GHJUGNU

 

1.VI.

Santu Ghjustinu. Santu Panfilu.

Ghjustinu hè natu in Palestina versu l'annu 100. Inchietu di a so sorte è circhendu u veru, hà studiatu tutte e filosufie. Hè statu delusu da i stoichi, da i peripatetichi è da i pitagorichi. Ma, leghjendu à Platone, hè entratu in visibiliu. Hà dettu: "Mi s'hè parsu chì, prestu, averebbi cunnusciutu u Signore. Allora, mi ne sò andatu solu in un locu desertu, in bordu di mare".

Custì, hà trovu un vechju chì filosufava ancu ellu è chì l'hà dettu: "Prega sè tù voli truvà a luce". Ghjustinu hà lettu e Sante Scritture è hà pregatu. E' hà cunnusciutu a fede è a pace.

Hà passatu u restu di a so vita à leghje è à insegnà. Di i so scritti, ne restà trè: duie Apolugie di u Cristianisismu è un Dialogu. Era andatu in Roma per apre una scola, scunvince i pagani, è furmà d'altri apolugisti.

Hè statu arrestatu per via di a so azzione prupagandista. Pudia francassi di a cundanna s'ellu avia rinunciatu à a so fede, ma disse à u ghjudice: "Quandu omu hà trovu a verità, ùn si volta micca in l'errore". E' cusì hè statu cundannatu à morte.

Etimolugia: da u lat. "justus" (ghjustu, ragiunevule).

Casate: Giusti, Giustini, Giustiniani.

Nomi: Ghjusta, Ghjustina, Ghjustiniana, Ghjustinianu, Ghjustinu, Ghjustu, Giusta, Giustina, Giustino, Giusto, Justa, Juste,Justin, Justine, Justinien, Justinienne, Justino, Justis, Justus.

Prutezzione: Ghjustinu hè u santu patrone di i filosufi.

Panfilu era un Libanese di Beirut natu versu l'annu 240, mortu in Cesarea di Palestina u 13 ferraghju di l'annu 309.

Dopu à avè studiatu in Alessandria, si era fattu prete è avia fattu scola in un stabilimentu creatu da Origenu in Cesarea marittima. Custì, ci era una bibliotevca magnifica. Ellu l'hà accresciuta sinu à 30.000 vulumi.

Quand'ellu scrisse una Storia Ecclesiastica, l'arrestonu. Fù marturiatu è lampatu in una prigiò duv'ellu stete dui anni scrivendu una Apolugia di Origenu. Da prigiò u ci anu cacciatu per tumballu.

 

2.VI.

Santu Erasimu. Santu Potinu è Santa Biandina.

Erasimu hè dettu dinù Elme è Telme in Francia, Elmo in Italia, Eramu è Teramu in Corsica.

Erasimu campava à u seculu quartu. Vescu d'Antiocca à l'epica di e persecuzioni di Dioclezianu, si n'andò à fà u rimitu nantu à a muntagna di u Libanu. Dinunziatu, arrestatu, marturiatu, fù salvatu da un anghjulu chì u guidò versu a pruvincia rumana d'Illiria è po in a Campania duv'ellu diventò u vescu di a piccula cità taliana di Formia, vicinu à Gaeta. Hè mortu marturiatu d'una manera atroce da i Lombardi ariani.

Contanu chì, un ghjornu ch'ellu predicava nantu à un battellu, si calò u tonu. A timpesta era terribile ma, sopra à ellu, u celu era porgu è limpidu.

Santu Erasimu hè aspessu riprisentatu cù un cabestanu è un canapu avvuglinatu. Dicenu chì u cabestanu hè u strumentu di u so martiriu è u canapu e so stintine. E pitture e più celebre chì riprisentanu u martiriu di u santu sò: quella di Hans Burgkmair à u museu di Monacu di Baviera, quella di Farinati in Verona, è quella di Poussin à u Vaticanu.

I fochi di sant'Elmu sò isse fiaccule chì si vedenu in cima di i maghji di i battelli quand'ellu face u timpurale è chì sò create da l'eletricità atmosferica.

Casate: Terami, Terramorsi.

Nomi: u nome Teramu vene da l'appicciu di a "t" di Santu cù Eramu. Ghjè un fenomenu linguisticu cunnusciutu. In francese, Saint Elme si scrive dinù Saint Telme. Pensate à certe donne corse chì, vulendu sfrancisà, u lavatoghju u chjamavanu u "lévier".

Paesi è cità: Gaeta, Napuli. In Corsica: Bonifaziu, Cervioni, Erbalonga.

Prutezzione: donne in partu, marinari.

Potinu è Biandina facenu parte di i 48 Cristiani marturiati in Lione in l'annu 177. Potinu, vescu di Lione, era u più vechju, avia 90 anni. Biandina, una schjava, era a più giovana.

Prutezzione: Biandina hè a santa patrona di e giuvanotte.

 

3.VI.

Santu Gavinu d'Irlanda. Santu Carlu Luanga.

Gavinu hè mortu l'annu 618, in l'abbazia di Glendalug, vicinu à Dublinu, una abbazia ch'ellu avia creatu 68 anni nanzu.

A' chì andava sette volte in pelegrinaggiu in Glendalug, vincia indulgenze quant'è andà in Roma. Cusì dicianu in Irlanda ma, in Roma, u cleru è l'osteriarii dicianu chì ùn era vera.

A legenda di San Gavinu hè magnifica. Contanu chì a so vita fù veradimente santa, à tal puntu chì, quand'ellu traversava una furesta, l'arburi li facianu riverenza, i leoni è i lupi si indinuchjavanu. I primi tempi di issa vita santa, Gavinu era statu sette anni arrittu, fermu, braccie sparte, senza manghjà, è pregava senza avvedesi chì l'ocelli venianu à fà i so nidi è à cuvà e so ove in e so mani.

Etimolugia: da u vechju gallese "gwalchmai" (falcu di piaghja).

Casate: Galvani, Gavini.

Nomi: Galvan, Galvano, Galvanu, Gauvain, Gauvin, Gauwe, Gavan, Gaven, Gavin, Gavino, Gavinu, Gawain, Gawen, Gouke,

Carlu Luanga è cumpagni, marturiati in u 1886 è u 1887, in l'Uganda, sò i primi martiti cristiani di l'Africa nera.

In u 1880, i Patri Bianchi volsenu evangelizà l'Uganda. U rè di issu paese i lasciò fà ma, u so succesore, chì gjera un marcante di schjavi, ùn l'intendia micca cusì. Un ghjornu chì i so schjavi cristianizati ricusonu di sutisfà i so vizii, i fece brusgià à picculu focu cù Carlu Luanga. Eranu 19. U papa Paulu Sestu l'hà canunizati in u 1964.

Etimolugia, casate è nomi: Cf Carlu Boromeo (4 nuvembre).

 

4.VI.

Santa Cluttilda.

Cluttilda era nata in Lione versu l'annu 470. Era a figliola di u rè di i Burgondi, una tribù germanica chì avvia occupatu a Burgogna è una parte di a Sguizzera.

Quandu u rè more, a veduva è duie figliole partenu da Lione, chì ghjera a capitale, è si ritiranu in Ginevra. Una di e figliole si face sora. Clutilda, ella, hè maritata cù Clodoveu (Clovis), u rè di i Franchi. Era in l'annu 493.

Clodoveu era un assassinu è Cluttilda ùn pobbe impedillu di fà tumbà nimichi, amichi è parenti. Avia quantunque ottenutu di fà battizà i so figlioli. U primu natu morse, è Clodoveu disse ch'ella era per via di u battezimu. U secondu risicò di more è po guarì, è Clodoveu si disse chì u battezimu è e prighere di a moglia ci eranu forse per qualcosa. L'annu dopu, in Tolbiaccu, era in traccia di perde contru à l'Alemani chì invadianu u paese. Gridò: "Diu di Cluttilda, dami a vittoria, è mi facciu Cristianu!". Ebbe a vittoria è, qualchì settimana dopu, si facia battizà in Remi (l'attuale cità di Reims) cù trèmila di i so suldati. Issu ghjornu, a Gallia franca diventava ufficialmente catolica.

