine, Jacobo, Jacobus, Jacolyn, Jacomus, Jacotte, Jacquelene, Jacqueline, Jacquelyn, Jacques, Jacquetta, Jacquette, Jacquine, Jacquot, Jacquotte, Jäggi, Jago, Jaime, Jake, Jakez, Jakke, Jakkie, Jakob, Jakobus, Jakoos, Jakop, Jakou, Jakovkha, Jakub, James, Jamesa, Jamesina, Jamie, Japijke, Jayme, Jékabs, Jem, Jeppe, Jim, Jimmie, Jimmy, Joggi, Keube, Köb, Koba, Kobes, Köbes, Kobus, Koeeb, Koot, Kotie, Kouig, Kuba, Santiago, Seamus, Shack, Tiago, Tjakob, Yacha, Zjak.

Paesi è cità: Urugai. In Corsica: Aghjone.

 

4.V.

San Gregoriu l'Illuminatore

Gregoriu era un Armenu mortu versu l'annu 325 à l'età di 85 anni. U titulu d'Illuminatore u l'anu datu i so paisani per fà sapè à u mondu ch'ellu l'avia cacciati da e tenebre è guidati versu a luce di Cristu.

Cuginu è cunsiglieru di u rè di l'Armenia, issu paese di l'Asia occidentale trà u mare Neru è u mare Caspiu, Gregoriu si era fattu cristianu à l'appiattu. Quandu u so parente l'hà sappiuta, l'hà fattu mette in prigiò è u ci hà lasciatu 14 anni.

Toccu da un gattivu male, u rè u ci hà cacciatu. Gregoriu l'hà curatu, guaritu... è battizatu. Hà cunvertitu dinù a Corte reale è, pianu pianu, u paese sanu. Cusì l'Armenia fù un paese cristianu, trè quarti di seculu nanzu à l'Imperu rumanu.

Cunsacratu vescu da u metropolitu di a Cappadocia chì li dete missiunarii per aiutallu, Gregoriu pigliò pusessu di i tempii è di e richezze di l'anziana religione. Quandu e so forze caliavanu, cunsacrò u figliolu cum'è vescu supremu è si ritirò per preparassi à a morte.

A Chjesa armena, detta greguriana, ùn trigò à mettesi male cù Bisanziu è Roma, è diventò indipendente. Oghje, qualchì spatriatu ricunnosce u papa, ma tutti festighjeghjanu à San Gregoriu l'Illuminatore u quintu venneri dopu à Pasqua.

Etimolugia: da u grecu "Egregorein" (svegliu, attenti).

Casate: Gregori, Gregorj, Gregory.

Nomi: Gore, Gorius, Görres, Greagoir, Greer, Greg, Greger, Gregg, Gregh, Grégoire, Gregoor, Gregor, Grégori, Gregoria, Grégorine, Gregorio, Gregorio, Gregoriu, Grégorius, Grégory, Grels, Grigor, Grigori, Grinia, Grioghar, Griograir, Jerina,Jorina, Joris.

Nazioni: Armenia.

 

5.V.

Santu Anghjulu.

Anghjulu hè natu in u 1185 in Ghjerusalemme. A' 18 anni hè addimessu in i frati carmelitani di Palestina. A' 28 anni, hè fattu prete. Sei anni dopu, u mandanu in Roma per difende l'interessi di a so cungregazione.

Da Roma, passa in Sicilia per predicà contru à i Cattari ma ùn hà tempu di fà e so prove: u 5 maghju 1220, in chjesa di San Ghjacumu di Licata, un signoru u tomba à sciabulate. Issu signoru era incestuosu, è Anghjulu avia cunvertitu a cumpagna.

Aspessu, a vita di i santi hè più o menu accunciata cù fatti maravigliosi. Quellu chì hà scrittu a vita di Anghjulu, un cunfratellu, Enoccu di Ghjerusalemme, ùn a fighjatu u disparu. Hà dettu:

. chì a nasciata d'Anghjulu era digià un miraculu, postu chì a mamma, una Ghjudea cunvertita, era tantu vechja da esse a so arcimammone;

. chì, sempre criaturu, Anghjulu facia digià penitenza, ricusendu di sughje u venneri;

. chì, quand'ellu evangelizò a Palestina, avia u cumandu di u tonu per annegà i battelli saracini;

. chì, quandu unu ùn vulia cunvertesi, l'accecava è ùn li rendia a vista chè dopu cunvertitu;

. ch'ellu hà fermatu l'acque di u Giurdanu è passatu u fiumu à pedi, mezu à dui muri d'acqua;

. chì, cuprendulu cù u so mantellu, hà risuscitatu un omu mortu da dui ghjorni, è chì i ladri chì arrubonu u mantellu ne risuscitonu sei altri;

. è, infine, sì Anghjulu era partutu per l'Italia, hè chì Ghjesù era venutu in persona, atturniatu d'anghjuli è di santi, per dalline l'ordine.

Etimolugia: da u grecu "èggelos" (messaggeru).

Casate: Angeli, Angeletti, Angelini, Angeloni, Angelotti... Marcangeli, Angeledei, è altri cumposti.

Nomi: Ange, Angela, Angèle, Angelica, Angélina, Angéline, Angélique, Angelo, Anghjula, Anghjuletta, Anghjulina, Anghjulinu, Anghjulu.

Paesi è cità: Palermo.

 

6.V.

Santu Evodiu. A Beata Prudenzia.

Evodiu campava in a seconda medità di u primu seculu. Stava in a cità d'Antocchia chì, tandu, avia un mezu milione d'abitanti. Anziana capitale di a dinastia greca fundata in Siria da Eleuccos, un generale di Lisandru Magnu, era diventata a residenza di u legatu imperiale di Roma. Cità ricca, cù bellissimi palazzi, carrughji teghjati in marmaru, munimenti magnifichi, giardini splendidi, era a capitale di u sensualisimu è di a bellezza. A pupulazione, d'urigine greca, era pagana, ma ci era dinù una culunia di Ghjudei spatriati.

Subitu dopu à e Penticosti, l'apostuli Paulu è Barnabà ci prediconu e duttrina di Ghjesù. Pè a prima volta, i cunvertiti piglionu u nome di Cristiani. Petru fù u so primu vescu. Quand'ellu partì per Roma, fù sustituitu da Evodiu.

Prudenzia era una Milanese. Si hè fatta sora di Santu Agustinu è hà campatu 38 anni à u cunventu di Comu, nantu à e sponde di u bellissimu lagu lombardu. Hè morta in issu cunventu u 6 maghju 1492.

Etimolugia: da u lat. "prudens" (prudente).

Nomi: Prew, Prewdence, Prudence, Prudent, Prudente, Prudentia, Prudentius, Prudenz, Prudenzia, Prudie, Prudy, Prue.

 

7.V.

Santa Domitilla

A' u primu seculu dopu à Cristu, l'imperatore Nerone avia publicatu un rescrittu chì mettia à paru i Cristiani è i criminali.

Dopu à Nerone, ci fù trè imperatori di a famiglia di i Flavii: Vespasianu (69-79), Tittu (79-81) è Domizianu (81-96).

Domitilla è u maritu Clemens eranu ancu elli di i Flavii.

Sì Vespasianu è Tittu neglicentonu d'applicà u rescrittu di Nerone, Domizianu riprincipiò à persecutà i Cristiani chì ricusavanu di pagà un impositu.

Domizianu entrò in e furie quand'ellu amparò chì u cuginu carnale Flaviu Clemens, guvernatore di Roma, prutegia i Cristiani è chì a moglia, Domitilla, dava una sepultura à i martiri in u so campu santu di a via Ardeatina.

Fece tumbà à Clemens, è à Domitilla a mandò in Pandateria, un isulottu di u mare Tirenu, di punta à Gaeta, chjamatu oghje Ventotene. Issu isulottu avia digià servutu d'esiliu à l'imperatrici Ghjulia, Agrippina è Uttavia.

Domitilla serebbi morta martira in Pandateria, l'annu 95. L'annu dopu, l'imperatore Domizianu era assassinatu.

Etimolugia: da u lat. "domitor" (dumatore, triunfatore).

Nomi: Domi, Domitia, Domitian, Domitiane, Domitie, Domitien, Domitienne, Domitilla, Domitille, Domitius, Domizia, Domiziano, Domizio, Domiznana, Tilla, Tille.

 

8.V.

Santu Petru di Tarentasia. Santa Vannina (Ghjuvannina). Santa Jeanne d'Arc

Petru era natu accantu à Vienna (in l'attuale dipartimentu di l'Isère) versu l'annu 1102. A' 36 anni, era fattu vescu di a Tarentasia, issa regione di a Savoia in l'altu fiuminale di l'Isère. Era cunsideratu cum'è un paceru famosu, è l'anu chjamatu per fà stancià a guerra trà a Francia è l'Inghilterra.

Quandu Luigi Settimu di Francia vultò da a seconda Cruciata, amparò chì a moglia, Alienora, l'avia ingannatu. In l'annu 1152, ottense, da u papa, di ripudialla. Quella si rimaritò cù Arrigu Secondu d'Inghilterra. A disgrazia pè u rè di Francia fù chì Alienora, chì ghjera duchessa d'Aquitania, dete a so dota à u secondu maritu chì ghjera digià duca d'Ansgiù è di Normandia, è diventava cusì patrone di a medità di a Francia. I dui rè si fecenu a guerra.

Issa guerra durava da quindeci anni quandu u papa dumandò à Petru di Tarentasia d'inframettesi.

Era in u 1170. Petru fece vene i dui rè in Calvi Monti (l'attuale Chaumont-en-Vexin, in u dipartuiimentu di l'Oise), ma l'accordu ùn si fece. Ne mancu si fece trè anni dopu quand'ellu i cunvucò in Gisorti (l'attuale Gisors, dipartimentu di l'Eure).

Dopu à issu fiascu, Petru partì per l'abbazia Bone Valli (l'attuale Bonnevaux, in u dipartimentu di u Doubs), duve, à l'età di 20 anni si era fattu frate è ch'ellu vulia rivede nanzu di more. Ci ghjunse, ma in puntu di morte, chì si era venutu menu appena nanzu è l'avianu trovu spirante accantu à una surgente. Era u 14 sittembre 1174. Avia 72 anni.

In quantu à u disaccordu trà dui rè, ci hè vulsutu trè seculi di guerre è Jeanne d'Arc per regulallu.

Santa Jeanne d'Arc, beatificata in u 1909, canunizata in u 1920, hè diventata a santa patrona di a Francia.

Era nata in Domrémy, l'anzianu San Remigiu, in e Vosges, in u 1412. L'8 maghju 1429 - avia 17 anni - hà aiutatu à scaccià l'Inglesi chì accampavanu à Orléans. E' ghjè cusì ch'ella era festighjata l'8 maghju à Orléans, ma a festa religiosa era u 30 maghju, anniversariu di quand'ella hè stata brusgiata viva in Rouen, in u 1431. Un tribunale, cù u vescu di Beauvais cum'è presidente, l'avia dichjarata eretica è sdreia. Hè stata riabilitata 25 anni dopu, u 7 lugliu 1456.

Oghje, a seconda dumenica di maghju, u calindariu face currisponde a festa civile è a festa religiosa.

Etimolugia, casate è nomi: Cf u 27 dicembre.

Paesi è cità: Francia.

Prutezzione: armata francese.

Litteratura: Cf u libru di u duttore Angeli (di Sant'Andria di u Cotone): "Une Grande Française: Jehanne d'Orléans".

 

9.V.

Santu Isaia

Isaia, serebbi natu, da più à menu, 770 anni nanzu à Cristu. Hè unu di i più celebri scrittori di a Bibbia. Serebbi mortu sigatu in dui cù una sega à legne.

I Latini l'anu sempre unuratu u 6 lugliu, ma i Grechi, i Russii è u novu calindariu di a Chjesa di Francia anu messu a so festa u 9 maghju.

In occasione di issa festa, ramintemu a beata memoria di Patre Isaia Grimaldi di u Campulori.

Patre Isaia hè natu à u Muchjetu d'agostu 1691, figliolu di Lurenzu Grimaldi è di Maria Franceschi. L'anu battizatu in a cattedrale di Cervioni è l'anu chjamatu Ghjuvan Dumenicu.

S'hè fattu frate di San Francescu, in i Minori di l'Osservanza, cù u nome d'Isaia. E' po hè partutu in Terraferma. Hà studiatu a filosufia in Roma è a teolugia in Firenze è in Lucca. E' ghjè diventatu prufessore.

In u 1728, rivene in Corsica è ghjè elettu Pruvinciale di l'Ordine. I trè anni di u so pruvincialatu ùn sò micca stati scuccagnati per via chì ghjè tandu chì i Corsi si sò rivultati contru à a Republica di Genuva. Isaia si hè inframessu è, duie volte, hà ottenutu una tregua. Ma a rivolta durò quaranta anni.

Quandu San Teofilu, di Corti, hè venutu in Corsica per creà ciò ch'elli chjamavanu un Ritiru, unu di issi cunventi chì avianu una regula severa è duve i frati campavanu in a sulitutine, Isaia Grimaldi l'hà prupostu u cunventu di Cervioni. Ma u Patre Ghjuvanni Angelicu, un Campulurincu, si hè oppostu, è San Teofilu hà fattu u ritiru in Zuani.

Dopu à u so pruvincialatu, Isaia parte per Roma, face da teologu à i cardinali Acquaviva è Calcagnini è predicheghja a Quaresima in parechje cità taliane. E so prediche eranu talmente belle chì u so nipote, ancu ellu un frate di san Francescu, l'hà fatte stampà dopu à a morte di Isaia.

A' l'età di 56 anni, Isaia hè malatu di pettu. Si ne volta in Corsica è gira i paesi predichendu. More ottu anni dopu, u 21 marzu 1755, in Tagliu di Tavagna, in a casa di Nucenziu Mari, una sera di timpurale. Dicenu chì, quand'ellu spirava, da l'Isulacciu anu vistu, sopra à a terrazza di a casa di i Mari, unepoche di fiaccule disposte secondu u triangulu misticu di a Santissima Trinità. L'anu interratu à u cunventu di Peru.

Anu contu chì, trenta ore dopu à a so morte, un medicu hà apertu una vena è, per dodeci ore, senza stancià, ne hè surtitu un sangue rossu, chjaru, chì ùn caghjava è chì hà guaritu parechji malati.

Indì i Mari, ancu oghje vi facenu vede a camera di u santu è dui di l'oggetti ch'ellu hà lasciatu: un quadru in legnu cù l'ostia incisa, è un pezzu di quadru in ghjessu cù a Madonna di i Sette Dulori. Avia lasciatu dinù una croce di Lorena in ferru, ma hè smarita.

Etimolugia: da l'Ebreu "Yesha'yah" (Iavhè hè salvezza).

Nomi: Esaias, Isaia, Isaias, Isaïe, Jesaia.

 

10.V.

Santa Sulennia

Sulennia era una pasturella chì campava à u seculu IX accantu à u capilocu di a tribù di i Bitturigi, l'attuale cità di Bourges, dipartimentu di u Cher.

Era fattia, graziosa, è bella cum'è un fiore. Giovani chì si ne eranu innamurati ci ne era tanti è più, ma ella avia decisu di cunservà a so virginità.

Un ghjornu ch'ella curava e so pecure è pregava, passò un cavalieru. Era un conte chì, maravigliatu da tanta bellezza, volse spusalla. Sulennia disse ch'ella avia fattu u votu di stassine filia, o piuttostu ch'ella avia digià un sposu, quassù, in Celu.

U conte andò à truvà i genitori è li fece valè l'onori è i vantaggi di un tal matrimoniiu par elli è pè a figliola. Ma Sulennia ùn volse sente nunda. Allora, u conte decise di rapilla. Un ghjornu ch'ella curava e so pecure, sola, a inguantò, a messe nantu à u so cavallu, è partì à galoppu serratu.