Veduva, Cluttilda fù malavviata: una chì l'anu pigliatu a figliola è maritata per forza cù u rè di i Visigoti di Spagna; è po, hà suffertu ancu di più quandu i figlioli tumbavanu i nipoti per impedilli di regnà. Allora, si ne hè andata in Turone, l'attuale cità di Tours, dipartiumentu di l'Indre-et- Loire, è hà finitu a so vita accantu à a tomba di San Martinu. Hè morta à 75 anni, u 3 ghjugnu di l'annu 545.

Etimolugia: da u germ. "hlod" (gloria) è "hilde" (battaglia)<.

Nomi: Chlothilde, Clothilde, Clotilda, Clotilde, Cluttilda, Tilda, Tilde, Tilla.

Prutezzione: nutari.

 

5.VI.

Santu Bunifaziu.

Bunifaziu era un frate di San Benedettu, natu in Inghilterra versu l'annu 675, mortu in Olanda u 5 ghjugnu 754, è sepoltu in Alemagna. Si chjamava Winfrid. Ghjè u papa chì l'hà datu u nome di Bonifaziu per via di u so bon destinu.

Bunifaziu hà urganizatu a Chjesa alemana, rifurmatu a Chjesa franca, è fattu rè à Pépin-le-Bref. Fendu a lea trà i Sassoni, i Franchi è i papa, hà preparatu l'unità di l'Europa, realizata puliticamente da i Carulingi. Un storicu hà dettu: "Senza Bunifaziu, ùn ci serebbi mancu statu Carlumagnu".

Avia una quarantina d'anni quand'ellu partì da l'Inghilterra. Da l'annu 719 à l'annu 742, cù l'aghjutu di Charles-Martel, hà evangelizatu a parte di l'Alemagna chì ghjera stata cristianizata da i Rumani è ghjera ridiventata pagana. Ci hà fattu munasteri, hà furmatu missiunarii, hà cunsacratu veschi è hà multiplicatu e scole. Fù aiutatu da frati è sore di valore. Certi sò stati canunizati.

Da 742 à 747, hà rifurmatu a chjesa franca cù l'accunsentu di Pépin-le-Bref. A' Peppinu, l'hà cresimatu, appruvendulu di scartà i rè poltroni.

A' l'età di 75 anni, Bunifaziu volse vultà in a Frisia germanica duv'ellu avia principiatu u so apustulatu. Hè statu massacratu mentre ch'ellu cunfirmava novi Cristiani. A salma hè stata purtata in Fulda, duve, da tandu, i veschi di a Chjesa alemana tenenu e so sedute.

Etimolugia: da u lat. "bonus" (bonu) è "fatum" (sorte, destinu).

Casate: Bonifaci, Bonifacio.

Nomi: Boniface, Bonifacio, Bonifacius, Bonifas, Bonifaz, Bunifaziu, Faas, Fatzel.

Paesi è cità: Alemagna.

 

6.VI.

Santu Norbertu.

Norbertu era natu versu l'annu 1080, in Zanten, un paese di a Renania, vicinu à Colonia. Era un canonicu parente di l'imperatori d'Alemagna. I rivenuti ùn li mancavanu. Campava à a Corte di Arrigu Quartu è pigliava i so piaceri duv'ellu i truvava.

Avia 35 anni quandu, un ghjornu di tempurale, essendu à cavallu, hè tunatu, lampatu in terra, è lasciatu cum'è mortu. Rivenutu à sè, decide di fà una vita santa. Si disface di tuttu ciò ch'ellu pussede è, vestutu di pelle è scalzu, si mette à predicà a puvertà è a virtù. Dumanda à i so anziani culleghi, i canonichi, di dà l'esempiu, ma quelli l'impediscenu di sparghje e so teurie.

Allora, Norbertu và à truvà u papa Gelasiu Secondu, chì ghjera tandu rifugiatu in Provenza è quellu li dà u permessu di predicà in tutta a Chjesa latina.

Nantu à a strada di u ritornu, scontra, in Flandria, un prete chjamatu Ugu è, tramindui, evangelizeghjanu a Belgica.

Dopu, sempre cù Ugu, chì ghjeranu diventati dui amiconi, và in Laone (in l'attuale dipartimentu di l'Aisne), chjamatu da u vescu chì vulia rifurmà u so cleru, ma ùn a ci fece. Tandu, crea una cumunità di canonichi regulari decisi à campà quandu in u cunventu, quandu fora, cum'è i preti seculari. Cusì hè nata l'abbazia di Prémontré. Era l'annu 1120. Trenta anni dopu, munasteri cum'è quellu di Prémontré ci ne era una trentina.

In u 1126, Norbertu hè fattu arcivescu di Magdeburgu. Hè mortu in issa cità, ottu anni dopu, u 6 ghjugnu 1134.

Norbertu avia ottenutu da l'imperatore Lottariu ch'ellu scacci da Roma l'antipapa Anacletu è ci porti à Nucenziu Secondu.

Hè statu canunizatu in u 1582.

Etimolugia: da u germanicu "nord" (Nordu) è "bert" (spampillulente).

Paesi è cità: Magdeburgu, Anversa, Praga.

Nomi: Norberis, Norbert, Norberta, Norberte, Norberto, Norbertu, Norbertus, Nordbert.

Litteratura: Ida Düringsfeld: "Norbert Dujardin" (1861).

 

7.VI.

Santu Gilibertu.

Gilibertu era un signoru alvergnese chì participò à a seconda Cruciata da u 1147 à u 1149.

A' u ritornu, si face frate. Petruniglia, a moglia, è Punzia, a figliola, si facenu sore. Fondanu un munasteru in Albaterra, l'attuale Aubeterre, in u Puys-de-Dôme, è unu in Novafonte, l'attuale Saint-Didier-la-Forêt, in u dipartimentu di l'Allier.

Gilibertu hè mortu u 6 ghjugnu 1152.

Etimolugia: da u germanicu "gisil" (di sterpa nobile) è "bert" (spampillulente).

Casate Giberti, Gilberti, Giliberti.

Nomi: Ghjiliberta, Ghjilibertu, Gielbert, Gielbertus, Gilbert, Gilberta, Gilberte, Gilberto, Gilbertu, Gilbertus, Gilbrecht, Giliberta,Gilibertu, Gillebert, Gilleberte, Gisbert, Gisberte, Giselbert, Gisilo, Jilbert.

 

8.VI.

Santu Medardu.

Medardu, vescu di Noviomagu, l'attuale Noyon, in u dipartimentu di l'Oise, hè mortu versu l'annu 560. E so reliquie sò in Soissons (dipartimentu di l'Aisne).

Era di famiglia ricca è, da chjucu, stava in un castellu. Facia a carità à i poveri, ch'elli fussinu travagliadori o infingardi. Venianu à arruballi u mele di e so bugne, l'ove di u so pullinaghju, i frutti di i so alburi, è ellu lasciava fà.

Contanu chì, à l'età di 10 anni, scuntrò un poveru omu chì avia persu u so cavallu. Corse à a stalla di u castellu è li ne dete unu. Quandu u babbu si hè avvistu ch'ellu li mancava u cavallu partì à circallu ma, si messe à piove... chì ne falava à sechje... è si ne vultò.

Medardu, ellu, quand'ellu piuvia, pudia stà fora, chì ùn si incrusciava. Per via di issu miraculu dicenu chì, quand'ellu ghjunse in Paradisu, u Signore l'incaricò di regulà a pioggia.

A legenda conta chì San Medardu hà istituitu a festa di a Virginella (in francese: la fête de la Rosière). Tutti l'anni, davanu una curone di rose è un premiu in soldi à a zitella a più bella è a più virtuosa. A prima à esse stata premiata, serebbi stata a surella, in l'annu 525.

Etimolugia: da u germanicu "maht" (putenza) è "hard" (forte).

Nomi: Mäder, Mäderli, Médard, Medardo, Medardu, Medardus.

 

9.VI.