Sulennia era forte è si sbattia. Passendu nantu à un punticellu, casconu tramindui in fiume. Dicenu chì u cavallu fighjava u patrone ridichjulendu è chì, da nantu à l'arburi, l'ocelli scaccanavanu.

Vergugnosu è rabbiosu, u conte cacciò a sciabula è tagliò u capu à a giuvanotta. Era u 10 maghju di l'annu 880.

Etimolugia: da u lat. "solemnis" (sulenne).

Nomi: Solange, Solemnia, Solemnio, Solène, Solenne, Soline, Soulein, Soulène, Souline, Sulennia, Sulenniu.

 

11.V.

Santa Stella. Santu Gangulfu.

Stella campava à u seculu terzu. Era a figliola di u rè paganu di i Santonichi chì stavanu duv'ella hè oghje a cità di Saintes, in u dipartimentu di a Charente-Maritime.

Hè stata cunvertita da u vescu Eutropiu è si ne hè andata à stà cun ellu. Da ordine di u rè, l'anu imprigiunati, marturiati è tombi.

Stella hè a santa patrona di u Felibrisimu, vene à dì di i litteratori di lingua d'Occa. Hè Federiccu Mistral chì l'hà scelta cum'è patrona per via chì a so festa si celebrava di maghju. U Felibrisimu era statu fundatu u 21 maghju 1854 è tutti l'anni di maghju i pueti si adunianu. In l'onore di santa Stella, i felibri anu pigliatu cum'è simbulu una stella à sette raggi.

Etimolugia: u nome Stella era datu in imitazione di u qualificativu "stella maris" datu à a Vergine Maria.

Nomi: Essie, Estela, Estella,Estelle, Estelon, Estrella, Estrellita, Stella, Stelle, Stellin.

Gangulfu hè u santu patrone di i mariti traditi.

Facia parte di l'armata di Pépin-le-Bref. Contanu chì, mentre ch'ellu era à battesi, a moglia avia altre passioni è, quand'ellu vultò, u fece assassinà da u so amante, allora ch'ellu era in traccia di dorme. U fattu si passò di maghju di l'annu 760, in u so castellu accantu à Aballu, l'attuale cità di Avallon, in u dipartimentu di l'Yonne.

 

12.V.

Santu Pancraziu.

Pancraziu hè statu marturiatu in Roma, l'annu 304. Dicenu ch'ellu era venutu da a Frigia, un paese di l'Asia Minore, cù u ziu Diunisu. Trammindui si sò cunvertiti à u Cristianisimu. Quandu Diunisu hè mortu, l'imperatore Diuclezianu hà cunvucatu u nipote. Hà parlatu un longu tempu cun ellu, è po l'hà cundannatu à morte. L'anu tagliatu u capu nantu à a Via Aureliana. Da tandu, l'anu dedicatu una chjesa, detta a chjesa di San Pancraziu fora accintu.

Etimolugia: da u gr. "pagkration" (furzutu)

Casate: Pancrazi, Branca, Brancaleoni.

Nomi: in Corsica, u nome Pancraziu (in francese Pancrace) hè aspessu sfurmatu in Brancaziu.

Paesi è Cità: Albano, Bergen, Leyda. In Corsica, à u medievu, San Pancraziu avia una duzina di chjese. Oghje, u 12 maghju, hè festa paruchjale in Mansu, Pila Canali, è Bastia Monseratu. A festa hè o era dinù cumemurata in Pioggiula, Furiani, Poghju Mezzana, Loretu di Casinca, Upulasca, a Petra di Verde, u Castellà di Casinca, e Valle di Campulori, u Poghju di Moriani, Corti, Corscia, Sant'Andria di Boziu, a Verdese, San Gavinu di Tenda è Santa Lucia di Tallà.

In Monseratu, San Pancraziu hè assuciatu à a Madonna. Roma accorda indulgenze à quelli chì collanu a scala in ghjinuchjoni per ghjunghje à u reliquariu di i martiri Pancraziu, Nereu, Acchille è Domitilla.

A' a Pioggiula, San Pancraziu era a festa di l'innamurati. Roccu Multedo hà dettu chì issu ghjornu u paese era una vera agenza matrimuniale.

Prutezzioni: San Pancraziu guarisce o prutegge da i rumatisimi quelli chì facenu a prucessiò, scalzi, è una candela accesa in manu. Quelli chì, tutti i ghjorni, leghjenu l'orazione di u santu, sò avertiti, trè ghjorni nanzu di more, cù trè pichji à u pede di u lettu. San Pancraziu hè u prutettore di l'animali: u ghjornu di a festa, benedianu, cum'è in u Boziu, e bande di e pecure.

Pancraziu era dinù u santu patrone di i banditi. Contanu chì Gallochju vulia tumbà un omu chì l'avia uffertu, in venneri, carne à manghjà, quand'ellu si hè ramintatu ch'ella era a nuvena di San Pancraziu, è tandu, i banditi ùn devianu fà peccati.

Usi: In San Pancraziu di Casinca, cunservanu quasi tutte l'osse di u santu, purtate, in u 1798, da Beppu Limperani, consule di Francia in Venezia.

A' u Castellare, facianu una fiera à i cavalli, riputata in tutta a Corsica. A fiera esiste ancu oghje.

In Aiacciu, u 12 maghju, urganizavanu, corsu Granval, una corsa di cavalli di razza corsa. I cavalieri devianu cavalcà senza sella l'animali infrisgettati.

In Calinzana si cunserva l'usu di e purriccie. I pastori danu u latte di rigalu.

Litteratura: Maddalena Banghala Nicolai: "E nostre cappelle" in u MUNTESE (1962).

Nanzu, in Cervioni, u 12 maghju celebravanu a memoria di sora Risabetta, una Terziaria di San Francescu.

Nata in Vivariu, allevata à u cunventu di Ghisoni, era stata accolta, sempre zitella, da l'Alberti di Corti. Versu l'annu 175O, cumprò una casa in Cervioni per accoglieci giuvanotte abbandunate. A casa, tramezu à u Cunventu di Campulori è Cervioni, esiste sempre è u locu hè dettu u Monastè.

Risabetta stava ore è ore in visibiliu è avia a riputazione di fà i miraculi: guaria zoppi, stroppii, infermi è, quand'ellu piuvia, ùn si incrusciava. U vicariu generale di u vescu a purtò in Roma per falla esaminà da a Cungregazione di u Santu Uffiziu.

U vescu d'Aleria ùn a pudia pate, chì ghjera una patriota in favore di a rivolta contru à Genuva. Pasquale Paoli debbe intervene per chì u capitulu cattedrale di Cervioni dessi l'attestazione ch'ella era una catolica fervente.

In u 1793, quandu e Cungregazioni funu interdette, Risabetta si rifugiò à u Silvarecciu duv'ella hè morta un 12 maghju.

 

13.V.

Santa Orlanda. Santu Servaziu.

Orlanda serebbi morta in Villers-Poterie à u seculu IX. Dicenu ch'ella era a figliola di Desideriu, rè di i Lombardi, chì, da chjuca, pregava à Santa Orsula è l'ondecimila vergine, è vulia fassi sora. U babbu a volse dà cum'è moglia à u rè di a Scozia. Quandu i signori scuzzesi a purtavanu à u futuru sposu, scappò per andassine in Colonia à u munasteru di Santa Orsula. Per istrada si ammalò è morse à Villers-Poterie, in casa di un paisanu chì l'avia accolta.

Ciò chì ghjè certu, hè chì, in u 1103, u vescu di Liegi fece fà, in issu locu, una chjesa dedicata à Santa Orlanda. E' oghje, a preganu sempre.

Etimolugia, casate, nomi: Cf u 15 sittembre.

Paesi è cità: Belgica.

Servaziu hè mortu in Mastric, capilocu di u Limburgu olandese, in l'annu 384. Ci sò chì pretendenu ch'ellu era natu in l'Armenia, figliolu di Ghjudei parenti di Maria Vergine, chì si eranu spatriati.

Servaziu hè statu, un mezu seculu, vescu di a cità belgica di Tongheren.

A' quelli tempi, Santu Attanasiu di Alessandria d'Egittu cumbattia l'Ariani chì negavanu a Santissima Trinità. Ellu ne fece altru è tantu in i so lochi è participò à i Cuncilii di Cologna (346) di Sardiche (l'annu dopu) è di Rimini (359). Servasiu avia cunnusciutu à Attanasiu quand'ellu fù esiliatu in Trevi chì, da Tongheren à Trevi, ùn ci hè chè una sessantina di chilometri. Da più à menu, i dui omi avianu listessa età.

Servaziu si hè trovu mischjatu à e lotte trà Magnenziu chì si era dichjaratu imperatore d'Occidente, è Custanziu, imperatore d'Oriente, nanzu chì Magnenziu si tombi, in l'annu 353, è chì Custanziu ebbi u cumandu di tuttu l'Imperu.

Quandu, versu l'annu 380, i Uni si avvicinavanu da Tongheren, Servaziu si rifugiò in Mastric cù i so Cristiani è i so libri, è morse pocu dopu in issa cità.

 

14.V.

Santu Mattiasu. U Beatu Egidiu.

Mattiasu facia parte di i 72 discepuli chì seguitavanu à Ghjesù. Dopu à l'Ascenzione, fù sustituitu à Ghjuda. U fattu hè contu in l'Atti dil'Apostuli:

Ci era dui candidati è, da più à menu, centuvinti prisenti: l'ondeci apostuli, i cucini di Ghjesù, Maria Vergine cù d'altre donne, è tutti i discepuli.

Nanzu di vutà, Petru disse: "Amichi cari, sapite ciò chì ghjè accadutu cù Ghjuda. Hà vendutu à Ghjesù è, cù i soldi, si hà compru una terra. E' po, si hè impiccatu. Oghje ci tocca à sustituillu. Sceglieremu unu di quelli chì ghjeranu cù noi quandu Ghjesù era sempre vivu, di manera chì, cù noi, possi testimunià ch'ellu hè risuscitatatu".

I candidati éranu: Iosef Barsaba è Mattiasu. I messenu à l'imbusche. E a sorte fece chì Mattiasu fù u dodecesimu apostulu. Dopu à l'elezzione partì per sparghje u Vangellu, ma ùn si sà nè duv'ellu andò, nè duv'ellu hè mortu.

Etimolugia, casate, nomi: Cf Matteu (21 sittembre).

Egidiu era un giovanu abbate portughese di l'abbazia di Coimbra. Si era messu à studià l'alchimia per cunnosce i secreti di a natura è ghjera tantu passiunatu chì si scurdava di pregà è di assiste à l'uffizii. Un ghjornu partì per Parigi, persuasu chì quallà ne sapianu di più.

Per istrada, scuntrò u diavule chì li disse: "Femu un pattu. Feraghju di manera chè tù abbie tutte e cunnuscenze chè tù brami s'è tù segni istu scrittu". E' Egidiu signò.

U diavule si n'andete purtendusi u scrittu chì dicia: "Rinunziu à esse u figliolu di Diu per esse quellu di Satanassu chì, ellu, prumette di prucurami a sapienza".

In Parigi, Egidiu ùn amparò nunda, chì u diavule ùn tense a so prumessa. Allora diventò un bambuscione è un libertinu, è po si lasciò andà à l'addisperu. Avia decisu di tumbassi quandu, una note, intese una voce chì dicia "A' chì prega à Maria Vergine serà salvu". Pregò, fù salvu, è decise di vultà in u so paese.

Per istrada, scuntrò un frate di San Dumenicu chì u scunghjurò è u fece entre in a so cungregazione. Sette anni dopu, in u so cunventu truvava quellu scrittu. A Madonna l'avia pigliatu à u diavule è u li mandava.

Egidiu invechjò senza cunnosce i secreti di a natura, ma felice di avè ritrovu a fede. Morse in u 1265. In u 1748, a Sacra Cungregazione di i Riti u mettia nantu à l'altari.

Cf u 1u sittembre.

 

15.V.

Santu Eufrasiu. Santa Diunisa.

Eufrasiu, dettu Anfrosiu da u storicu Filippini, hè u santu patrone di a dioccesi d'Aiacciu. Dicenu chì l'apostuli Petru è Paulu avianu cunsacratu sette veschi per evangelizà a Spagna. Unu d'elli, Eufrasiu diventò l'apostulu di a piccula cità d'Andujar, in l'Andalusia.

Resta à sapè cumu issu santu hè diventatu u patrone di a dioccesi d'Aiacciu, vene à dì, oghje, u santu patrone di tutta a Corsica, nanzu à Ghjulia è à Divota.

Mgre di a Foata suppunia chì, andendu in Spagna, Eufrasiu era sbarcatu in l'isula in un locu duve, assai più tardi, nascia a cità d'Aiacciu è ch'ellu avia evangelizatu u lucale.

Filippini dava à Santu Anfrosiu cum'è un anticu titulu di a cattedrale d'Aiacciu, allora chì nisuna altra chjesa di Corsica era dedicata à issu santu. Tandu u festighjavanu u Primu dicembre. A Corsica era spartuta in cinque dioccesi chì sò state supprese cù a Rivuluzione francese di u 1789 per ùn fanne chè una cù, appena più tardi, a sede in Aiacciu. A dioccesi unica hè stata addimessa u 20 nuvembre 1801 da a Chjesa di Roma chì, u 9 aprile 1902, li dava à Santu Eufrasiu cum'è u solu patrone. Santa Ghjulia hè diventata patrona principale u 5 agostu 1809, è Santa Divota u 14 marzu 1820.

A celebrazione di u 15 maghju currisponde à quella di santu Eufrasiu, vescu di a cità alvergnese di Clermont, mortu in l'annu 515.

U 15 maghju di l'annu 250 - o 251 - in a cità di Lapsacchi, in l'Asia minore, trè Cristiani passavanu in tribunale. Dui, Paulu è Andria, eranu cundannati à morte, l'altru, Nicumaccu, rinnegò a so fede è fù assoltu.

Quand'ellu surtì da u tribunale, cascò seccu in carrughju. Allora si intese una voce chì dicia: "Oh! lu disgraziatu! chì, per stà qualchì stonda in più nantu à ista terra, hà persu a vita eterna in l'altru mondu!".

Chì parlava, era Diunisa, una zitella di 16 anni. Cusì, anu sappiutu ch'ella era Cristiana. L'anu arrestata è purtata davanti à u ghjudice. "Eiu ùn aghju paura di tè - li disse Diunisa - chì aghju un amicu più putente chè tè, è chì mi aiauterà à soffre".

In issu mentre, fora, Paulu è Andria eranu tombi à petrate. Sentendu e stride, Diunisa surtì dicendu: "Vogliu soffre cum'è voi, per esse, cum'è voi, felice in Paradisu".

Allora, u ghjudice a fece marturià è scapà.

Etimolugia, casate è nomi: Cf u 9 uttobre.

 

16.V.

Santu Unuratu

A' u seculu sestu, Unuratu era u vescu d'Ambianu, l'attuale cità d'Amiens, in u dipartiumentu di a Somme.

Hè diventatu assai pupulare à parte da l'annu 1060 quandu, per via di a seccina, l'Ambianesi purtonu e so reliquie in prucessiò. A prucessione ùn era ancu finita chì si hè messu à piove.

In u 1204, un Piccardu è a moglia, emigrati in Parigi, li fecenu fà una bellissima chjesa d'architettura gottica. Da tandu, i Parigini sò restati fidi à issu santu. Anu datu u so nome à un carrughju è à u borgu, u "Faubourg Saint-Honoré". Ci hè dinù a chjesa "Saint-Honoré-d'Eylau" chì ramenta a battaglia di u 1807, battaglia chì Napulione è l'imperatore russiu si vantonu, ugnunu d'avella vinta.

Etimolugia: da u lat. "honoratus" (ludatu, unuratu).

Casate: Onorati.

Nomi: Honor, Honorat, Honoratus, Honoré, Honorine, Honorius, Onorata, Onorato, Onorio, Ratus, Unuratu, Unurina.