Santu Filicianu. A Beata Anna Maria.

Filicianu era un frate chì ghjè statu marturiatu in Montana, vicinu à Roma, attempu à un altru chjamatu Primu. Versu l'annu 645, u papa Teodoru Primu fece purtà e so reliquie in Roma, nantu à u monte Celiu, in a basilica Santu Stefanu u Tondu.

Etimolugia, casate è nomi: Cf u 12 ferraghju.

Anna Maria era nata in a cità toscana di Siena. A chjamavanu Nannetta. U babbu, chì ghjera speziale (farmacistu) si ne era andatu in Roma, credendu di fà furtuna. Quallà fù fame nera per tutta a famiglia.

A' 12 anni, Nannetta travagliava digià. A' 21 annu, era cameriera. Si hè maritata cù Dumenicu Taigi, servu à u palazzu Chigi, è anu avutu sette figlioli allevati in a fede cristiana.

Nannetta si avia pigliatu i genitori in casa. U maritu era azezu, u babbu capricciosu, ella sempre dolce, affettuosa è di bon umore.

Quand'ella hè stata beatificata, si hè sappiutu chì, da u ghjornu ch'ella si era maritata, avia in casa un picculu sole cù a Santa Curona di spine. E' li bastava à fighjallu per sapè quale era chì avia bisognu di e so prighere.

Hè morta à 68 anni, u 9 ghjugnu 1837.

Etimolugia è nomi: Cf Anna (26 lugliu).

 

10.VI.

Santu Landericu.

Landericu era un vescu di Parigi à l'epica di Clodoveu Secondu. Hè mortu versu l'annu 656. Dicenu chì ghjè ellu chì averebbi creatu l'Hôtel-Dieu.

Pittori è scultori u riprisentanu cù una cofa in manu per via chì, un annu di carestia, hà datu pane à tutti i poveri.

In a so cattedrale, vulia chì ugnunu fussi assai rispettosu. Dopu mortu, hà vistu, da u celu, u so anzianu sacristanu chì ghjucava à piripì in chjesa. Hè falatu è l'hà datu una frusta tantu sulenne chì e staffilate l'anu marcatu pè u sempre.

Etimolugia: da u germanicu "land" (paese) è "ric" (putente).

Casate: Landry. I Landry di Corsica sò ghjunti versu u 1760 venendu da a Sguizzera. U più celebre di a famiglia, è l'ultimu à purtà issa casata, hè Adolfu Landry (1874-1956), deputatu è ministru, autore di una legge per dà allocazioni à e famiglie numerose.

Nomi: Landeric, Landerich, Landerico, Landericu, Landri, Landru, Landry.

 

11.VI.

Santu Barnabà.

Barnabà hè statu unu di i primi Ghjudei à crede in a divinità di Cristu. Un' face micca parte di i dodeci apostuli chì anu seguitatu à Ghjesù, ma a Chjesa u cunsidereghja cum'è tale. Era u cuginu di San Marcu, l'amicu è cumpagnu di San Paulu.

Barnabà è Paulu sò partuti inseme per insignà u Vangellu. Sò andati in Antiocca, in Cipru, in l'Asia minore. Dopu à cinque o sei anni, si sò cuntrastati è separati. Barnabà hè riturnatu in Cipru per campà cù quelli ch'ellu avia cunvertitu. Custì, secondu a tradizione, serebbi mortu marturiatu. Da tandu hè u Santu Patrone di l'isula.

L'Atti di l'Apostuli contanu chì quandu Barnabà è Paulu evangelizavanu a cità di Listra, anu trovu un omu chì avia campatu à pusà, essendu infermu di nascita. Paulu u fissò in l'ochji è disse: "alzati è viaghja", è quellu si hè alzatu è hà viaghjatu. A folla maravigliata si hè detta chì i dii eranu falati nantu à a Terra. A' Barnabà, chì avia una bella prestanza, l'anu pigliatu per Giove, à Paulu per Mercuriu. E' l'anu accumpagnati cù fascie è ghirlande, vulendu fà sacrifizii. Ma quelli, stracciendu i so panni, anu dettu: "Fighjate chì simu omi cumè voi, sottuposti à listesse passioni. Abbandunate tutte isse cose vane è cunvertitevi à u Diu veru, quellu chì hà fattu u celu, a terra è u mare".

Tandu, ghjunsenu i Ghjudei di Antiocca è Icconiu, si piglionu à Paulu, u striscinonu for di cità, u piglionu à petrate, è u lascionu credendulu mortu. U lindunmane, Paulu hè affaccatu in cità, hà ritrovu à Barnabà è sò partuti inseme.

Etimolugia: da l'ebreu "bar" (figliolu) è "naba" (cunsulazione).

Nomi: Barnabà, Barnabas, Barnabe, Barnabé, Barnabé, Barnaby, Varnava.

Paesi è cità: Cipru.

Litteratura: Dickens: "Barnaby Rudge".

 

12.VI.

U Beatu Guidu.

Guidu, Vagnotelli di casata, era natu in a cità taliana di Cortona, versu l'annu 1185. Era un giovanu nobile, riccu, struitu è generosu.

San Francescu d'Assisi conta chì, una sera, ellu è un so cumpagnu sò andati à dumandalli l'uspitalità. Sò stati accolti cù assai curtesia, cum'è s'elli fussinu anghjuli scalati da u Paradisu. Guidu l'hà lavatu è basgiatu i pedi, l'hà fattu preparà un pastu magnificu è hà tenutu à serveli ellu stessu. Dopu, hà dettu à San Francescu: "O Patre, oramai sò u vostru servu. S'è vo avite biswognu di tuniche, di mantelli, cumprateli, eiu pagheraghju".

San Francescu si hè pigliatu di affezzione per issu cavalieru cusì curtese. "Sappie - disse à u cumpagnu - chì a curtesia hè u megliu di l'attributi di u Signore. Hè per curtesia ch'ellu face luce u sole è ch'ellu face piove, tantu pè i gattivi chè pè i bravi. Issu cavalieru, u vurebbi in a nostra cunfraterna. S'è no vultessimu à vedelu?".

E', qualchì ghjornu dopu, sò vultati. Prima di entre in casa, San Francescu si hè messu à pregà. U Signore hà vulsutu chì Guidu fussi à a finestra per vede pregà u santu, stracquatu in terra, braccie sparte. Di tantu in tantu paria ch'ellu si stacchessi da a terra. Allora, Guidu hè falatu è hà dettu à u Poverellu d'Assisi ch'ellu vulia esse frate cum'è ellu.

Quand'ellu si hè fattu Franciscanu, avia una trentina d'anni. Hà campatu un'altra trentina d'anni in una grotta accantu à un fiume, in e vicinanze di Cortona. Da issa grotta, surtia, di tantu in tantu, per dumandà à e pupulazioni di fà penitenza. Hè mortu versu l'annu 1245.

Etimolugia: da u germ. "witu" (boscu), cunfusu, più tardi, cù u nome di San Vitu (da u lat. "vita").

Casate: Guidi, Guidicelli, Guidici, Guidini, Guidoni, Guiducci.

Nomi: Guido, Guidu, Guy, Guyonne, Guyot, Guyotte, Gwig, Sanvitu, Veit, Vit, Vitus, Wido.

Litteratura: Walter Scott: "Guy mannering (1815).

 

13.VI.

Santu Antone di Paduva.

Antone hè natu à u Portugallu, accantu à Lisbona, versu l'annu 1195. Avia 25 anni è ghjera canonicu regulare, quand'elli sò ghjunti, da u Maroccu, parechji Franciscani chì ghjeranu stati marturiati. Abbandona a so cungregazione, entre in quella di i frati minori di San Francescu è parte pè u Maroccu.

Ghjuntu quallà, si ammala. Prova à rivene à u Portugallu ma una timpesta si porta a barca nantu à e coste di a Sicilia. Tandu, i Franciscani siciliani si appruntavanu à parte per Assisi à u capitulu generale di u 1221. Antone si ne và cun elli in Italia.