Prutezzione: Unuratu hè u santu patrone di i panatteri è di i pastizzeri per via chì a cunfraterna di i panatteri parigini si adunia in a chjesa di Santu Unuratu. D'altri dicenu: per via chì un ghjornu u vescu d'Amiens dicia a so messa quand'ellu hà vistu u Signore in persona vene à cunsacrà u pane.

 

17.V.

Santu Pasquale.

Pasquale era un Aragunese natu u 16 maghju 1540 in Torre Hermosa.

Figliolu di un picculu cultivatore, avia fattu u pastore sinu à l'età di 24 anni. E' po si era fattu frate laicu in i Franciscani. Un' sapia nè leghje nè scrive, ma era assennatu è di bon cunsigliu. Facia qualunque travagliu: scucinava, questuava, o facia u purtinaiu, sempre alegru, sempre cuntentu.

In u 1570, u so Pruvinciale u mandò in Parigi à purtà lettere à u Minitru generale di l'Ordine. Vultendu per Orléans, i Puritani u piglionu à petrate è rientò cù a spalla manca tronca. Quand'ellu cuntava l'affare, dicia: "Sò bè, issa ghjente di Orléans. Hè per fà piacè à u Signore ch'elli mi anu minatu ma, quantunque, anu u tortu di fà, di e so chjese cusì belle, stalle per metteci i so cavalli è e so vacche".

Pasquale hè unu di i santi chì anu fattu assai miraculi. Dui anni dopu à a so morte, quandu a Sacra Cungregazione di i Riti u volse beatificà li ne attribuianu digià più di 400.

. guaria malati tanti è più;

. permettia à i murenti di campà torna qualchì ghjornu per mettesi in regula cù u Paradisu;

. in tempu di siccina, facia piove nantu à e terre di i poveri è micca nantu à quelle di i ricchi;

. contanu ancu ch'ellu hà risuscitatu u cavallu di un poveru zingaru chì ùn avia chè issu animale per campà.

Santu Pasquale hè mortu in Villa Reale, vicinu à Valenzia, u 17 maghju 1592.

Etimolugia: da l'Ebraicu "pesakh" (passeghju). U nome aspessu era datu à i zitelli chì nascianu à l'epica di Pasqua.

Casate: Pascoletti, Pascolini, Pascucci, Pasqua, Pasqualacci, Pasqualaggi, Pasquali, Pasqualini, Pasqui, Pasquinelli, Pasquini.

Nomi, Pascal, Pascale, Pascalin, Pascaline, Pascalis, Pascasia, Pascasio, Paschal, Paschalis, Paschase, Paschasie, Paschasius, Pascoal, Pascoe, Pascual, Pascuala, Pasqua, Pasquale, Pasqualetta, Pasqualettu, Pasqualina, Pasqualino, Pasqualinu, Pasquot.

 

18.V.

Santa Curallina. San Ghjuvanni 1u. Santu Ericcu.

A' dilla franca, ùn si sà mancu sì una santa Curallina esistia. I nomi Cora è Corallina serebbinu dati in l'onore di San Dioscoru, un Lettore di a Chjesa, marturiatu u 18 maghju di l'annu 303, in Alessandria d'Egittu.

Etimolugia: da u gr. "korè" (giuvanotta). Era u qualificativu di Proserpina, dia di a terra prufonda, figliola di Giove è di Cerere, patrona di l'Infernu è di l'agricultura.

Nomi: Cora, Coralie, Corien, Corina, Corine, Corinne, Correne, Curallina, Curina.

Litteratura: Mme de Staël: "Corinne" (1807), James Fenimore: "Le dernier des Mohicans" (1826).

U 18 maghju, si festighjeghja dinù à San Ghjuvanni 1u, papa è martire, mortu in l'annu 526, è à Santu Ericcu, rè di una partita di a Svezia in u 1150 è di tutta a Svezia in u 1157.

À Santu Ericcu, u chjamavanu u Legislatore per via ch'ellu hà fattu leggi chì favurizavanu i Cristiani è d'altre chì amegliuravanu a sorte di e donne maritate, vere schjave sinu à tandu. Hè statu tombu da un principe danese chì pretendia à u tronu di a Svezia.

Ericcu ùn hè mai statu canunizatu ma, sinu à a Riforma, i Svedesi u cunsideravanu cum'è u santu patrone di a patria è andavanu à battesi sottu à a bandera di Santu Ericcu cum'è i Francesi di l'epica si battianu sottu à quella di San Diunisu.

Etimolugia: forse da u germanicu "aina" (unu, unicu) è "rik" (suvranu, putente).

Nomi: Air, Eirik, Eri, Eric, Erica, Ericca, Ericcu, Erich, Erico, Erik, Erika, Eriks, Erke, Erker, Erkina, Eryck, Jerk, Ric, Ricky, Rika.

Paesi è cità: Svezia.

Litteratura: Dean Farrar: "Eric or Little by Little".

 

19.V.

San Teofalu. Santu Iviu.

Teofalu hè natu in Corti u 30 uttobre di l'annu 1676, figliolu d'Antone di i Signori è di Maria Maddalena Arrighi. U so nome era Biasgiu. Hà pigliatu u nome di Teofalu quand'ellu si hè fattu frate, à 17 anni, u 17 sittembre 1693.

L'annu dopu, Teofalu partia per l'Italia. Da u 1694 à l'annu 1700, hà studiatu a filosufia è a teolugia. Fattu prete in Napuli in u 1699, si appruntava à fà da prufessore quand'ellu rinunciò per via di una cascatura chì u lasciò sciancu pè a vita. Si n'andò in un Ritiru, unu di issi cunventi franciscani duve a regula era più severa chè in altrò è duve i frati praticavanu a sulitutine.

In u 1730, hà 54 anni. Di nuvembre, u Ministru generale di l'Ordine u manda in Corsica per facci un Ritiru. Quand'ellu sbarca facia quasi un annu chì i Corsi si eranu rivultati contru à Genuva.
Trasfurmà un cunventu in Ritiru, ùn era facile chì i Franciscani di Corsica ùn avianu l'abitutine di campà rinchjusi, è ùn ci tenianu. A li prova in Caccia, à u Viscuvatu è in Cervioni. Nimu accetta. In fine li riesce di trasfurmà u cunventu di Zuani.

In u 1734, Teofalu volta in Italia. In Toscana, face un Ririru in Fucecchio. Hè mortu in issu cunventu u 19 maghju 1740. Hè statu beatificatu u 19 ghjennaghju 1896 è canunizatu u 28 ghjugnu 1930.

Etimolugia: da u gr. "theos" (diu) è "philos" (chì tene caru).

Nomi: Offy, Teofalu, Teofil, Teofila, Teofilia, Teofilo, Teofilu, Theofil, Theophil, Theophila,Théophile, Theophilia, Theophilus.

Paesi è cità: Corti, Miomu.

Iviu, natu in u 1253, mortu in u 1303, hè u più pupulare di i santi brettoni. Urdinatu pretu, hà fattu quattru anni u ghjudice ecclesiasticu à u capilocu, sei anni u curatu di una piccula parochja, è po si hè ritiratu in un castellettu chì u bahbu li avia lasciatu. Ci allugiava vechji è zitelli abbandunati è facia l'avucatu pè a povera ghjente.

Un terzettu latinu dice: "Sant'Iviu era brettone. Era avucatu è, creditemi puru, ùn era mica ladru".

A riputazione di ladru fatta à l'avucati, ùn esistia micca chè in Brettagna. Mgre di aFoata hà scrittu:

Si trova un santu frà tutti l'avucati.
Ma in u so uffiziu cantavanu li frati:
Advocatus et non latro
Res miranda ! tutti ladri !
Unu santu si ci fù
Ma fù solu è ùn ci hè più.

Etimolugia: da u germ. "iv" (u tassu)

Nomi: Eozen, Erwan, Iefke, Iv, Iva, Ivain, Ivar, Iven, Iver, Ivetta, Iviu, Ivka, Ivo, Ivona, Ivonne, Ivonou, Iwo, Nonna, Von, Vonne, Vonnie, Yeun, Yf, Yft, Youna,Yun, Yve, Yveline, Yves, Yvette, Yvon, Yvona, Yvonne, Yvonnick.

Paesi è cità: Renne (S. Ivone).

Prutezzione: avucati, nutari, usceri.

 

20.V.

U Venerabile Albini. Santu Bernardinu di Siena.

Carlu Dumenicu Albini hè natu u 26 nuvembre 1790, in Menton, chì tandu dipendia da a principalità di Monacu.

A' 24 anni, hè fattu prete è entre in a Cungregazione di l'Oblati di Maria Immaculata, creata nove anni nanzu da Mgre Mazenod pè u serviziu di e Missioni è a direzzione di i seminarii.

In u 1835, sbarca in Corsica. Hà 45 anni. Fonda u Grande Seminariu cù u Patre Guibert, u futuru arcivescu di Parigi è cardinale.

L'annu dopu si stabilisce à u cunventu di Vicu duv'ellu more u 20 maghju 1839.

Una dumanda in beatificazione hè stata fatta in u 1894 è accettata in u 1915. U "decretum validitatis" hè statu pigliatu in u 1965. Forse chì, un ghjornu, u Patre Albini serà beatificatu è canunizatu.

Bernardinu hè natu, in Massa Marittima, l'8 sittembre 1830 è hà studiatu e Sante Scritture in Siena. A' 22 anni, hè entratu indì i frati Franciscani di l'Osservanza. A' 24 anni, per via di a so cultura è di a so eloquenza, li anu datu per missione di predicà, è cusì fece tutta a son vita.

In Toscana, ùn predicava micca in latinu, cum'ella usava tandu, ma in a lingua di u populu, issa parlata toscana messa à a moda un seculu nanzu da Dante Alighieri è chì diventerà a lingua di tutta l'Italia.

In e so prediche, Bernardinu avia per tema maggiore: "A salvezza vene da u nome di Ghjesù" è, dapertuttu, facia scrive e trè lettere I.H.S. chì volenu dì: Ghjesù, Omu è Salvadore.

San Bernardinu di Siena hè mortu frustu da e fatighe à 64 anni, in Aquila, u 20 maghju 1444, a vigilia di l'Ascensione.

Etimolugia casate è nomi: V. Bernardu (20 agostu).

Paesi è cità: Siena, Carpi. In Corsica: Matra, U Favalellu di Boziu, Pedipartinu.

Prutezzione: Bernardinu hè u santu patrone di i ghjurnalisti è publicitarii.

 

21.V.

Santa Ristituta di Calinzana.

U martiriu di santa Ristituta hè statu ristabilitu da pocu da u canonicu Ghjiseppu Alberti (Cf José ALBERTI: "Olmia et ses Martyrs", imp. de l'Indépendant, Château-Gontier 1986).

A' u mese di ferraghju di l'annu 304, quarantottu Cristiani d'Abitene, in Tunisia, sò arrestati è messi in prigiò in Cartagine. In issi 48, ci hè una giovana chì appartene à una famiglia rumana. Si chjama Ristituta. Simu à l'epica di e persecuzioni di Dioclezianu. I guvernatori anu l'ordine di compie i Cristiani, ma u proconsule di Cartagine rende a libertà à i prigiuneri.

Tandu, Restituta decide di abbandunà l'Africa. Ella è cinque cumpagni - Dominiziu, Severinu, Parteu, Partenopeu è Pargoriu - partenu è sbarcanu in Calvi. Ristituta si mette à evangelizà a Balagna.

L'annu dopu, u prefettu rumanu di a Corsica ghjunghje in Calvi è face scapà i sei ghjunghjiticci chì sò stati sepolti in un locu chjamatu Marana, accantu à u portu. Hè u 21 maghju di l'annu 305.

Dopu à l'imperatore Dioclezianu, ci fù Custantinu chì favurizò u cultu di i martiri cristiani. Allora, Balanini decidenu di dà una ricca sepultura à i sei. Facenu vene, da Carrara, una cascia in marmaru, ci mettenu l'osse di Ristituta è cumpagni, è portanu u sarcofagu in Olmia, chì si trova oghje nantu à a cumuna di Calinzana. Custì facenu una piccula chjesa.

Cù a ghjunta di i Saracini, à parte da u seculu IX, a cappella serà distrutta duie volte. Quella chì esiste ancu oghje hè di u seculu XV.

U cultu di Santa Ristituta hè restatu, malgradu tutte e ruvine chì si accumulavanu in l'isula. A' u seculu XVI, u storicu Filippini hà vistu, un 21 maghju, a folla di i Calvesi parte abbonorone per andà in pelegrinaggiu in Olmia. U 21 maghju hè diventatu ghjornu festivu in tutta a dioccesi di Sagone è Santa Ristituta a pregavanu da u Capicorsu à Bonifaziu.

A legenda hà mudificatu a storia vera di a santa, dice prete Alberti. L'anu fatta more è marturià in l'Africa à l'epica di i Vandali. Petru Morati, in a so "Pratica Manuale", scrittta in principiu di u 18èsimu seculu, conta chì Ristituta era una vergine e martira di Bonifaziu; chì u so corpu hè statu messu in una cascia in marmaru abbandunata da un battellu nantu à a marina di Calvi; chì un rimitu ebbe l'avisu, in sonniu, di andà à circalla; chì, cù un carru è un paghju di boi, a pupulazione ricuperò a santa reliquia è li fece una chjesa.

U fattu stranu hè chì, cù e ruvine è e ricustruzzioni, u sarcofacu smarrì. Ugnunu ne parlava ma nisunu si arricurdava di avellu vistu. Solu, un omu, u canonicu Alberti, era persuasu ch'ellu era sottu à l'altare di a cappella. Di ghjennaghju di u 1951, ottense, da u vescu, u permessu di fà un scavu, ma senza dì nunda à nimu. Sottu à l'altare, ci era una critta cù pitture à l'affrescu chì riprisentavanu u martiriu di a santa è un boia chì a scapava, è - maraviglia ! - a cascia in marmaru era custì. Fù aperta à u mese d'agostu di u 1951 in priseneza di una cummissione canonica cumposta di auturità religiose è civile è di un medicu specialistu di u scheletru umanu. Anu trova 12 ossi femurali è ciò chì restava di l'osse di i sei martiri. Dui femurali eranu di una donna: Santa Ristituta.

Trentatrè anni dopu, u 22 agostu 1984, a Sacra Cungregazione di i Riti facia di Santa Ristituta a patrona celesta di Calinzana è di tutta a Balagna.

U canonicu Alberti conta chì Santa Ristituta hà fattu è face miraculi è chì, di tantu in tantu, ci hè ghjente chì sente canti chì sortenu da a chjesa viota.

 

22.V.

Santa Ghjulia. Santa Rita.

Secondu i Bollandisti, Ghjulia era una nobile cartaginese quandu, in l'annu 439 scalonu i Vandali. Fatta schjava, hè stata venduta à un neguziante d'urigine siriacca, chjamatu Eusebiu.

Ghjulia era una serva cusì cumpiita è Eusebiu tenia tantu à ella chì, quandu, pè u so cummerciu, partì pè a Gallia, a si purtò.

U battellu fece una arretta in Capicorsu, in un locu chjamatu u Prumuntoriu Sacru da i Rumani, duv'ellu ci hè oghje u paese di Nomza. Issu ghjornu, festighjavanu i dii pagani. Eusebiu participò à e ceremonie, ma Ghjulia, chì ghjera cristiana, ricusò. Allora, l'anu pigliata pè i capelli è l'anu striscinata, minenduli pugni è stafilate in faccia. E' po l'anu messa nantu à una croce è l'anu lasciata more. Quand'ella spirava, una culomba, simbulu di purezza, hè surtita da a bocca di a santa.

Quessa hè a legenda conta da i Bollandisti, i cuntinuvatori di u Ghjesuitu Bollandu chì avia principiatu à scrive l'Atti di i Santi. Ma certi preti dicenu chì ùn ci hè micca più bugiardu chè un Bollandistu. Allora, anu contu altrimente u martiriu di Santa Ghjulia.