U capitulu u manda à u rimitoriu di San Paulu, vicinu à Forli. Ci stà un annu, in una grotta, ùn surtendu chè per andà à spazzà a chjesa.

L'occasione fece chì, un ghjornu, ebbe à sustituì un predicadore chì ghjera malatu. Fù tantu eloquente, chì l'anu cacciatu a spazzula di manu è l'anu mandatu à predicà. Hà evangelizatu tutta l'Italia è parechje cità francese: Toulouse, Arles, Le Puy, Brives, Montpellieri.

Antone hè statu unu di i più grandi oratori. Quand'ellu ghjunghjia in un locu, e butteghe chjudianu e so porte, e cità si viutavanu. Parlava davanti à vintimila persone è ancu di più. A' ungnunu dava cunfortu, cunsulazione. Un' avia u so paru per cumintà u Vangellu. Vituperava contru à i preti chì ùn pensavanu chè à u so benistà è prumettia l'infernu à i ricchi chì campavanu di u sudore di i poveri.

Hà predicatu cusì durante nove anni, senza mai una stonda di riposu. Hè mortu u 13 ghjugnu di u 1231, in Paduva, à pusà nantu à una carrega è cantendu e lode di u Signore.

U papa Gregoriu IX, chì l'avia intesu predicà, l'hà canunizatu u 30 maghju 1232, fattu eccezziunale, mancu un annu dopu à a so morte.

Hè diventatu subitu un santu assai pupulare per via chì unipochi di cunventi franciscani l'anu sceltu cum'è patrone.

Etimolugia, casate, nomi, Cf u 17 ghjennaghju.

Paesi è cità: Portugallu, Paduva, Anzio, Hildesheim.

Prutezzione: preganu à Sant'Antone pè e cavalline è, soprattuttu, pè a cerca di oggetti persi.

 

14.VI.

Santu Eliseu. Santu Mettodiu.

Eliseu hè, dopu à Elia, u prufetu u più celebre di u regnu di Ghjuda. Campava à u novesimu seculu nanzu à Cristu.

Elia l'avia sceltu per succedeli. Quand'ellu abbandunò a Terra per cullassine in Celu, li lasciò u so mantellu in segnu di prutezzione. U fattu hè contu in u Vechju Testamentu, à u secondu libru di i Rè.

In Corsica, u cultu di di Santu Eliseu hè attestatu da una cappella nantu à a muntagna di Santu Petru di Venacu è da lochi chì portanu u nome di u santu, in Partinellu, Piana, Sari d'Urcinu, Ortu, Guargualè è Santa Lucia di Mercuriu.

Mettodiu, patriarca di Custantinopuli, era un Sicilianu di Siraccusa, natu versu l'annu 782. Quand'ellu sbarcò in Custantinopuli, un omu - quale, ùn si sà! - li disse: "O bellu zitè, veni quì à circà una gloria passagera. Fereste megliu di circà a gloria eterna". Hè cusì ch'ellu si fece frate è creò un munasteru in l'isula di Chiò.

Era l'epica di l'imperatori iconoclastichi, di a guerra di e figure.

Quandu, in l'annu 820, Michele Secondu, dettu u Tartagliulu, fù fattu imperatore di Bizanziu, u papa disse à Mettodiu di andà à truvallu per dumandalli di rende u patriarcatu à Niceforiu, scacciatu da l'iconoclasti. Quellu u fece flagellà è u mandò in una isula duv'ellu stete sette anni, chjusu in una cellula cù dui criminali.

L'annu 829, u figliolu di Michele, fattu imperatore, u cacciò di prigiò è li dete l'alloggiu in u so palazzu, ma cù a difesa di sorte. Cusì, u novu regnante pudia prufità di a scienza di Mettodiu, tuglienduli a pussibilità di cunvince ghjente à e so teurie.

Ciò chì l'imperatore ùn avia previstu, hè chì Mettodiu cunvertì l'imperatrice. Quella, à a morte di u maritu, fece di Mettodiu u patriarca dii Custantinopuli è u capu di a Chjesa d'Oriente.

Tandu, Mettodiu avia 61 annu. Scacciò l'iconoclasti è messe un termine à una guerra chì, da un seculu, insanguinava l'imperu. Hè mortu quattru anni dopu, u 14 ghjugnu di l'annu 847.

 

15.VI.

Santu Vitu.

Vitu serebbi statu marturiatu attempu à Santu Mudestu è Santa Crescenzia versu l'annu 303. Altru ùn si sà.

Ci sò chì pretendenu ch'ellu serebbi natu in Sicilia, figliolu di un riccu paganu, battizatu à l'appiattu. L'anu sappiuta è anu circatu à falli rinnegà a so fede senza riesceci. Risicava di esse marturiatu, ma un anghjulu l'hà salvatu purtendusilu in Terraferma cù u so stitutore, Mudestu, è cù a so balia, Crescenzia.

Un San Vitu - San Guidu, dicenu certi - marturiatu in a pruvincia taliana di Matera, hà cunnusciutu a celebrità à u seculu XIV, in Alemagna è i Paesi Bassi, per via di una malatia di i nervi, a corea, chjamata, da tandu, ballu di San Vitu.

Etimolugia: U nome Vitu vene da u latinu "vita" ma, almenu da u principiu di u Medievu, li s'hè soprappostu, in certi paesi, u nome Guidu, di urigine germanica, ciò chì face chì, aspessu, ùn facenu più a differenza trà i dui. Una prova di a cunfusione di San Vitu cù San Guidu hè chì u "ballu di San Vitu" hè chjamatu in francese "danse de Saint Guy".

Casate: Viti, Vittini, Sanviti.

Nomi: cf u beatu Guidu (12 ghjugnu). U diminutivu "Vitolu" era u nome di quellu chì averebbi permessu l'assassinamentu di Sampieru Corsu. Da tandu, per dì chì un omu hè un traditore si dice "hè un vitolu".

Paesi è cità: Lunghignanu, Rutali, Tarranu; Vicu, Corti. Forse Urbalaconu è Cardu Torgia duve, in una cappella, Vitu hè assuciatu à Mudestu.

Prutezzione: Vitu hè pregatu per guarisce e fraiature di animali, fraiature di cani è di serpi, per esempiu.

 

16.VI.

Santu Urilianu. Santu Ghjuvan Francescu Régis.

L'annu 546, Urilianu era statu elettu vescu di Arlate, l'attuale cità d'Arles. U papa u fece vicariu per tutta a Gallia. Hà avutu à cumbatte l'eresia chì pretendia chì a Vergine Maria ùn era micca a mamma di Ghjesù

In Arles, hà fattu dui munasteri, unu pè e donne è unu per l'omi. A regula dicia chì tutti i frati devianu amparà à leghje.

Urilianu serebbi mortu in Lione u 16 ghjugnu di u 551.

Etimolugia: dau gr. "aurios" (matinata).

Nomi: Aure, Auré, Aurèle, Aurelia, Aureliana, Aureliano, Aurelianu, Aurélie, Aurélien, Aurélienne, Auriane, Aurica, Auriole, Aurora, Aurore, Avreliane, Orell, Uriliana, Urilianu.

Paesi è cità: Strasburgu.

Litteratura: Gérard de Nerval: "Aurélia", Louis Aragon, "Aurélien".

Ghjuvan Francescu Régis, entratu à a Cumpagnia di Ghjesù à 19 anni, prete à 30 anni, era natu in u 1597 à Fontcouverte (in l'attuale dipartimentu di l'Aude) è ghjè mortu u 31 dicembre 1640 à Louvesq (in l'attuale dipartimentu di l'Ardèche). Fù unu di i più grandi predicadori di u seculu XVII.

A' l'epica di una guerra trà catolichi è prutestanti, diventata una guerra europea è chì durò trenta anni, Ghjuvan Francescu hà passatu l'ultimi dece anni di a so vita à circà di purtà un sullevu à i più poveri.

Hè mortu à 43 anni, frustu da e fatighe. Ancu oghje, i pelegrini cuntinuveghjanu à visità a so tomba à Louvesq, issu picculu paese di i monti alvergnesi, à più di mille metri di altitutine.

 

17.VI.

Santu Rinieru.

Rinieru hè natu in Pisa versu l'annu 1117. A so giuventù si passa, à pocu pressu, cum'è quella di San Francescu d'Assisi. Figliolu di un riccu marcante, facia u truvadore, girendu i paesi, andendu da un castellu à l'altru, ghjuchendu di viola, è cantendu... è pecchendu tutte e volte chì l'occasione si prisentava.

Un ghjornu, scontra un rimitu, un sant'omu, è li dice: "Prega per mè chì sò più disgraziatu ch'omu ùn crede". L'omu hà pregatu è Rinieru si hè cunvertitu. Hà brusgiatu a so viola è si hè messu à pianghje. Hà piantu tantu è tantu chì ghjè statu cecu un certu tempu.

Decisu à parte pè a Palestina, fece u marcante per vincesi qualquì soldu è pagà u viaghju ma, da a so borsa surtia una infezzione. Si hè dettu: "Per puzzà tantu, ùn pò esse chè u diavule". A ghjetta è campa di limosine.

Hè quantunque andatu in Palestina. U postu nantu à u battellu l'hà pagatu ramendu cù i galeriani.

Vultatu in Pisa, si fece frate, un semplice frate, ricusendu d'esse prete. In cità, u tenianu assai. Ellu cunsigliava, cunsulava, rallegrava è facia ancu i miraculi.

Hè mortu u 17 ghjugnu di u 1160. Per interrallu, sò i consuli di a cità chì anu purtatu u catalettu.

Più di quattru seculi dopu, in u 1591, e so osse sò state messe in a nova navata di a cattedrale di Pisa. U scheletru ùn era cumplettu chì, dui seculi nanzu, a regina Ghjuvanna d'Aragone ne avia compru una parte.

Etimolugia: da u germanicu "ragin" (cunsiglieru) è "gund" (armata).

Casate: Rinieri.

Nomi: Neres, Nieres, Rackner, Ragnar, Rainer, Rainier, Rainiero, Raneiro, Raniera, Reginar, Regner, Regnerus, Régnier, Reignier, Reiner, Renner, Riener, Rinar, Riniera, Rinieru, Rinner.

Paesi è cità: Montemaggiore.

 

18.VI.

Santu Leonzu.

Leonzu era un suldatu fenicciu chì campava versu l'annu 300. Era natu è stava in a cità siriacca di Tripoli chì, oghje, face parte di u Libanu.

Hè statu inculpatu di ùn vulè sacrificà à i dii è di circà à cunverte ghjente à u Cristianisimu.

Davanti à un tribunale militare, hà aggravatu u so casu, dicendu ch'ellu era prontu à riprincipià è ridendusi di i dii pagani di l'Imperu rumanu. E'cusì l'anu scapatu.

Leonzu hè statu cunsideratu cum'è santu da a Chjesa siriacca è, subitu, hè diventatu assai pupulare.

Etimolugia: da u lat. "leo" (leone).

Casate: Leonzi.

Nomi: cf Leone, u 10 nuvembre.

 

19.VI.

I Santi Gervasiu è Prutasiu. Santu Romualdu.

Gervasiu è Prutasiu serebbinu dui fratelli picce marturiati in Milanu à i primi tempi di u Cristianisimu. L'anu interrati unu accantu à l'altru. In i so scritti, Santu Agustinu i prisenta cum'è mudelli di santità.

I scheletri sò stati ritrovi da Santu Ambrosgiu, chì ghjera vescu di Milanu à u seculu quartu. L'hà sepolti sottu à l'altare di a so chjesa - l'attuale basilica Santu Ambrosgiu - è hà dumandatu à e pupulazioni di pregalli.

Ambrosgiu, cum'è Agustinu, ùn dice nunda di a vita di i dui santi. A sola infurmazione ch'ellu ci dà, vene da i scheletri. Dice: "Eranu assai assai grandi, cum'è l'omi di i tempi antichi".

Nomi: Gerva, Gervais, Gervaise, Gervaius, Gervasia, Gervasiu.

Paesi è cità: Milanu Parigi, Soissons, Nevers. In Corsica: a pieve di Ghjuvellina.

Romualdu hè u fundadore di a cungregazione di i frati camaldulesi.

Figliolu di u duca di Ravenna, Romualdu ebbe una giuventù libera è libertina, è po si cunvertì u ghjornu ch'ellu vide u babbu tumbà un amicu in duellu.

Diventatu frate, volse rifurmà e regule di certi cunventi è fù persecutatu. Essendu Patre guardianu, i so frati l'anu chjusu in prigiò. Una volta l'anu flagellatu è messu fora. Una notte ebbe à fughje chì si appruntavanu à tumballu.

Finalmente, in a cità toscana di Camaldoli, vicunu à Firenze, riesci à creà u cunventu ch'ellu bramava tantu di fà.

Hè mortu u 19 ghjugnu di l'annu 1027, in u cunventu di Val di Castro, vechju, solu. Da parechji mesi, ùn avia lentatu una parulla.

Etimolugia: da u germanicu "hrom" (rinuminanza) è "waldan" (guvernà).

Casate: Romualdi.

Nomi: Romaldo, Rommelt, Romuald, Romualda, Romualdine, Romualdo, Romualdu, Romwald, Rumold, Rumolt.

Paesi è cità: Ravenna.

 

20.VI.

Santu Siliveriu.

Siliveriu era un Talianu di Frosinone, in a pruvincia di u Laziu. Era u figliolu di u diacunu Ormisdra chì ghjè statu papa da l'annu 514 à l'annu 523.

Era l'epica chì i Bizantini, cumandati da u generale Belisariu, pruvavanu à caccià i Goti da l'Italia. L'annu 536, i Goti eranu in Roma. U so rè fece papa à Siliveriu, ciò chì dispiacì assai à un diacunu chjamatu Vigiliu chì vulia ellu u postu.

Quandu Belisariu hà occupatu a cità di Roma, Vigiliu si hè fattu bellu cun ellu. Un ghjornu, l'hà fattu vede un falzu scrittu duve Siliveriu prumettia à u rè di i Goti di apreli a porta Asinaia per ch'ellu possi ricunquistà a cità. Allora, Belisariu hà esiliatu à Siliveriu in Turchia è hà fattu papa à Vigiliu.

Siliveriu hè vultatu subitu da Turchia chì, i veschi di l'Asia avianu ottenutu da l'imperatore Ghjustinianu ch'ellu fussi ghjudicatu una seconda volta. Ma, in Roma, Vigiliu era putente. E' Siliveriu fù cundannatu una seconda volta è mandatu in l'isulottu di Palmaria, in u golfu di Saetta, di punta à Roma. Dicenu chì custì l'anu datu à manghjà u pane di a tribulazione è à beie l'acqua di l'angoscia. Muria qualchì mese dopu. Era u 20 ghjugnu 538.

Etimolugia: da u lat. "silva" (furesta).

Casate: Silvieri.

Nomi: Fester, Jelvestr, Sailbheastar, Sila, Silane, Silas, Siliveriu, Silivestru (per Silivestru papa ancu ellu, 319-337, cf u 31 dicembre), Silouan, Silva, Silvaine, Silvana, Silvane, Silvano, Silvère, Silverio, Silvester, Silvestre, Silvestro,Silvestru, Silvia, Silviane, Silvin, Silvina, Silvino, Silvio, Silvius, Sylvain, Sylvaine, Sylvan, Sylve, Sylvère, Sylvester, Sylvestre, Sylvette, Sylvie, Sylvin, Sylvius, Vester.

 

21.VI.

Santu Luigi Gonzaga.

Per quasi quattru seculi, da u 1328 à u 1708, i Gonzaga anu avutu u ducatu di Mantova, in Lombardia.

Luigi era natu à u castellu di Castiglione u 9 marzu 1568. Essendu u più grande di i figlioli di Ferrante Gonzaga, l'anu preparatu à succedeli. A' 4 anni, u vestianu da suldatu; à 7 anni, li facianu tirà di cannone. U mandavanu à visità d'altre signurie: in Ferrare, in Parma, in Turinu, in Firenze ind'è i Medici, è ancu in Madrid ind'è Filippu Secondu.