Ghjulia serebbi stata una Corsa di Nomza à l'epica di Santa Divota. Fù persecutata in principiu di u seculu quartu, quandu Diuclezianu era imperatore. Cum'ella ricusava di assiste à i sacrifizii fatti in l'onore di i dii pagani, l'anu torturata. Dicenu chì l'anu tagliatu i petti è lampati nantu à un scogliu sottu à u paese. Tandu, custì, nascinu duie surgenti d'acqua miraculosa. Dopu, l'anu liata à una fica è l'anu lasciata more.

Per francalle da i Saracini, i Cristiani anu purtatu e so reliquie in l'isula di a Gorgona è po in Brescia è, da tandu, a santa hè festighjata in tutta l'Italia suprana.

U 5 agostu 1809, dunque ondeci anni nanzu à Santa Divota, Santa Ghjulia hè stata pruclamata patrona principale di a Corsica cù ritu doppiu è uttava.

A' a data di u 22 maghju, u Martirologu rumanu dice: "in Corsica, Santa Ghjulia, vergine, chì ebbe a curona di a gloria cù u suppliziu di a croce".

Etimolugia è nomi: Cf u 12 aprile. In Corsica, in u 1981, Ghjulia venia à u tredecesimu rangu di i nomi feminili. Era quellu di ondeci donne nantu à mille.

Paesi è cità: Livornu. In Corsica: Nonza (tutti i trè anni, facenu festa sulenne cù una grande prucessione.

Prutezzione: E giovane mamme chì temianu chì u so latte si secchi, facianu u pelegrinaggiu scalze.

Rita era una puveretta taliana, nata in Cascia, pruvincia di Perugia, versu l'annu 1381. Dopu à a perdita di u maritu è di dui figlioli si era fatta sora. Hè morta u 22 maghju 1447.

Etimolugia è nomi: Cf Margherita Bourgeoys (12 ghjennaghju).

Prutezzione: Santa Rita hè cunsiderata cum'è l'avucata di e cause perse è a santa di l'impussibile. In parechji paesi di Corsica u so cultu a supraniatu quellu di Santa Ghjulia.

Prutezzione: Rita a preganu pè avè figlioli.

 

23.V.

Santu Desideriu.

A' a fine di u seculu sestu, Desideriu era u vescu di Vienna in u Delfinatu, oghje in u dipartimentu di l'Isère.

Tandu, u rè di l'Austrasia avia 15 anni. Chì guvernava era a mammone, a famosa Brunehaut, una donna assai licenziosa. A' a Corte, ùn ci era chè scandali è Desideriu i dinunziava.

L'annu 602, Brunehaut hà cunvucatu un cunciliu in Cabiglionu (l'attuale Chalon-sur-Saône) è hà fattu testimunià una donna, chjamata Ghjusta, chì hà pretesu esse stata furzata da Desideriu. E' Desideriu fù esiliatu.

Ghjusta essendu morta di una manera strana, Brunehaut si pigliò di paura è richjamò à Desideriu chì riprincipiò à cundannà publicamente i fatti scabrosi di a regina.

Allora, a regina hà mandatu i so suldati chì anu tombu u vescu à petrate. Era u 23 maghju di l'annu 607, in un locu chjamatu oghje Daint-Didier-sur-Chalaronne.

Sei anni dopu, u rè di a Neustria fece more à Brunehaut appesa à a coda di un cavallu.

Etimolugia: da u lat. "desideratus" (desideratu, bramatu). U nome era datu per esprime l'auguriu di salvezza spirituale o a gratitutine pè a nascita di un figliolu assai aspetatu.

Paesi è cità: Lione (11 ferraghju).

Casate: Desideri, Didier.

Nomi: Dees, Desiderata, Desideratu, Desideratus, Desideria Desiderio, Desideriu, Desiderius, Désirat, Désiré, Désirée, Didier, Didiot, Disa, Dizier.

 

24.V.

I Santi Dunazianu è Rugazianu.

Dunazianu è Rugazianu eranu fratelli. Campavanu in Condevincum, l'attuale cità di Nantes, dipartimentu di a Loire-Atlantique, à l'epica chì Massiminu era imperatore, dunque trà l'annu 235 è l'annu 238.

Dunazianu era Cristianu. Rugazianu si preparava à esse battizatu. Dinunziati, sò stati cunvucati davanti à u legatu di l'imperatore.

U legatu disse à Dunazianu:

- "Un' ti cuntenti di ricusà u cultu di Giove è Appollu, ma predicheghji quellu di u crucifissatu è cunverti ghjente".

- "Eiu vurebbi caccià tuttu u mondu da l'errore", rispose Dunazianu.

U ghjudice u mandò in prigiò è fece vene u fratellu. Li disse:

- "Cumu hè? ancu tù ti voli imbruttà cù u battezimu? Sì à tempu. Rinuncia !".

Rugazianu fece listessa risposta chè u fratellu.

U lindumane sò stati marturiati nantu à un cavallettu è scapati.

Avianu passatu tutta a nuttata à pregà è à basgiassi. Rugazianu, in a so nucentità, credia chì i basgi di u fratellu pudianu sustituì l'acqua di u battezimu.

Etimolugia: da u lat. "donatus" (datu da Diu, cuncessu da Diu).

Casate: Donati, Donatini.

Nomi, Donat, Donata, Donatella, Donatien, Donatienne, Donatio, Donato, Donatu, Donella, Donelle, Donetta, Donna, Dunata, Dunatu, Dunaziana, Dunazianu.

Paesi è cità: Nantes.

Prutezzione: tonu è inundazioni.

 

25.V.

Santa Suffia.

Suffia era nata u 13 dicembre 1779 in Joigny, piccula cità di l'attuale dipartimentu di l'Yonne. Si chjamava Madeleine-Sophie Barat. U babbu era un picculu vignaghjolu di a Burgogna.

Suffia avia un fratellu prete, più vechju chè ella di ondeci anni. Era un omu stranu. Hà educatu cumu si deve a surella, amparenduli grecu è latinu, ma ùn li permettia nisunu riposu, nisunu piacè, nisuna gioia è, per un sì o per un nò, a schjaffittava. Un ghjornu chì li uffrì un rigalu, u li spulò in faccia.

A campa, per Suffia, fù à 20 anni, di scuntrà in Parigi un ghjesuitu, Patre Varin.

Varin avia in l'idea di fà un istitutu pè e figliole di i nobili è di i ricchi burghesi. Suffia era a donna chì li ci vulia per issa realizazione.

In u 1801, in un cullegiu d'Amiens, nascia a Cungregazione di e Donne di u Sacru Core di Ghjesù. Suffia, chì avia tandu 22 anni, ne fù a direttrice.

A Cungregazione hè stata ricunnusciuta da u papa in u 1815. Trentacinque anni dopu, pussedia 65 case in Francia è fora di Francia. Maddalena Suffia era diventata una educatrice assai capace. Per l'eleve, bastava à fà u cuntrariu di ciò chì u fratellu avia fattu cun ella: lascià l'anime sbucciassi è micca tiranizalle.

Etimolugia: da u gr. "sophia" (saviezza).

Nomi, Fei, Fia, Fieke, Fiken, Fletje, Sadhbha, Sofa, Söff, Soffi, Sofia, Sofie, Sofija, Sonia, Sonja, Sonya, Sopherl, Sophia, Sophie, Sophus, Sophy, Süff, Suffia, Sufia, Zoffi, Zofia.

 

26.V.

Santu Filippu Neri.

Filippu era di i Neri di Firenze, una famiglia chì campava in u benistà. Hè natu in u 1515. Era un zitellu intelligente, sempre alegru, amatore di puesia è di musica. A' l'età di 20 anni, si ne và in Roma duv'ellu campa sinu à a morte, à 80 anni, u 26 maghju di u 1595.