I Gonzaga campavanu cum'è a più parte di i signori di l'epica: sbacconi, licenziosi, amorali, crudeli, è assassini. Ne pagavanu dinù e cunsequenze. Dui fratelli di Luigi sò stati massacrati è, à a mamma, l'anu datu una stilettata in i carrughji di Mantova.

Luigi dicia: "I nobili sò fatti cum'è l'altri, cù listessa fanga. A sola differenza hè chì a soia puzza più chè quella di i poveri".

A' 17 anni, decide di fassi frate. Sceglie i Ghjesuiti per via chì ùn pudianu avè gradu in u cumandu di a Chjesa. Per via dinù chì giravanu u mondu cum'è missiunarii.

Lascia i so diritti à a Signuria à un fratellu è si ne và in Roma à studià è à preparassi à una vita di fede, di apostulatu è di santità. A' 18 anni, prununzia u so ingagiamentu. A' 20 anni, riceve l'ordini minori. Trè anni dopu, u 21 ghjugnu 1591, more, vittima di a pesta chì curia in Roma.

Etimolugia: da u franconu "hlod" (celebre) è "wig" (cumbattente).

Casate: Lodovighi, Lodovici, Lovisi, Luiggi, Luigi, Luisi.

Nomi: Alabhaois, Aloisus, Aloys, Aloysius, Alvise, Clodwig, Clovis, Clovisse, Gigi, Ladewig, Lajos, Lew, Lewie, Lewis, Lluis, Lodovico, Lodwijk, Loeiz, Loeiza, Loeki, Loeloe, Loïc, Loig, Loïs, Looi, Lotz, Lou, Louie, Louis, Louisa, Louise, Louiset, Louisette, Louison, Lowik, Lozoïc, Ludeke, Ludel, Ludovic, Ludovico, Ludovicu, Ludovicus, Ludovique, Ludvig, Ludvik, Ludwig, Lugaidh, Luigi, Luigia, Luigina, Luis, Luisa, Luisetta, Luisina, Luisinha, Luisita, Luisito, Luiz, Luthais, Lüwisi, Vichy, Viki, Vikli, Visen, Wickel, Wickes, Wiesie, Wiesje, Wigg, Wiggl, Zaig.

In u 1981, in Corsica, Luigi venia à u dodecesimu rangu di i nomi maschili. Era quellu di 16 omi nantu à mille. Luisa era à u diciottesimu rangu di i nomi feminili purtatu da sei donne nantu à mille.

Paesi è cità: Castiglione delle Stiviere, Mantova.

Prutezzione: i studianti.

 

22.VI.

Santu Albanu. Santu Paulinu di Nole.

Albanu hè cunsideratu cum'è u primu martiru di l'Inghilterra cristiana. Serebbi statu vittima di a so fede à u seculu terzu, forse in l'annu 287. Campava in Verulamiu, l'attuale cità di Santu Albanu in u Hertfordshire.

Albanu era un poveru omu, un paganu caritatosu chì avia piattatu in casa soia un missiunariu cristianu ricercatu da a pulizza. Quellu l'hà cunvertitu è battizatu. Quandu i suldati ghjunsenu in casa per arrestà u prete, Albanu, per salvallu, s'avia messu a so vistura. S'hè lasciatu piglià è marturià.

Etimolugia: da u lat. "albus" (biancu).

Casate: Albani.

Nomi: Albain, Alban, Albana, Albane, Albanu, Albanus, Albe, Albin, Aubaine, Auban.

Paulinu, natu l'annu 353 in Burdigala, l'attuale cità di Bordeaux, hè mortu l'annu 431 in Nole, cità di a Campania taliana.

Appartenia à una famiglia nobile è putente di Roma. A' 25 anni, era digià guvernatore di a Campania. A' 30 anni, avia spusatu una Cristiana spagnola chjamata Teresia. Ebbenu un figliolu, mortu à l'età di 8 mesi. Tandu, Paulinu si hè messu à studià u Cristianisimu cù a speranza di truvacci un rimediu à u so dulore. A' 37 anni, hè statu battizatu in Burdigala. A' 41 annu, si hè fattu prete in Barcellona.

Ellu è a moglia anu vendutu tuttu ciò ch'elli pussedianu in Spagna, in Gallia è in Italia è si sò ritirati in Nole, accantu à a tomba di San Filice. A' san Filice li anu fattu è dedicatu una magnifica basilica cù una casa appicciata per riceve i pelegrini à pianterrenu è i discepuli à u primu pianu. Tutte e cellule davanu nantu à l'altare maiore. A notte, tutti si aisavanu per pregà è cantà. Paulinu scrivia è piantava e so orte. Quindeci anni dopu hà accettatu di esse u vescu di Nole. Hà difesu a cità contru à i Goti chì, l'annu 410, sacchighjonu à Roma.

Affettuosu, fidu, Paulinu ebbe cum'è amichi i santi Martinu, Ambrosgiu, Ghjilormu, Agustinu è Sulspiziu Severu, u puetu Ausoniu, l'imperatore Teodosiu, è u papa Anastasiu. I so sciali eranu di scriveli lettere in rima.

Etimolugia, casate è nomi: cf Paulu (29 ghjugnu).

 

23.VI.

Santu Lanfrancu. Santa Etheldreda (Audrey).

Lanfrancu era un vescu di Pavia, mortu in u 1198.

Etimolugia: da u germ. "landa" (territoriu, paese) è "franka" (curaggiosu, audace è liberu).

Casate: Lanfranchi.

Etheldreda campava à u settesimu seculu. Tandu, l'Inghilterra era spartuta in sette regni. U babbu era u rè di Est Anglie. L'hà maritata duie volte per interessu puliticu. A prima volta fù cù u principe Tonbertu, un vechjone malaticciosu chì morse trè anni dopu. Vergine, è pronta à fassi sora, l'hà rimaritata cù Egfrid, figliolu di u rè di Northumbrie, chì si era sempre zitellu. Ma u zitellu hè ingrandatu. Allora, per cunservà a so virginità, Etheldreda si ne hè fughjita cù l'aiutu di San Wilfrid chì a fece entre in l'abbazia di Cuningham. Dicenu chì u maritu ùn ebbe premura di falla rivene, chì avia trovu megliu.

Dopu à un annu di nuviziatu à Cuningham, Etheldreda fece, in a cità d'Ely, una grande abbazia per omi è donne. A guvernò sinu à a so morte, u 23 ghjugnu di l'annu 679.

Etimolugia: da l'anglosassone "aethel" (nobile) è "thryth" (putente).

Nomi: Audrey, Audric, Audrie, Audry, Autric, Autry, Etheldreda, Etheldrede.

Paesi è cità: Ely (per parechji seculi, u 23 ghjugnu facianu una grande fiera duv'elli vendianu cullane è straglieri ch'elli chjamavanu "tawdries").

Prutezzione: maladie di gola (Etheldreda serebbi morta di un rimassu in gola).

 

24.VI.

Natività di Santu Ghjambattista.

Ghjambattista hè dettu u Precursore per via ch'ellu hà annunziatu a ghjunta di Ghjesù cum'è Messia, è u Battista per via ch'ellu battizava in l'acque di u Giordanu.

Ghjesù hà dettu di Ghjambattista: "A vi dicu in verità chì, frà quelli chì sò nati da donne, ùn ci ne fù mai più maiò chè Ghjambattista".

E' Ghjambattista hà dettu di Ghjesù: "Eccu l'Agnellu di Diu, quellu chì cancella i peccati di u mondu".

Per avè rimpruveratu à Erode a so gattiva cundotta, Ghjambattista hè statu imprigiunatu in Maccheru, una furtezza nantu à un scugliale inturniatu di valle prufonde, aldilà di u fiume Giordanu, accantu à u Mare Mortu. Quand'ellu l'anu scapatu, avia una trentina d'anni.

Averebbi dinù dettu di Ghjesù: "Bisogna à ch'ellu ingrandi è eiu ch'o inchjuculischi". Hè per quessa chì a so festa hè stata fissata à u sulstiziu d'estate, quandu i ghjorni accortanu.

Etimolugia: da l'ebreu Yohanan (Iavhè hà aggraziatu) è u grecu "baptistès" (chì batteza).

Nomi: Bapper, Baptista, Baptistine, Batista, Battista, Battistina, Battistu, Bautisse, Bopp, Ghjambattista, Ghjuvan Battista (cf Ghjuvanni, 27 dicembre).

 

25.VI.

Santa Leonora. Santu Prosperu.

Leonora hè nata in u 1122. Era a figliola di u conte di Provenza. U babbu, Raimondu Berlinghieru Quartu, è a mamma, Beatrice di Savoia, anu u so nome in u Parnassu di i pueti pruvenzali.

Leonora avia una grande cultura litteraria è ghjera assai divuziunosa. A' 14 anni, a maritanu cù Arrigu Terzu, rè d'Inghilterra. A surella, Margherita, era a moglia di San Luigi, rè di Francia.

Leonora hà cumessu l'errore di fà vene, à a Corte di Londra, una massa di parenti è cumpatrioti, è di dalli à i più belli posti. In u 1261, un populu si rivolta. U rè hè fattu prigiuneru. Ella, li riesce à scappà è à andassine nantu à u cuntinente. Quattru anni dopu, volta cù una armata, salva u maritu è ripiglia u putere.

A' l'età di 50 anni, quandu u maritu more, Leonora si face sora di San Benedettu. Hè morta in un cunventu u 25 ghjugnu 1291. A Chjesa ùn hà mai vulsutu canunizalla, ma a cunsidereghja cum'è santa.

Etimolugia è nomi, cf Lena (18 agostu).

Santu Prosperu, Duttore di a Chjesa, hè natu in Aquitania versu l'annu 390 è ghjè mortu in Roma dopu à l'annu 445, forse in 463.

Di issu santu, si sà pocu. Quand'ellu avia una quarantina d'anni, stava in Marseglia. Quand'ellu ne avia una cinquantina, era in Roma cum'è redattore à a Cancelleria puntificale è secretariu di u papa Leone Primu, u Maiore.

Prosperu hà cumpostu una Storia Universale servendusi di i scritti di Eusebiu è di San Ghjilormu è, soprattuttu, hà scrittu assai per difende e teurie di Santu Agustinu è cumbatte i Pelagichi chì pretendianu chì l'anima era cusì bella, cusì impastata di boni stinti, chì ùn avia bisognu di a grazia di Diu per salvassi.

Dicenu chì, centu per una, Prosperu era maritatu, postu ch'ellu hà lasciatu isti cunsigli in rima à una donna:

Fà gran casu cara amica
à a nostra cristiana vita.
Quandu ti facciu duveri
devi rendeli sinceri.
Curà sempre devi à mè
per chì eiu curghi à tè.
Liticami quandu vogliu
alzà a testa da l'orgogliu.
Aisami s'ella accade
chì à le volte eiu cadi.
S'o ti mostru le to colpe
prestu fà lu mea culpa.
Di essene un solu corpu
tramindui, ùn hè un tortu.
Ma ch'o siamu, in soprappiù,
una sola anima eiu è tù.

Etimolugia: da u lat. "prosperus" (beatu, prupiziu).

Casate: Prosperi.

Nomi: Prosper, Prospera, Prospero, Prosperu.

Paesi è cità: Reggio Emilia

 

26.VI.

Santu Antelmu. Santu Davide u rimitu.

Antelmu era natu in u 1107 in un castellu di Savoia. Hè mortu u 26 ghjugnu 1178 in Belley, cità chì appartenia à u duca di Savoia, diventata francese in u 1601 per via di un scambiu di territoriu, è chì si trova, oghje, in u dipartimentui di l'Ain. A cità hè soprattuttu cunnusciuta cum'è u paese nativu di Brillat-Savarin, l'autore di a "Physiologie du goût", un libru stampatu in u 1825 è ristampatu tante è tante volte.

Antelmu avia rifattu a Grande Certosa, distrutta da una valanga, è ne era divintatu u settesimu priore. Ghjè ellu chì hà creatu e prime Certose pè e donne chì vulianu campà in rimite.

Dete a so demissione di priore quandu u papa pigliò a pretesa di dui frati ch'ellu avia punitu. Pocu dopu, u papa cambiò di parè è fece di Antelmu u vescu di Belley. Avia tandu 56 anni.

Cum'è vescu, ricusò di ricunnosce l'antipapa Vittoriu Quartu, fattu da l'imperatore Federiccu u Barbirossu. Invece di vulelline, u Barbirossu u fece principe elettore di u Santu Imperu.

Davide, natu in a Mesopotamia versu l'annu 450, hè mortu in Grecia, à Saluniccu versu l'annu 540.

Omu di misericordia è di virtù, Davide hà campatu settanta anni in una cellula. Una notte, da a finestra di issa cellula, anu vistu esce fiastare. E guardie anu pinsatu chì i Barbari l'avianu picciatu focu ma, a mane, anu trovu à Davide sanu è salvu è a cellula intatta. E' u fattu accadia di tantu in tantu.

Pè a ghjente di Saluniccu, Davide era una guida spirituale. Subitu mortu, a Chjesa greca l'hà messu nantu à l'altari, ma ci hè vulsutu à aspettà più di mille anni per chì u so nome sia scrittu mantu à u Martirologu di a Chjesa latina.

Etimolugia, casate è nomi, cf u 19 dicembre.

 

27.VI.

Santu Ferrandu. Santu Ciriliu.

Ferrandu, di urigine spagnola, era u vescu di Caiazzo, in Italia, versu l'annu 1023, o 1050, à dilla ghjusta ùn si sà.

Hè mortu in Albiniano duv'ellu hà una chjesa.

Ci sò chì pretendenu chì e reliquie di San Ferdinandu, rè di Castilla è Leone, mortu in Siviglia in u 1252, è festighjatu u 30 maghju, serebbinu state purtate in Caiazzo è chì a tradizione ne hà fattu quelle di un vescu di u lucale.

Etimolugia, casate è nomi: cf u 30 maghju. Anu dettu dinù chì u nome Ferrandu venerebbi da un cugnome francese in relazione cù u mantellu grissgiu chjaru di un tippu di cavalli ("un cheval ferrant"), cugnome datu à un omu capelligrisgiu o barbigrisgiu.

Cirillu, patriarca d'Alessandria (cum'è u ziu), hè mortu u 27 ghjugnu di l'annu 444.

Era un omu viulente, intransigente, un veru dittatore. Dicenu chì, sì San Ghjuvanni Crisostomu, u più famosu oratore cristianu d'Oriente fù destituitu da u patriarca Teofilu, Cirillu ci era per qualcosa. Hà fattu chjude e chjese scismatiche è hà scacciatu i Ghjudei da a cità. Di u prefettu imperiale, ùn pudia mancu sentene u nome è azzizzava i frati contru à ellu.

Allora, perchè avè messu nantu à l'altari un omu cusì pocu simpaticu? Ghjè chì, Cirillu fù u gran vincidore di l'eretichi è, soprattuttu, un gran scrittore cristianu. I so scritti sò tantu impurtanti pè a Chjesa catolica chì, in l'annu 1882, u papa Leone XIII ne hà fattu un Duttore di a Chjesa.

Etimolugia è nomi: cf u 14 ghjennaghju.

Paesi è cità: Alessandria d'Egittu (9 ferraghju).

 

28.VI.

Santu Ireneu.

Vescu di Lione è martiru, Ireneu purebbi esse natu in a cità turca di Smirne versu l'annu 130. In issa cità, hè statu u discepulu di u santu vescu Policarpu chì, ellu, avia cunnusciutu l'apostulu Ghjuvanni. Ghjè grazia à issi dui omi ch'ellu hà amparatu a duttrina cristiana.