In Roma, per vive, principiò per dà qualchì lezzione è scrive puesie ch'ellu vendia. A sera, in a so casa, ricevia unipochi di giovani è ridianu, ciarlavanu, cantavanu. Dopu, Filippu li cantava u Vangellu.

A' 37 anni si hè fattu prete è ghjè diventatu u predicadore è cunfessore u più celebre di a capitale.

Avia pigliatu l'abitutine di dì a so messa in privatu per via chì ci truvava tantu piacè chì a celebrazione durava ore è ore. Ci si preparava ghjuchendusi cù u so misgiu, è po cullava à l'altare è entrava in visibiliu. U servente u lasciava solu è ùn vultava chè quand'ellu sentia sunà a campanella.

Filippu avia 60 anni quandu u papa li dete a vechja chjesa di San Ghjilormu. L'hà rifatta, aghjunghjenduci un pezzu per pudè pregà è cantà. Issu pezzu, u chjamavanu l'oratoriu. Hà datu u so nome à issi drami lirichi nantu à parulle religiose cù soli, cori è orchestru. Hè dinù custì chì ghjè stata creata a Cungregazione di l'Oraturiani, una adunanza di preti seculari, liberi di fà ciò chì li piacia.

Etimolugia, casate è nomi: Cf u 3 maghju.

Paesi è cità: Italia (26 maghju), Parigi (21 maghju). In Corsica: Soriu.

 

27.V.

Santu Agustinu di Canterbury.

Santu Agustinu hè l'apostulu di l'Inghilterra duv'ellu hè statu mandatu da u papa Gregoriu Magnu. Era un frate di San Benedettu. L'annu 597, di veranu, sbarcava quallà cù quattru cumpagni. Avia per missione di evangelizà i Sassoni, stabiliti in u paese 120 anni nanzu, dopu à a caduta di l'imperu rumanu.

A missione ebbe gran successu. Ettelbertu, u più putente di i rè sassoni, fù battizatu è fece una cattedrale è un munasteru in a so capitale di Canterbury. In menu di sei anni, trè viscuvati eranu creati: Canterbury, Londra è Mancester.

In Inghilterra, ùn ci era micca chè pagani. In u paese gallese, i Celti eranu cristiani è, cun elli, Agustinu hè statu sgalabatu. Quand'ellu hà cunvucatu i so veschi per fassi ricunnosce cum'è primatu è falli accettà a liturgia rumana, l'hà ricevuti à pusà, senza una cria di famigliarità. Quelli ùn u volsenu stè à sente nunda è si ne sò andati.

Etimolugia, casate è nomi: Cf u 28 agostu.

 

28.V.

Santu Ghjermanu.

Ghjermanu hè natu versu l'annu 496 in Augustudunu, l'attuale cità di Autun, in u dipartimentu di a Saône-et-Loire.

U so amicu San Furtunatu hà contu ch'ellu hè natu è hà campatu per miraculu. A mamma si vulia scuncià ma ùn a ci fece. Una zia li avia preparatu un velenu ma hè u figliolu di issa dunnaccia chì u s'hà betu.

Ghjermanu hà studiatu in Aballone, l'attuale Avalon, in u dipartimentu di l'Yonne. Hè statu parechji anni ind'un parente ch'ellu avia in Burgogna è po, à 35 anni, si hè fattu prete.

A' 40 anni, l'anu datu a direzzione di l'abbazia di Sinfurianu, in a cità nativa, occupata da frati di San Basiliu. Ghjermanu, à quelli frati ùn li piacia, chì ghjera troppu severu, è si ne sò sbarazzati.

Tandu, u figliolu di Clodoveu, rè di Parigi, u si pigliò cum'è vescu. Custì hà pruvatu à amendà i figliulini di Clodoveu. Quelli eranu cristiani, ma u so istintu era salvaticu, è ùn pobbe adestralli.

Hè San Ghjermanu chì hà creatu l'abbazia San Vincensiu, diventata celebre cù u nome di Saint-Germain-des-Prés.

Hè mortu u 28 maghju di l'annu 576. Avia una ottantina d'anni.

Etimolugia: da u lat; "germanus", (di listessu sangue, di listessa razza).

Casate: Germani.

Nomi, Garmon, Germain, Germaine, German, Germana, Germano, Germanus, Germentsje, Germina, Ghjermana, Ghjermanu, Guermana, Guermane, Guermoussia, Jermen.

 

29.V.

San Massiminu. A Beata Gherardina.

Massiminu era vescu di Trevi, in Alemagna, quandu, l'annu 335, ghjunse in issa cità, cum'è esiliatu, santu Atanasiu.

Massiminu udiava è cumbattia l'Ariani. L'annu 343, u cunciliu arianu di Filippopolis, in Bulgaria, l'hà scumunicatu, ma, in Trevi, era ellu u patrone è fù arcivescu di a cità sinu à ch'ellu hè mortu, u 12 sittembre di l'annu 349.

Etimolugia, casate è nomi: Cf Massimu (14 aprile).

Gherardina di Toscana hè stata maritata per forza cù un giuvanottu bon cristianu chì, ellu dinù, vulia stassi figliu. Dopu à avè campatu inseme qualchì annu, si sò staccati. Ellu si hè fattu frate camaldulese à San Savinu di Pisa, ella, terziaria in listessa cungregazione.

Gherardina hà campatu cum'è una rimita in una cellula fora di l'abbazia. Hè morta in u 1240.

Etimolugia, casate è nomi: Cf Gherardu (3 uttobre).

 

30.V.

Santu Ferdinandu (o Ferrandu)

Ferdinandu u Terzu hè u rè di Leone è Castiglia chì hà cacciatu l'Arabi da l'Andalusia. Era natu in u 1199 vicinu à Salamanca.

L'Arabi musulmani anu occupatu a Spagna da l'annu 771 à l'annu 1492. Ci si sò dunque mantenuti quasi ottu seculi.

Quandu Ferdinandu Terzu hè statu fattu rè, avianu digià persu a Castiglia, u Leone, a Navarra è l'Aragone. Ellu fece a guerra à quelli chì restavanu è quand'ellu hè mortu, u 30 maghju 1252, ùn avianu più chè l'emiratu di Granata.

Hè Ferdinandu chì hà fattu chì a parlata castigliese hè diventata a lingua spagnola.

Ferdinandu era u cuginu carnale di San Luigi, rè di Francia. E mamme eranu surelle. Tramindui anu guvernatu cum'è omi ghjusti è devoti.

Etimolugia: da u germanicu "fried" (prutettore) è "nant" (arditu, risulutu).

Casate: Ferdinandi, Ferrandi, Ferrandini, Ferendini.

Nomi: Ferd, Ferdie, Ferdinand, Ferdinanda, Ferdinande, Ferdinando, Ferdinandu, Ferdl, Fernand, Fernanda, Fernande, Fernando, Fernandu, Ferranda, Ferrandu, Ferrante, Fertel, Friedenand, Hernando.

 

31.V.

Visitazione di Maria Vergine. Santa Pieretta.

Maria chì ghjera incinta per opera di u Spiritu Santu, fece una visita à Lisabetta chì, ella, era incinta di Ghjambattista u Precursore.

Lisabetta a salutò cù e parulle chì sò oghje in l'Ave Maria: "Benedetta sie tù frà e donne, è benedettu sia u fruttu di u to ventre". E' Maria rispose: "L'anima meia magnifica u Signore".

Pieretta, o piuttostu Petruniglia, postu chì i sapienti dicenu chì u nome di issa santa era u feminile di Petroniu è micca di Pieru, hè riprisentata, in e pitture è e statue, à spazzula in manu.

Dicenu ch'ella pulia a casa di Petru, l'apostulu. Certi pretendenu ch'ella era a so figliola spirituale, ricunnuscente di esse stata cunvertita. D'altri, ch'ella era a so vera figliola.

Petruniglia hè stata a Santa Patrona di a Francia sinu à u seculu dicessettesimu. Tandu, "Pierette Périne, Pérette è Pernelle" ci ne era tantu è più. Arricurdemuci di a favula di La Fontaine: "Pérette et le pot au lait".

Etimolugia, casate è nomi: Cf Petru (29 ghjugnu).