In l'annu 177, Ireneu ghjunse in Lione allora chì u vescu Potinu, marturiatu, venia di more in prigiò (Cf u 2 ghjugnu). In l'annu 182, i Cristiani di a cità, persecutati, l'anu incaricatu di purtà una lettera à u papa Eleuteriu. Quand'ellu hè vultatu, l'anu fattu vescu.

Durante 24 anni, hà fattu cunnosce e parulle di Cristu è cunvertitu una massa d'eretichi. Dicia: "U Cristu si hè fattu cum'è noi per fà di noi ciò ch'ellu era".

Ireneu hà scrittu assai. Solu, u so Trattatu contru à l'eresie gnostiche di l'epica hè statu cunservatu quasi sanu.

Dicenu chì u santu vescu di Lione serebbi statu marturiatu durante e persecuzioni di l'imperatore Settimu Severu, in l'annu 202.

Etimolugia: da u gr. "eirênê" (pace).

Nomi: Eirena, Erena, Ira, Iren, Irena, Irenaeus, Irène, Irenea, Irénée, Ireneo, Ireneu, Irenion, Irina, Irinei, Irini, Irinka, Iroucha, Irounia, Reni, Renie, Rinia.

 

29.VI.

I Santi Petru è Paulu.

I dui apostuli sò festighjati attempu cum'essendu e dui culonne di a Chjesa catolica, apostolica è rumana.

Petru era natu in Betsaide di Palestina è si chjamava Simone Bar Iona, ma Ghjesù u chjamava Chefassu chì, in Ebreu, vole dì "petra", un cugnome simbulu di a fundazione di a religione catolica.

Hà evangelizatu à Ghjerusalemme è Antiocca di Siria. Si hè stabilitu in Roma è ghjè statu marturiatu, forse crucifissatu, versu l'annu 64, à l'epica di e persecuzioni di Nerone. Hè statu sepoltu à u Vaticanu duve, più tardi, l'imperatore Custantinu hà fattu a basilica di San Petru. Quandu, in l'annate 1940, 1950, anu fattu scavi sottu à a basilica, anu annunziatu chì a tomba di San Petru era stata ritrova.

Etimolugia: da u gr. "petros" (petra, scogliu).

Casate: Perelli, Peretti, Perez, Petrocchi, Petrucci, Pieri, Pierini, Pieroni, Pierotti, Pierraccini, Pierucci, Pietri, Pietrini...è altre cumposte.

In Corsica, in u 1881, Pietri era à l'ottesimu rangu di e casate, Peretti à u 34èsimu, Pieri à u 35èsimu. A' elle trè riprisentavanu quasi 12 per mille di e casate.

Nomi: Paitje, Pär, Peadair, Peadar, Pedrinha, Pedro, Peer, Pekka, Per, Perez, Perico, Perig, Perkje, Pernette, Pero, Perrette, Perrettu, Perrin, Perrine, Perrinette, Perinetta, Pertrinia, Peta, Petar, Pete, Peter, Peterina, Peteris, Peterus, Petey, Petia, Petie, Petoussia, Petra, Petrina, Petrinka, Petro, Petronella, Petronia, Petronilla, Pétronille, Petru, Petrus, Petrusa, Petschz, Petter, Petz, Pierig, Pierinu, Pierke, Piero, Pierone, Pierre, Pierretta, Pierrette, Pierrick, Pierrot, Piers, Pieru, Pierucciu, Piet, Pieter, Pietje, Pietro, Pietru, Pietsch, Pita, Piterke, Pitrah, Pitrick, Pitt, Polu, Protria, Protz.

In Corsica, in u 1881, Petru venia à u quartu rangu di i nomi maschili, dopu à Ghjuvanni, Antone è Francescu. Era quellu di 54 omi nantu à 1000. Pieretta venia à u quindecesimu rangu di i nomi feminili cù 9 nantu à 1000.

Paesi è cità: Petru è Paulu sò onurati inseme in Amburgu, Ancona, Baviera, Boemia, Bologna, Cologna, Fabriano, Faenza, Fano, Fiesole, Genuva, Inghilterra, Lilla, Lovaniu, Lucca, Monpellieri, Nantes, Napuli, Roma, Sicilia, Vannes, York.

Litteratura: BARIE J.M. "Peter Pan" (1904).

Paulu, ellu, hè natu in Tarse di Turchia, versu l'annu 5 o l'annu 10 dopu à Cristu. Era Ghjudeu, citatinu rumanu, è di cultura greca. Hà persecutatu i primi Cristiani è po hà scontru à Ghjesù in Siria, nantu à a strada di Damascu. E' Ghjesù l'hà cunvertitu.

Hè diventatu u teoricu di u Cristianisimu primitivu, annunziendu a risurezzione di Cristu, predichendu chì Ghjesù tenia caru à tutti, Ghjudei è Pagani, schjavi è omi liberi, omi è donne. Evangelizeghja a Palestina, Roma, a Spagna, i Balcani, è l'Asia. Arrestatu una prima volta, versu l'annu 61, hè assoltu ma, sei anni dopu, à l'epica di Nerone, hè cundannatu è scapatu.

Etimolugia: da u lat. "paulus" (chjucu).

Casate: Paolacci, Paoletti, Paoli, Paolini, Poletti, Poli, Polini... è d'altre cumposte.

In Corsica, in u 1881, Poli venia à u 9èsimu rangu di e casate, è Paoli à u 10èsimu. Inseme serebbinu à u primu rangu cù 11,7 nantu à mille, allora chì a casata a più sparta, Casanova, riprisenta 8,5 per mille.

Nomi: Paavo, Pablito, Pablo, Pachata, Pachoukha, Paola, Paoli, Paolina, Paolino, Paolo, Paul, Paula, Paulat, Paule, Päule, Pauletta, Paulette, Paulien, Paulienne, Paulille, Paulin, Paulina, Pauline, Paulino, Paulinu, Paulinus, Paulita, Paulot, Pauls, Paulu, Pauly, Pauw, Pauwel, Pauwels, Pavel, Pavla, Pavlia, Pavlik, Pavlina, Pavline, Pavlinka, Pavlounia, Pawel, Pawl, Pèl, Pleins, Pol, Polu, Poul, Poulus.

In Corsica, in u 1881, Paulu venia à u sestu rangu di i nomi maschili, dopu à Ghjuvanni, Antone, Francescu, Petru è Ghjiseppu. Era quellu di 40 omi nantu à 1000.

 

30.VI.

Santu Adolfu. Santu Marziale.

Adolfu hè natu versu l'annu 1185. Era un frate, fattu vescu d'Osnabrück, in a Vesfalia, un omu semplice chì aiutava i poveri è curava i leparosi . Hè mortu u 30 ghjugnu 1224.

Etimolugia: da u germanicu "athal" (nobile) è "wolf" (lupu).

Nomi: Adelphe, Adolf, Adolfu, Adolph, Adolphe, Adulf.

Marziale era un Rumanu, mandatu, forse versu a fine di u seculu terzu, per evangelizà a Gallia. Hè statu u primu vescu di una cità chì purtava u nome di l'imperatore Augustu, cità diventata, un seculu dopu, a capitale di a tribù di i Lemovici, è chì ghjè oghje a cità di Limoges, capilocu di u dipartimentu di a Haute-Vienne.

Di San Marziale ùn si sapia altru ma, à u seculu VIII, è po à u seculu XI, ci sò chì anu scrittu per crealli una legenda. Ne anu fattu u cuginu di San Petru. E' anu dettu chì ghjera ellu u zitellucciu chì Ghjesù mustrò à l'Apostuli per falli capì chì devianu fassi zitelli per pudè entre in Paradisu.

Anu contu dinù chì, quandu Marziale partì da Roma pè a Gallia, eranu trè. E', unu di i cumpagni essendusi mortu per istrada, Marziale l'hà risuscitatu tucchendulu cù u bastone di San Petru ch'ellu pussedia.

Etimolugia: da u lat. "martialis" (cunsacratu à u diu Marte).

Nomi: Mars, Marsal, Mart, Martial, Martialis, Martiane, Martien, Marziale.